Duminică după-amiază. Un pic de soare și-un pic de ceață, ies din casă și mi-e frig. Mă urc într-un taxi de la colțul străzii și mă bucur că-năuntru-i cald și nu miroase-a nimeni și muzica-i șoptită.
Ajungem la primul semafor și, pheew, se pare c-o să-l prindem doar o dată. Îmi ridic nasul din sms-ul pe care nu știu dacă să-l trimit sau nu și mă uit în dreapta. E o gheretă cu flori și coroane funerare acolo și, printre ele, o femeie înfofolită. Își strânge câte-o șuviță mai groasă de păr în față și-apoi înfige-n ea foarfeca de tăiat funde și cozi de flori. După ce repetă mișcarea de vreo patru ori, își împrăștie bretonul proaspăt tăiat pe frunte și suflă-n sus. Se face verde.
