Azi am ieșit la plimbare prin cartier și-am văzut:
O doamnă care hrănea 20+ de pisici grăsane la intrarea în Parcul Național ↓
Un cățel cu roți (și mi-am dat seama că o nouă categorie de cei-mai-buni-oameni ar fi și asta – a persoanelor care au grijă de animale imperfecte) ↓
Un băiat a aruncat un buchet de lalele pe gheața murdară ↓
Cel mai mare cuplu tradițional din pâine: el are un buchet de spice, ea are gâtul rupt ↓
Hello, is it me you’re looking for? ↓
În sfârșit, un roman printre toți dacii. A trecut prin Britannia și s-a oprit aici, să facă mici ↓
Ne-am așezat la masă lângă o familie necunoscută. Bunicul lor a tras cu ochiu’-n caserola mea și m-a mustrat șoptit că arunc jumate din banii dați pe ei, dacă nu le mănânc capul. Bunica a făcut un dezacord și fata a corectat-o apăsat. A fost liniște un minut și-am putut să-nțelegem versurile unei lăutărești scurse din boxele afumate din spate: foaie verde, solzi de pește / un părinte poate crește / 7, 8 copii sau 10 / unu’ pe altu’ se lasă / și de părinți nu le pasă ↓
Sfânta Treime cu porc ↓
Am sorbit zmeurată din păhărele atinse pe gură de multe degete străine și-a durat un pic până m-am prins că murata nu e zeamă de murături, ci de mure ↓
Daea ar fi fost fericit aici ↓
M-am mai uitat o dată-n jos, pe sub fum ↓
Și o dată-n sus, peste fum ↓
Și gata.
