Dear (Vice) diary, azi am mers cu tramvaiul 40 ca să nu fie nevoie s-o faci tu. Am găsit această legitimație de călătorie cu poza mică a doamnei Timea pansată pe spate. E posibil ca tramvaiele cu cai din 1871 să se fi mișcat mai cu talent, oricum făceai țurțuri în ele, dar hei, măcar aveau aerisire totală și probabil nu se plângea nimeni că-l trage curentul pe vremea aia.
Am citit pe Wikipedia că-n 1908 s-a înființat S.T.B. (Societatea Tramvaielor București). Apoi și-a schimbat denumirea prin anii ’30 într-un cârnat obositor de reprodus, iar în ’49 a devenit I.T.B. (Întreprinderea de Transport București) și a rămas așa până în ’90, când s-a întâmplat un nou botez: R.A.T.B. (Regia Autonomă de Transport București). Cum am cunoscut-o eu în 2006, când m-am urcat în primul 96. Traumatizant first date cu o capitală venerată de la distanță, dar n-am găsit butonul de urgență pentru întoarcerea acasă atunci și uite unde-am ajuns. Tot aici, deci nu prea departe. N-ai cum să cunoști lumea de-adevăratelea dacă nu se-mpinge-n tine, așa-mi zic uneori, #serenitynow. Dacă nu te-ntreabă „co borâți la prima?”, deși are loc să curgă pe lângă tine ca o viitură pentru care oricum nu contează dacă da sau nu. Din 2018, R.A.T.B. se cheamă iar S.T.B., ca la începuturi, și nu înțeleg exact de ce m-am plimbat eu prin istoria lor acum.
Transportul (public) în orașul ăsta e doar un alt diagnostic malign, nu știu dacă există vreo operație care să-l mai salveze, dar știu că există o imagine care-mi topește bulgării din gât oricât de nervoasă aș fi: un șofer de autobuz care ține ușile deschise în stație până ajung și alergătorii ocazionali, plouați, înghețați, înfofoliți în hainele lor groase și negre, negrul nu se murdărește așa ușor, se știe, dar are obiceiul să adune constelații de mătreață sau ghemotoace de păr de pisică sau scame albe evadate de prin alte haine, fire clandestine pe care te abții cu greu să nu le culegi de pe ei, să nu le învârți pe degetul arătător în timp ce șoptești alfabetul până la capătul aței: „vă iubește cineva al cărui/cărei nume începe cu O” – i-ai spune unui fost purtător de fir mai lung. Oamenii care sar înăuntru gâfâind, să prindă un loc la căldură.
