sau
Discuții existențiale în timp ce meșteream împreună niște păpuși mobile din carton (eu doar am dat găuri și am băgat sfoara, ea le-a desenat + colorat + decupat)
***
– Câte degete să-i fac la picioare?
– Câte vrei tu, că asta-i cel mai frumos când desenezi, faci oamenii cum ți-ar plăcea ție să fie.
– Trei!
***
Mă înțep cu acul cu care găuream o mână de păpușă și-mi curge sânge din deget:
– Aaaaa! Nuuu! Nu pot să mă uit! Nu-mi pasă dacă se strică păpușa, dar să nu pățești tu ceva, că oamenii sunt mai importanți decât păpușile. Și decât prăjiturile. Și decât mașinile. Și decât gâzele. Dar chiar, noi de ce omorâm gâzele? Sunt și ele importante un pic săracele.
***
– Tu ești domnișoară pentru că nu te-ai măritat ca să fii doamnă. Eu nu sunt chiar domnișoară, sunt fetiță, peste 3 luni împlinesc 7 ani și sunt sigură c-o să uit și-o să spun că am tot 6 ani când o să mă întrebe cineva.
***
– Îmi place mult ce facem! Nici nu mă așteptam la atâta distracție în ziua asta! Îmi plac cărțile și desenele, vrei să ne facem o librărie?
– E visul meu să am o librărie, Sofi. Dar e mult, mult de muncă și-ți trebuie și bani…
– Dar și mie îmi place cel mai mult să mă joc într-o librărie. Putem să-l rugăm pe Costică să ne muncească o librărie. Și să împrumutăm niște bani de la mami și de la bunicul și de la mama ta și mai luăm și de la doamna învățătoare…
(Costică e un domn muncitor care-l ajută pe bunicul ei la niște treburi zilele astea.)
– Păi cum să luăm bani de la doamna învățătoare? De unde să ne dea ea?
– Ne dă! Că și Cristina de la mine din clasă i-a cerut 10 lei pentru tiroliană când am fost în excursie și ei i-a dat.
***
E răcită și mă roagă din când în când să-i mai dau câte-un șervețel să-și sufle nasul.
– Mi-e foarte somn, dar nu pot să dorm acum: mă doare capul, cum s-ar zice. Îmi mai dai un șervețel? Că eu n-ajung.
Îi dau, cum să nu-i dau. Se șterge la nas și oftează:
– Vezi? Asta înseamnă să ai un copil.
