Copenhaga: Ilustrațiile lui HuskMitNavn

În Copenhaga, o biserică din secolul 13, cu numele sfântului protector al marinarilor și cu haine gotice pe care le poartă de pe vremea recondiționărilor și-a refresh-urilor renascentiste, își trăiește viața de după deghizată în spațiu de artă contemporană. De vreo 60 de ani se tot plimbă artiști și expoziții printre zidurile ei și pe 12 octombrie am văzut-o mai fericită ca niciodată. Bine, n-am mai văzut-o până atunci, dar eu, dac-aș fi o clădire bătrână și elegantă, aș fi preafericită să primesc sub aripi valuri de copii și adulți bucuroși să se zgâiască la subrațele mele, tatuate de unul dintre cei mai mișto artiști cu hanorac din lume.

Îi știam de pe Instagram desenele delicioase și joaca tridimensională țicnită cu și pe hârtie, dar când m-am uitat pe harta Kulturnatten (am prins Noaptea Culturală a orașului în mod absolut neașteptat, exact ca acum 5 ani, în Oslo), eram atât de debusolată de șocul cultural încât am ales punctul ăsta total întâmplător. Mă rog, nu cred în vreun opus al lui Mercur retrograd (Mercur progresist? :)), dar ceva din aerul nostru cel de toate zilele tot m-a tras ca un magnet spre locurile astea fix în momentele potrivite.

Și-am intrat.

TEGN (DRAW) e cea mai mare expoziție solo de până acum a artistului danez HuskMitNavn (nume de scenă care se traduce în “Remember My Name”). E demonstrația în mărime (supra)naturală a situației porno ideale: când ai cu cine, ai cu ce și ai și unde.

Pare că cineva s-a trezit și-a zis într-o dimineață: halløj, domnule artist, poftiți la noi, uitați ce sufragerie mare și frumoasă, faceți-vă comod, jucați-vă oricum vă taie capul ăla briliant și apoi noi o să invităm oameni timp de vreo 4 luni să se tot uite la ce-a ieșit.
Am încercat să fac un pod din picioare și-o flotare imaginară, dar nu pot să-mi dau seama cât i-a luat să umple locul ăla cu cele mai mișto lumi și personaje – prima lui postare de work in progress e de prin iunie, deci cel puțin 3 luni de muncă până pe 30 august, la vernisaj.

Labirintul lui e presărat cu personaje supradimensionate și ultracolorate (murale care-o să dispară după 6 ianuarie 2019, când se închide) surprinse în mijlocul unor acțiuni mai mult sau mai puțin lumești, printre iluzii optice și perspective twisted, și popasuri pentru colorat pagini din cea mai recentă carte a lui (pagini expuse ulterior tot acolo, fiecare colorator devenind așa parte din instalație). Până și coșurile de gunoi au povești de zis în gura mare pe la colțuri. Mă rog, oricât aș încerca să descriu eu ce-am simțit trezindu-mă cu fața la acei pereți, nu pot să traduc nici măcar 10% în cuvinte tastabile.

Am făcut și o sută de poze cu telefonul, că altceva n-am avut la îndemână, dar cât de cât:

Dacă ajungeți în Copenhaga până-n ianuarie, mergeți să vedeți expoziția lui HuskMitNavn. O să vă mulgă sufletul de-o bucurie pe care-ați și uitat c-o țineați la naftalină.

De marți până duminică, la Nikolaj Kunsthal (Nikolaj Plads 10/1067), bilet 70DKK (44 lei).

Continue Reading

Smells like București spirit

Mergeam eu așa și-așa azi prin oraș și mă rodeau un pic adidașii și îh ce rău c-am renunțat la sandalele care l-au târât după mine printr-un mall pe domnul de la paza lui doar ca să-și facă curaj să-mi spună ce comode par, unde se găsesc, și eu care credeam că mă suspectează de ceva, dar să revin la azi, în timp ce mergeam ușurel când pe trotuar, când pe mijlocul străzii, că ce să facem dacă mașinile ne iau locu’, le luăm și noi strada, 11253 de pași – yes, mă învăluiau ca o ceață kitschoasă din poze onișorene toate mirosurile toamnei bucureștene și mi-am dat seama că mă simțeam CA ACASĂ și chestia asta a declanșat o disecție olfactivă de neoprit: oriunde-oi ajunge în lumea asta mare și rotunjoară, o să mă simt ca acasă în secundele în care-o să trag în piept, pe rând sau deodată, vapori înecăcioși de benzină, parfum delicios de struguri prăfuiți, eau de canal cu note pronunțate de caca și pipi de bipezi și de patrupezi, duhuri ale transpirației eliberate după ani și ani, miresme plutitoare de ardei copți bine pe toate părțile, asezonate cu note subtile de parfum scump a cărui sursă n-o detectezi pentru că ești hipnotizată de furtunul care spală un dric parcat pe trotuar.
Of, București. 12 ani cu de toate, noroc c-am adunat și destulă dragoste-n ei, că altfel.
Pe voi ce mirosuri vă trimit înapoi pe-aici?

 

Continue Reading

Zine: readtube

 

Another quick zine I managed to put together a few days ago: it’s called “readtube”. Degenerative aesthetics marked on paper with cheap fluoro wax pastels.

It’s an accordion-folded episode, set in an imaginary tube with lonely commuters who are sad while reading the news on their phones, or from magazines, or from their neighbors’ papers.
The last passenger is also part of the shocking daily news:
Miyazaki’s No-Face (initially disguised as a nun) is holding a freshly kidnapped baby Jesus.
Many questions arise: is No-Face becoming a better character by picking up baby Jesus’ character traits? Is baby Jesus inherently good? Are babies born good or evil? Or they become more or less one or the other through their parents’ care and because of the environment they grow up in? Was Rousseau right when he said we’re born “perfect idiots”? Or Hobbes, describing baby humans as “selfish brutes”? Where does morality come from? When does morality come? Is today Saturday?

 

 

Continue Reading

Muzeul Rotocoalelor

 

Intro:

Probabil că semnele au fost acolo încă de la început. Îmi plăceau pixurile. Îmi puneam costumul de om mare când țineam unul în mână, chiar dacă încă dădeam cu capul de colțul mesei. Preferatele mele erau pixurile sustrase de pe bordul camionului de lapte cu care mă mai plimba bunicu-meu din când în când. Avea MULTE.

Scriam (cu ele) povești în limba rotocoalelor prin dulapuri și pe sub masă. Mai ales sub masă: peretele ferit, proaspăt văruit de mamaia cu rolele ei înflorate sau geometrice era perfect.
Vizualurile rupestre minimaliste, repetitive, și-au încheiat existența clandestină odată cu învățarea primelor litere. Probabil, primul cuvânt pe care l-am scris a fost:

Copiat de pe pachetele de țigări cu care vecinii mei mai mari își construiau roboți.

 

Fanzin:

MUZEUL ROTOCOALELOR
August 2018, print A5 (scris de mână), 60 de pagini, alb-negru, cusut.

Muzeul Rotocoalelor adună bucăți din lumea mea mică de altădată, repovestite cu priceperea mea de-atunci. Subtitrare în limba română inclusă pentru claritate.

 

PS: în vacanța asta de vară, mi-am propus să-ncerc să printez (aproape în fiecare săptămână sau măcar de 2 ori pe lună) câte o fanzină cu ce-mi mai trece prin cap. Exerciții de stat și jucat mai mult pe-afară, până mă strigă mama internetului în casă. 

 

 

Continue Reading

6 ani cu desenele lui George

 

De ziua mea, îmi pun telefonul pe silent. Normal că-mi place să primesc mesaje, dar tot ce-mi doresc o dată pe an e să nu vorbesc la telefon. Iar despre cadouri am scris asta prin primăvară, încă valabil. Există, totuși, un cadou pe care-l aștept în fiecare an, din 2013 încoace: desenul de la George Roșu. Și în fiecare an îl găsesc în Inbox, neîntârziat:

2013

2014


2015 

 

2016

2017 

2018

 

Bonus: 3 desene primite cu alte ocazii speciale, într-un an oribil (2015) – umăr fracturat, mailuri prea lungi, o iarnă care avea nevoie de buline.

Februarie 2015

Martie 2015 

Mai 2015 

 

Să știi c-o să aștept desenele tale cu inside jokes până când o să crească nivelul mării cu 20 de metri și-o să dispară ultimele urme de daci :)) Adică încă vreo 50 de ani de-acum înainte. Doar prima prevestire nu e pozitivă, să ne-nțelegem.

Dar până atunci, abia aștept să ne revedem.

PS: George vine marțea viitoare (pe 7 august) la București și a acceptat să se întâlnească cu mai mulți oameni pentru o seară de povestit despre artă și viață și câte și mai câte.
E un eveniment public, dar cu doar 30 de locuri disponibile, bine, cel mult 29, că eu am ocupat deja unul: detalii aici, bilete aici.

Hasta la vista!

Continue Reading

Power outage

A 30-minute power outage made me do this.

It’s a tiny zine (click on the image) titled:
“Your tears taste like the sea💧”

PS: to stay in the zone while doodling and cutting the foam sheets, I’ve been listening to “Change” (1983) by Tears For Fears.
It’s such a pretty audio poem:
“Where does the end of me / Become the start of you”.
Give it a listen.

Continue Reading

Gioconda și semințele

 

Cercetând situația consumului de semințe de pe la noi ca temă pentru unul dintre cursurile de la Master, am dat peste câteva bucurii notabile. O să las și aici 7 dintre ele:

1. Un concurs organizat pe pagina oficială de Facebook a celui mai cunoscut brand local de semințe. Dintr-un lan digital de emoji cu floarea-soarelui a răsărit o Gioconda desenată din semințe. Concursul îi îmbie pe consumatorii fideli să creeze și ei opere de artă din semințe și să posteze fotografii cu rezultatele, pentru a câștiga cele trei premii în valoare de 113,4 lei.
Lupta e aprigă, unii încearcă să trișeze cu fotografii furate de pe net, dar majoritatea își dau silința să răspundă conștiincios acestui challenge artistic, trimițând câteva zeci de fotografii cu portrete feminine, case, sori, buchete de flori, pisici, iepuri, fluturi, inimi sau cai – opere făcute din semințe.
Preferatele mele:

© Participanții la concurs


2
. Favoritele consumatorilor mai experimentați rămân, totuși, semințele Djili Soy. Prezența Djili pe web e modestă: există doar un site de prezentare, cu o estetică similară site-urilor de la facerea lumii online. Chiar și așa, concursul „Caută în pungă! Sămânța de Aur Djili Soy” a ajuns în toamna anului 2017 la ediția cu numărul 8, având sute de participanți din toată țara și zeci de premii constând în lănțișoare de aur, coliere de argint și tricouri. Regulamentul promoției este disponibil, cu nenumărate greșeli de exprimare, pe site. În final, ascunsă într-unul dintre cotloanele acestui mic Babilon vizual, poate fi vizionată și o reclamă video cu buget redus.

Filmul de 35 de secunde debutează cu introducerea Tarafului Lăutarii din Teleorman (în urma unor investigații succinte, taraful nu pare să fie fictiv), de către un prezentator surprins de absența artiștilor, pe care-i găsește ulterior în backstage ronțăind semințe Djili (împrăștiate pe masă) și care se scuză instant pe trei voci:
„Mâncăm Djili! Semințe de bun gust, frate! Bune rău!”.
Prezentatorul revine pe scenă mărturisind publicului motivul irezistibil al întârzierii artiștilor, începe spectacolul și, la final, în locul aplauzelor, auzim sunetul satisfăcut al semințelor sparte între dinți: spectatorii mănâncă semințe Djili din pungi individuale.


3
. Denumirea de „bomboane agricole” a apărut, probabil, din aceeași sursă de umor negru autoironic necesar supraviețuirii în regimul dictatorial, de unde s-au născut și celebrități precum „Frații Petreuș” (perechile de pui mici și vineți pentru care membrii familiilor stăteau cu orele la coadă prin rotație) sau „Adidașii de Porc” (părțile inferioare ale piciorului de porc vândute în magazinele alimentare). Cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu, numit, în beția apelativelor folosite de vocile elogioase din presă, „soare” (Alexandru Andrițoiu), s-a extins și asupra soției acestuia, Elena – o adevărată „floarea-soarelui” despre care legendele urbane spun că „mânca semințe și scuipa cojile elegant în pumn”.

“Nulla dies sine linea.” (Nici o zi fără o liniuță, că nu degeaba am făcut 5 ani de latină.) Sursă foto dubioasă, dar funny, scuzați.


4
. În 2015, Utopia Balcanică a remixat cea mai cunoscută memă tematică din cultura urbană cu citate atribuite celor mai mari gânditori din toate timpurile. În Scurtă istorie a filosofiei în seminţe de floarea soarelui, marii gânditori explică pe limba lor relația dintre gustul semințelor și examenul de Bacalaureat.

Karl Marx (1818-1883)


5
. În vara anului 2016, în Piața Revoluției din București răsare o coajă de sămânță monumentală: lucrarea realizată de Ana Petrovici-Popescu pentru expoziția DADA 100 by Kulturama este denumită „Monumentul cojii de sămânță de la daci până în prezentˮ.
Sculptura – coajă de sămânță „întruchipează tocarea și consumarea oricărui subiect personal, care ne afectează sau nu, lipsa de solidaritate și „aflarea în treabăˮ în privința oricărei probleme”.

Semințenia Pământului via Reddit:

 

6. La câteva zile și câteva sute de kilometri distanță, artista Alina Andrei, organizează una din obișnuitele ei expoziții virtuale cu oameni de hârtie. Ca de obicei, publicul s-a adunat pe pagina evenimentului, fiecare în fața ecranului propriu și cu paharul de vernisaj aproape, bulgărele s-a rostogolit și s-au adunat povești suplimentare.
Iar netalentații în arta decojitului profesionist au fost arătați cu degetul:
Laura Leonte – „Văr-miu din Germania nu știe să spargă semințe și are 30 de ani. Nu poate fără să scoată sâmburele cu mâna. În rest e super ok.
Ionuț Tata – „E ca mersul. Te nasti cu picioare, dar nu stii ca trebuie sa mergi. La fel te nasti si cu maini si gura, dar nu stii ca sunt destinate crontanitului.

Alina Andrei – Mâncătorii de semințe de la mine din cartier (2016)

 

7. În poezia „Provincialii” de Adela Greceanu, un cineva posibil mănâncă semințe:

Dacă m-ar privi cineva din spate,
cum stau acum la fereastră
și mi-ar vedea coama brună
atîrnînd pe spinarea de femeie sau de fetiță,
s-ar putea gîndi:
Iată imaginea singurătății!
Și, într-o oarecare măsură, ar avea dreptate.
Dar numai pînă cînd cuvîntul lui,
singurătate,
s-ar întîlni cu cuvîntul meu,
provincială.
Atunci aș începe să am eu dreptate.
Deși nu întru totul.
Și i-aș putea vorbi despre cum
toți sîntem, mai tot timpul,
niște provinciali.
Față de cele văzute și
față de cele nevăzute,
față de ce se poate spune și
mai ales față de ce nu se poate spune.
Cum se face seară.
Și cum se vede asta de la etajul opt.
Cum a deschis vîntul geamul de la bucătărie și
un bărbat îi spune femeii sale pitulice.
Cum, la Florăria Mariana, Mariana se uită la televizor
și mănîncă semințe.
Mai bine să nu încerci să povestești toate astea cuiva.
Mai bine să privești numai și să asculți.
Și ascultînd, să te trezești
în rînd cu înserarea, cu Mariana și semințele ei,
cu vîntul care a deschis geamul,
cu pitulicea.

 

Acestui obicei comun îi sunt atașate, de regulă, conotații vulgare și comportamente nedezirabile, mulți dintre consumatori ajungând să-și autoimpună astfel o abstinență de la afișarea cu / lângă o pungă de semințe în văzul lumii. Totodată, pe parcursul discuțiilor din cadrul cercetării, am observat că aura fals-inocentă a trecutului pare să învăluie obiceiurile care în prezent ar fi dezaprobate instant. Atunci și acolo, semințele erau întotdeauna ok, acum și aici sunt supuse contestațiilor.
Eat. Spit. Be happy!”, vorba fratelui nostru sămânțar de peste Ocean.

 

Continue Reading

5 poems (Vol. 3)

 

Another round of 5 poems landed in the magic-making hands of 5 local artists:
Ana Bănică, Adelina Butnaru, George Roșu, Ruxandra Șerbănoiu and Yanna Zosmer received the poems via e-mail only a week ago and sent them back to me as heart-warming illustrations.

I love Brâncuși’s words about childhood:
‘When we stop being children, we start being dead.’
So let’s keep our inner child happy and lively for as long as we can. The child who loves playing and laughing and learning and discovering the world. The one who’s curious about anything from tiny navel fluff to huge faraway stars. The one with the never-ending pile of questions. The one who won’t surrender before those rituals of adulthood that strip all life of wonders and magic.

The 5 chosen poems travel back to the much bigger
homes and classrooms and roads in our memories,
to smells and sights and sounds of
casual fears and small-scale lies and jumbo love treats.

Enjoy:

 



THE DISAPPOINTMENTS OF CHILDHOOD
by Michael Blumenthal

Perhaps a bird was singing and for it I felt
a tiny affection, the same size as a bird.
Borges

Imagine now, an affection the same size
as the thing it’s felt for: for the seed,
seed-like emoluments of liking and,
for the rain, droplets of tenderness
clustered in puddles at your feet.

And now remember how, as a child,
someone is telling you they love you.
How much does daddy love you? they
ask and you, childlike, spread
your arms as wide as a child can.

Little do you know it then, but the rest
of your life will be spent measuring
the distance between “that much”
and what love, in fact, is capable of –
the narrow width of a man or a woman,
their terrible thinness,
their small bones
growing constantly inward
from your spreading arms.

***
Published in Poetry Magazine (April 1984)
Copyright © Michael Blumenthal.

Illustration by Ana Bănică
instagram.com/ana_ban_ana_illustration
www.facebook.com/anabananabanica
www.caiverzipepereti.com

 



SNOW
by David Berman

Walking through a field with my little brother Seth

I pointed to a place where kids had made angels in the snow.
For some reason, I told him that a troop of angels
had been shot and dissolved when they hit the ground.

He asked who had shot them and I said a farmer.

Then we were on the roof of the lake.
The ice looked like a photograph of water.

Why he asked. Why did he shoot them.

I didn’t know where I was going with this.

They were on his property, I said.

When it’s snowing, the outdoors seem like a room.

Today I traded hellos with my neighbor.
Our voices hung close in the new acoustics.
A room with the walls blasted to shreds and falling.

We returned to our shoveling, working side by side in silence.

But why were they on his property, he asked.

***
From “Actual Air”, 1999
Grove Press, Open City Books
Copyright © David Berman

 


Illustration by Adelina Butnaru
instagram.com/adelina.butnaru
facebook.com/adelina.butnaru

 



AUTOBIOGRAPHY

by Louis MacNeice

In my childhood trees were green
And there was plenty to be seen.

Come back early or never come.

My father made the walls resound,
He wore his collar the wrong way round.

Come back early or never come.

My mother wore a yellow dress;
Gently, gently, gentleness.

Come back early or never come.

When I was five the black dreams came;
Nothing after was quite the same.

Come back early or never come.

The dark was talking to the dead;
The lamp was dark beside my bed.

Come back early or never come.

When I woke they did not care;
Nobody, nobody was there.

Come back early or never come.

When my silent terror cried,
Nobody, nobody replied.

Come back early or never come.

I got up; the chilly sun
Saw me walk away alone.

Come back early or never come.

***
© Louis MacNeice, Collected Poems (2013)

Illustration by George Roșu
cargocollective.com/georgerosu
instagram.com/theunavailablegeorgerosu
facebook.com/george.rosu

 



FIRST DAY AT SCHOOL

by Roger McGough

A millionbillionwillion miles from home
Waiting for the bell to go. (To go where?)
Why are they all so big, other children?
So noisy? So much at home they
Must have been born in uniform
Lived all their lives in playgrounds
Spent the years inventing games
That don’t let me in. Games
That are rough, that swallow you up.

And the railings.
All around, the railings.
Are they to keep out wolves and monsters?
Things that carry off and eat children?
Things you don’t take sweets from?
Perhaps they’re to stop us getting out
Running away from the lessins. Lessin.
What does a lessin look like?
Sounds small and slimy.
They keep them in the glassrooms.
Whole rooms made out of glass. Imagine.

I wish I could remember my name
Mummy said it would come in useful.
Like wellies. When there’s puddles.
Yellowwellies. I wish she was here.
I think my name is sewn on somewhere
Perhaps the teacher will read it for me.
Tea-cher. The one who makes the tea.

***
© McGough, Roger. “First Day at School.”
All the Best: The Selected Poems of Roger McGough.
Illus. Lydia Monks. London: Puffin, 2004.


Illustration by Ruxandra Șerbănoiu
ruxandra-serbanoiu.tumblr.com

 



FIRST LESSON
by Phyllis McGinley

The first thing to remember about fathers is, they’re men.
A girl has to keep it in mind.
They are dragon-seekers, bent on impossible rescues.
Scratch any father, you find
Someone chock-full of qualms and romantic terrors,
Believing change is a threat –
Like your first shoes with heel on, like your first bicycle
It took months to get.
Walk in strange woods, they warn you about the snakes there.
Climb and they fear you’ll fall.
Books, angular looks, swimming in deep water –
Fathers mistrust them all.
Men are the worriers. It is difficult for them
To learn what they must learn:
How you have a journey to take and very likely,
For a while, will not return.

***
Copyright © Phyllis McGinley (1905 – 1978)

Illustration by Yanna Zosmer
instagram.com/yannazosmer
facebook.com/yannazosmer
yannazosmer.com

 


I am most grateful to these wonderful creatures for jumping in so fast (they only had 1 week to squeeze the task in their schedules and send me the illustrations) and I’d be really happy around my belly button if you showed off your love by following their work and sharing this piece with a friend.

 

About 5poems:

I decided to choose 5 poems every month (there is a list, and it’s growing bigger and bigger) and share them with the world. A world that might just come to love them as much as I do. And with a little help from my friends, there will also be yummy custom-made illustrations.
Around each month’s end, the poems and their fresh illustrations will be revealed on a dedicated Instagram account – @5poems (yes, please, do follow us). All goodies will also be printed and exhibited in our pocket bookshop+gallery (Receptor / Cărturești & Friends). And when it’s time for another round, the previous small prints will settle into the family album – a permanent collection gathering all illustrations and poems featured monthly.
Check out: Volume 1 here. Volume 2 here.

 

Continue Reading

Pisicile lui Siné. Pisicile lui Steinberg.

 

Pentru un pic de echilibru măcar pe lumea cealaltă, azi o să defileze pe catwalk (ha!)
pisicile unui antisemit lângă pisicile unui evreu genial.
Așa cum le-a așezat în pagini și Iordan Chimet, pentru că da, sunt tot din Antologia Inocenței, bear with me.

Maurice Sinet (Siné)

 

Saul Steinberg ♥

 

Și, ca reminder, o întrebare care rămâne:
Ce facem cu arta creată de oameni mai mult sau mai puțin maligni?

 

Continue Reading

Piticii lui Jerzy Flisak

 

Un pitic atât de mic
Făcea baie în ibric
Pe săpun alunecă
Și pe loc se înecă.

^^Una dintre cele mai sinistre rime copilărești, care-mi vine-n cap de fiecare dată când aud sau citesc unul dintre cele două cuvinte declanșatoare: pitic sau ibric.

Zilele trecute, ca să-mi amintesc că sunt, totuși, un om destul de norocos pe această planetă, am primit cu împrumut cea mai frumoasă carte care s-a tipărit vreodată în România. Știu că de obicei exagerez cu entuziasmul și complimentele, dar de data asta nu. E o raritate, scoasă de comuniști în 1972, cu o selecție impresionantă de desene, poezii și povești fără de copyright. Copyrightul e un mulțumesc la final pentru toți artiștii și scriitorii citați. Reeditarea ei ar fi o misiune aproape imposibilă în zilele noastre din această cauză, poate doar dacă mai așteptăm o viață sau două până intră în domeniul public toate. O să povestesc mai multe despre carte și conținutul ei în curând, deocamdată vreau doar să share-uiesc cu lumea niște desene care nu se găsesc în nici un colț de internet (și-am scormonit cât am putut de bine), descoperite între paginile ei.

Piticii lui Jerzy Flisak, care suflă-ntr-un tort cu cel puțin 50 de lumânări:

 

 

Fotografiați în Antologia Inocenței – Cele douăsprezece lumi ale visului, de Iordan Chimet (Editura Ion Creangă, 1972).

*Mulțumiri lui Vlad, cel mai cel, care mi-a împrumutat-o 🙂

Continue Reading
1 2 3 14