Mă trezesc după două snooze-uri, îmi frec ochii, mi-e tot ceață, mai mult aud ploaia decât o văd, poate pentru că refuz s-o văd dar nu pot să refuz s-o aud, intră cu forța în dormitor și nu pot s-o opresc.
Deschid robinetul, las apa să se scurgă până se aburește oglinda, în sfârșit, acum pot să intru, mă-ncălzesc și mă trezesc de tot, mă usuc și-mi întind dresul pe picioarele roșii de-atâta fierbințeală curgătoare, mă opresc la genunchiul drept și mă uit la patul în care el doarme liniștit, asta da pedeapsă: să ai pe-aproape un om învelit cu somn și căldură (sau o pisică torcătoare) când ai de lucrat sau de plecat.
Număr până la trei și-mi fac curaj să descui ușa, am reușit, acum chiar că nu mai pot să mă întorc în pat, ajung în stația de taxiuri, nu e nimeni aici, toți gonesc prin băltoace cu viteze împroșcătoare. Selavi, urc în troleu și m-așez pe-un scaun cu doar trei picături, ofertă specială, mă obosesc oamenii care-și fac planuri la telefon, mă sufocă paltonul cu miros de tămâielumânărisăfieprimit al bătrânului care mă-mpunge cu umbrela într-o vânătaie de pe picior care nu se vede dar mă doare de trei ori, tresar când văd că se apropie înc-o geacă de piele de pe care știu c-o să se scuture pe mine o ploaie reciclată și rece. Mai în față, cei mai frumoși teniși de pe pământ stau nemișcați tot drumul în picioarele unui cerșetor sforăitor, în timp ce o tanti cu părul mov îl iscodește pe vânzătorul ambulant (urechile mele au început s-asculte selectiv, nu-mi subliniază decât un): și? ai supt limba română de la mama ta? .
Oorășipatruzecișișaptedeminute am fost stăpâna scaunului de plastic semi-ud din troleul 79, am întârziat o oră la întâlnirea spre care-am pornit cu jumătate de oră mai devreme decât de obicei, cea mai insuficientă jumătate de oră din viața mea. Nu mai intru unde trebuia să intru, pentru că mi-e rușine, cobor la următoarea și mă ascund într-o cafenea frumoasă și goală. Cer o ciocolată caldă și băiatul ăsta cu râs portocaliu îmi recomandă să nu-ndrăznesc să cer așa ceva decât de la Origo, că doar acolo se găsește singura ciocolată caldă pe care ar trebui s-o bea oamenii mari (deci sunt om mare, iată).
Bine, atunci vreau un cappuccino și mă așez la o masă albastră din colț, îmi scot cartea nouă și mă retrag puțin în ea, revinîn5minute. Vine și ceașca mea caldă și băiatul se scuză că nu i-a ieșit inima, data viitoare primesc una din partea casei, ce bun.
Intră un bonjour și-un hello și se așază în alt colț, urmați de-un bună și-un ciao, care se instalează și ei în extremitățile neocupate. Mi se pare drăguț să-mpart o dimineață așa malefică (!) cu câțiva oameni cărora le place să stea la colț. Dar drăguțul nu durează decât până apare și o cineva cam turbulentă care ne răscolește feng shui-ul, nu mai există colț pentru ea, dar, chiar dacă ar exista, sigur nu i-ar plăcea, nu pare genul, își scoate laptopul să-l tasteze apăsat și, din două în două minute, Își Suge Degetele de la mâna stângă, unul după altul, în timp ce noi, ochii de la colțuri, o privim amuțiți.
