Se anunţă vremuri grele, hai să returnăm repejor maşina cu cauciucuri văratice. Vine să mă ia şi intră pe uşa atelierului fluturând un portofel îngheţat. „L-am găsit aici, pe stradă”. Buletin, permis de conducere, carduri. „Hai să-i scriem numele pe Facebook.” O găsesc, o cunosc, o contactez. Făcea poze unor case de pe-aici şi o incomoda portofelul în buzunar, l-a transferat în rucsac. Pe alții nu i-a incomodat transferul.
Ajungem la locul de hibernare, ne aşteptau cu masa întinsă. Mâncare de mamă, un bol separat „cu chimen pentru tine, că nu-ţi place verdeaţa”. Ce introducere mare, se vede că mi-era foame, săru’mâna pentru masă.
În mijloc, televizorul. Un puşcăriaş mai face un act de milostenie şi le trimite nişte bani unor salvatori. E plin de înmormântări, catastrofe, ravagii. Rambo III. Anii ’90 nu mor niciodată sau, cel puţin, nu se chinuie nimeni să-i îngroape la televizor. Reclame, abia le aşteptam. Serios, chiar le aşteptam. Dar, pac, se face film cu Eddie Murphy (cineva a fost vigilent şi a scăpat de reclamele plictisitoare, ştim cu toţii că-n pauza de publicitate schimbi postul sau faci pipi).
De 8 ani nu am televizor, dar nu s-a schimbat nimic. Şi mai ziceaţi că nu s-a inventat maşina timpului. 99,99% o aveţi acasă, în mijlocul sufrageriei. Păcat că, pe orice buton ai apăsa, poţi să te îmbarci doar spre trecut.
Vin roşu, desert şi marşarier. Nu mai plecăm, s-a făcut târziu, i-auzi viscolul, hai să dormim aici.
Ne băgăm în pat, avem televizor şi-n dormitorul ăsta. Ţiuie cât să nu adormim, căscăm gura la I know what you did last summer, pe ProTV, cred. Ce cârnăciori erau ăştia, ce breton tristuţ are Jennifer Love (cum de le mai ţin minte numele, oh), stai să vezi cum moare Buffy prima. A murit a doua, ups, greşeală. Filme, emisiuni, ştiri. Toate cu oameni morţi. Ce popor necrofil. Urangutani! Nu poporul, pe un fel de Animal Planet chiar erau nişte urangutani de prin Indonezia care sorbeau seva arborilor de cauciuc şi erau vânaţi de localnicii cărora le ruinau business-urile ilegale. Am plâns uitându-mă la urangutani, jur, am plâns sincer. M-am săturat de plâns şi am dat mai departe. Un cover jalnic după Abba, apoi o filmare cu nişte frecăcioşi, mai departe o gagică întinsă pe jos, în lenjerie intimă, cu dotări extra şi un biberon adevărat cu care-i stropeşte cu lapte pe nişte pitici care se ascund în cupa stângă de la sutienul ei. Mindfuck. Pur. Nişte asiatici se întrec la ceva pe o subtitrare în maghiară. Maraton de South Park pe Comedy Central. Îngeri, carnagiu, viscol. Volumul e la 3 liniuţe, să nu trezesc blocul, dar mă opresc pe un început de film cu Welcome to Jamrock pe fundal. Un set de Curious Cow pe Nickelodeon pentru prăjiţii adevăraţi. Cruci, telenovelă, Dios Mio! Nikita, oh, boy. Sherlock-ul ăla prost, american. Vântul şuşoteşte indecent şi tot împinge pe la colţuri o bucată de tablă. 02:00. A început reluarea lui I know what you did last summer.
Somn uşor.
Oare despre ce vorbesc oamenii care se uită în fiecare zi la televizor? Că nu poţi să vorbeşti 10-20 de ani despre acelaşi rahat, oricât ai fi de fixist. Sau?
