Catharsis.docx

Așa se numește pagina de Word în fața căreia m-am aruncat nervoasăplânsăciufulită, cu febră musculară până-n mijlocul sufletului și cu sughițuri proprii pe fundal. Nu am o relație prea cine-știe-ce cu înjurăturile, abia ne-am împrietenit de vreo 3-4 ani, o prietenie din aia târzie și urâcioasă, cu care mi-e rușine să ies pe stradă, dar se mai întâmplă să apară neinvitate și aia e, oamenii pot să le cunoască, preferabil ar fi să nu, că se simt ofensați, sau amuzați, după caz, dar dacă asta e natura lucrurilor, eu ce pot să fac.

Anul trecut, când am ajuns să recunosc ticuri verbale (mai ales miniexpresii scatologice și vulgarități bio) în vocabularele altora, preluate fără voință chiar de la domnișoara de mine, m-am hotărât să-mi fac borcan de înjurături. Borcan cu bani aruncați în el pentru fiecare nedelicatețe care-mi scăpa printre buze, vorbind cu mine însămi, mârâind în background-ul discuțiilor suprarealiste pe lângă care mă nimeream, sau, de ce nu, urlând pe mute de pe scaunul din dreapta către șoferi externi care-mi puneau inima pe pauză. Și, pentru o perioadă, autocontrolul a câștigat, dezintoxicarea a început aproape haios, mă treceau căldurile silabisind printre dinți câte un băga-mi-aș un leu! sau vreun du-te-n 10 lei! (la birou, borcanul era un ditamai sertarul).

Azi m-am supărat așa, cu totul, din cap până-n picioare, cel mai mult pe mine și pe supărarea însăși, ce-o căuta în bula mea, mai ducă-se-n… o sută de lei. Și-am vrut să-mi scriu nervii în vers alb și obscen, dar tot ce-am putut să scot din mine au fost 7 rânduri urâte, cu Calibri (Body) 11, cu toate diacriticele posibile și cu mai multe cratime decât am folosit vreodată pe alte lungimi de 7 rânduri. Atât. Nici să înjur nu știu de fapt.

Sunt curioasă cum stau alții, dac-au îndrăznit să-și antreneze vreodată nervii așa, pe-o coală digitală, nu în fața ochilor lumii, că-n fața colii ești mai tu decât în fața lumii.

Naftalina

More Stories
Firimituri – Octombrie 2009