Dear (Vice) diary, azi am mers cu tramvaiul 40 ca să nu fie nevoie s-o faci tu. Am găsit această legitimație de călătorie cu poza mică a doamnei Timea pansată pe spate.
Opriți planeta, Mișu s-a apucat de desenat comics care zdrobesc inimi. Pe a mea prima. Vineri am primit acest episod pilot, pe care nu știu cum să-l împac.
Am găsit o clamă din anii '90 și-am pus mâna pe ea. Dar ce avem noi aici: o fetiță cu codițe ține-n spate un băiețel, haha, #girlpower timpurie!
Într-o cameră cu fereastră arcuită se infiltrează prietena mea, lumina călduță, complicele fidel, prezent în fiecare toamnă printre degete și coperte.
Typically Belgian, this city has a special place for street art in its heart. We didn't get to hunt for specific murals, but we enjoyed some majestic casual encounters.
Physically, Heimat is a Cabinet of Wonder. A Wunderkammer. A collection of wonderful drawings, handwritten diary-like entries, old photos, postcards, official documents - all interlaced to give birth to a flawless visual performance.
O carte ilustrată și cusută de ea, cu un mulțumesc-alfabet: mașinuță, umbră, lanternă, țânțar, ureche, munți, elice, scaun, casă 💙
Finding relatable behaviours and characters and situations always strike me with an oxymoronic mix of relief, sadness, and humour. A phew, I’m not the only one. An oh, boy, this world is screwed.
A flower without a name is a weed; a flower with a Latin name is somehow raised to a state of dignity. If a nettle grows on your bed, label it ‟Urtica dioica,” and you will respect it; you will even loosen the soil for it, and manure it with saltpetre.”

Naftalina