Firimituri – Noiembrie 2014

***

“November always seemed to me the Norway of the year.” — Emily Dickinson

***

Oare mănâncă cineva Raffaello vara?

***

Crănțăn Faringosept.

***

“I keep six honest serving men (they taught me all I knew). Their names are what and why and when and how and where and who.” Rudyard Kipling

***

„(…) chiar când îmi suflam nasul în barista.”

***

RT Anais: “Sigur, viaţa e de căcat, dar măcar nu va mai trebui să ies niciodată la tablă.”

***

Open Culture: Architects Dress as Famous New York City Buildings. 1931.

***

Singurele creaturi care sunt frumoase când mănâncă: iepurii.

***

 

Continue Reading

Firimituri – Septembrie 2014

***

Toamna se numără pet-urile Borsec, Dorna și Coca-Cola. Ca să vedem cât must încape-n ele.

***

Sometimes when I’m really lonely I talk to myself, but I call myself “you guys.” – Sarah Silverman

***

“Maybe nobody grows up anymore, but everyone gets older.” The Death of Adulthood in American Culture

***

Pff, nu credeam c-o să mi se întâmple vreodată, dar m-am îndrăgostit de Italo Disco. Inima mea-i o vechitură, ce să mai.

***

Singura chestie cu vișine care contează e vișinata.

***

Mentosana in corpore sano.

***

Azi am iubit o mamă care și-a rugat fetița să plângă în șoaptă.

***

The study and collecting of postcards is termed deltiology. I don’t get invited to many parties.

***

Sper ca, anul ăsta, Moș Crăciun să nu vă mai aducă atâtea spații înainte de semnul exclamării.

***

Calvary (2014): “You know how you can tell when you’re really getting old? No one ever says the word ‘death’ around you any more.”

***

Citind internetul zilele astea, poți învăța o grămadă de insulte simpatice, cum ar fi: „Ești proastă cu litere mari de tipar.”

***

“If you’re looking for sympathy, it’s between shit and syphilis in the dictionary.”

***

Continue Reading

Școala care m-a durut

Într-a șasea am avut cele mai multe ore de matematică de pe Pământ. Umpleam caietele de teme de la o săptămână la alta și-n alea de clasă scriam după dictare, frumos și cu ură, definiții roșii, teoreme verzi și proprietăți albastre.

Doamna R. avea părul permanent și două perechi de ochelari pe care le tot încurca i se ciocneau pe piept când făcea câte-o mișcare bruscă. Și făcea tot timpul mișcări bruște. Cel mai mult îi plăcea să taie liniștea cu câte-un urlet turbat și să duduie un car de pumni în vreun spate de pișpirică expus direct, pe postament, cu creta-n mână și gândul la Q.E.D. Cu ochii în lacrimi și sughițuri reținute, binecuvântatul își continua demonstrația cu fața la tabla plină de formule și-și pregătea retragerea cu capul sus, spre banca lui, urmărit cu milă și frică de ceilalți 70 de ochi din bănci. El i-a salvat azi, mâine cine știe cine urmează, că avem două ore, una după alta.

Părinții nu-ndrăzneau să spună nimic, c-o să se răzbune pe clasă, sau poate doar pe al meu, o să-l țină numai în 2 și 3, dar lasă, c-o avea și ea dreptatea ei, și măcar de frică să-nvețe matematică, o să-i prindă bine mai târziu, ce dacă-i mai lipește vreo palmă, și noi ne-am luat papara la vremea noastră și uite că n-am murit.

Niculăieș

A șasea a fost lungă, mai lungă ca moartea, dar după ea a venit a șaptea, și mai și. Doamna R. și-a păstrat obiceiurile, pe unele chiar și le-a upgradat. Într-o zi s-a înființat în clasă înainte de terminarea pauzei, s-a instalat la catedră și a așteptat să ne adunăm toți. A băgat mâna-n geantă și a scos o bucată de lemn de vreo 20 de centimetri, ar fi putut fi o linie, dar nu era gradat și nici prea subțire, ar fi putut fi un arătător, dar era prea scurt.

„Coptii, vi-l prezint pe noul meu coptilaș. Am de gând să-i fac botezul azi, o să-l intitulez Ni-cu-lă-ieeeș!”

În timpul orei îl mângâia și ni-l arăta, îl dădea c-un parfum de la Avon și-l așeza strategic pe catedră, să-l pândim, să ne pândească. Niculăieș era acolo și ne voia răul. Dacă ar fi avut mâini, Niculăieș și le-ar fi frecat malefic, abia așteptând să ni se-mpleticească vreo teroremă-n gură. Puteai să știi să citești și-n stele, când Niculăieș își băga coada pe ușa clasei, uitai și cum te cheamă.

Mă uitam paralizată la bucățica aia de lemn dătătoare de coșmaruri și mi s-a părut că-mi poruncește ceva. Era vocea doamnei R., dar lemnul îmi vorbea, jur că el vorbea. Și mă obliga să-i recit cazurile de asemănare a triunghiurilor. M-am holbat amuțită la el până n-a mai avut răbdare și mi-a ordonat să-ntind palma stângă. De care s-a lipit usturător de vreo 3 ori. Sau 4. Sau 5, oricum după prima n-am mai simțit nimic. Știam cazurile mai bine decât adresa de acasă, dar am rămas așa, mută, lovită și cu lacrimi care n-aveau curaj să mi se dezlipească de ochi.

Era turbată doamna R., dar avea și momente în care se dădea de gol că ne iubea, așa cum eram noi, coptii proști și speriați de bombe. Îi eram dragi și probabil de-aia se și enerva așa rapid și des pe noi.

Într-a 8-a, înainte de Capacitate, în săptămâna liberă pentru pregătiri de examen, ne chema zilnic la școală, 4-5 ore pe zi, non-stop, fără pauză, să ne scoată ochii cu teroarea și testele și formulele și exercițiile ei. În săptămâna aia, a aruncat cu o sticlă de jumate plină cu apă până-n spatele clasei, dacă nimerea pe careva, dus era. Tot atunci, la un moment dat, când ne-am ridicat nasul din caietele cu pătrățele, ne-am uitat unii la alții dezorientați: era liniște, profa nu ieșise din clasă, nu se ridicase de la catedră, dar totuși nu era la catedră. Ne-am înțeles din priviri că trebuia să păstrăm liniștea și am auzit un zgomot de ceva molfăit sau supt, nu se auzea prea clar, dar „CU!CU!”. Doamna R. a răsărit brusc de sub catedră, unde se băgase să sugă o portocală, ca să nu ne facă poftă, trebuia să ia o pastilă și nu mai avea apă (probabil pentru că o aruncase în spatele clasei?). Atunci am aflat pentru prima dată că râsul înfundat e probabil fratele vitreg al picăturii chinezești.

Cu o zi înainte de proba de mate, ne-a ordonat adunarea generală de urgență. Nu aveam sală de clasă unde să ne pregătească, școala era închisă, ăia de-a șaptea jucau fotbal pe terenul din spate. A urlat la puradei s-o șteargă de acolo și ne-a instalat pe ciment, în genunchi sau turcește, pe niște cartoane. Era ciufulită, agitată și mâzgălea o rezolvare de problemă de geometrie pe o altă bucată de carton: „am avut o revelație, mi-am dat seama că n-am insistat destul pe tipul ăsta de probleme și, dacă vă dă una din asta mâine, nu vreau să vă am pe conștiință, băgați la bostan, că vă mănâncă mamaia dracului.” (Nu, nu ne-a picat tipul ăla de problemă, dar adunarea a fost memorabilă.)

N-am mai pupat matematică după clasa a 8-a, că profii de mate de la Filologie s-au lipsit de noi. Pe doamna R. o mai visez și-acum, îmi tot dă teste ba în spatele școlii, ba într-un cubicul de corporație, ba într-o grădină, la un festival. Cvuod ierat diemonstrandum.

PS: Nadia m-a ațâțat să scriu despre asta.

Continue Reading

Ăsta chiar nu e un review pentru Summer Well

Mă trezesc devreme doar pentru că simt că-mi curge fața și s-ar putea să nu visez urât. Gheața din punga de sub obraz s-a gândit să-mi spele fața de pernă, vorba vine, gheața nu gândește, normal că nu gândește, păi cum să gândească, numai oamenii gândesc, și nici ei chiar tot timpul, gheața-i gheață și doar atât, gata.

Oglinda din baie are două vești pentru mine, una proastă și-una bună, cu care vreau să înceapă, hai cu aia bună, și-mi arată că nu mai am cearcăne deloc la ochiul stâng. Aia proastă e că cearcănele nu mai sunt acasă pentru că s-a urcat obrazul pe locul lor. Asta e, am așteptat festivalul ăsta ca și când, nu mă oprește pe mine o falcă umflată, mă duc, cum să nu mă duc, ba nu, întrebarea corectă e cum să mă duc, am nevoie de un filantrop cu un loc în mașină. Îl găsesc, ajungem la Știrbey și mă izbesc déjà-vu-urile. Vă zic eu, lumea de pe-aici a coborât direct din Tumblr, nu din RATB.

E prea frumos și cald, dă-i cu freșuri, dă-i cu antibiotice, azi și mâine singurul dumnezeu mi-e vezica, să reziste, să reziste, să reziste 9 ore, știu că poate, trebuie să poată, e mai sănătos așa. Inspirație: sută la sută transpirație (să țin minte și pentru anul viitor).

summer well pabadam

Mi-am șters clasicul Ranting Specialist de pe buze, aici nu pot să comentez, n-am chef, nu-mi vine, e prea frumos. Și totuși.
Mi-a pus zenul pe pauză isteria ălora rămași pe-afară care-și agasau non-stop cunoscuții de pe lumea cealaltă să le facă rost de bilete sau brățări. Pentru că la noi nu există dom’le sold-out, ce-i aia sold-out? Pentru că de fiecare dată se găsesc invitații în plus și, dacă nu, oricum se descurcă ei cumva să intre fără să plătească. Mândria românului de-a face rost de chestii gratis ar trebui cântată-n imnul național, de exemplu, în strofa 11:

Bărboși cu steaua-n frunte! duhnind a nicotină,
Deviza-i „moca, frate” și scopul ei preasfânt.
Ne milogim pe Facebook în nopți cu lună plină,
Noroc că și-au luat alții biletele din timp!

În fiiine. Au intrat The National pe Riders on the storm punct.

summer well the national

Continue Reading

Sofi, îmi desenezi ceva?

Are 5 ani. De vreo doi ani încoace tot aude întrebarea asta făcându-și loc printre buze de părinți, de bunici, de unchi și mătuși, de prieteni mici sau mari și, probabil dacă jucăriile ei ar vorbi, tot așa ar porni o discuție.

Sofi, îmi desenezi ceva?”

Vrei să te fac?

Nu, nu numai pe mine, desenează-ne pe noi două, cum facem ceva împreună, ce vrei tu. Și eu o să cumpăr desenul. Vreau să fiu primul om din lume care cumpără un desen semnat de tine.

Stă pe canapeaua cu păsări din atelier, schimbă rapid vreo două creioane colorate și mă strigă după câteva chicoteli. Mă apropii și-mi arată o foaie pe care noi două ne distrăm în timp ce eu termin de făcut un tort mare și ea promite că nu bagă degetul în castronul cu frișcă. Ne pregătim pentru niște musafiri, facem bunătăți sub două lustre uriașe.

CU DRAG SOF

IA”

Ramona și Sofi
Ramona și Sofi, © Sofia Dobrescu. București, mai 2014. Creioane colorate pe hârtie A4. 10 lei.

Continue Reading

Cum stați cu tremuratul? Nu stau. Tremur.

Cu capul în jos, îmi suflă căldură-n păr, în frunte, în creier. Căldura devine flăcări, nu-mi dau seama, dar ce pute-așa a găină friptă? A, deci nu-mi imaginam, am mai stricat un uscător, să-i fie plasticul ușor sau cum s-o mai zice, că-l am din primul an de facultate, bine măcar că nu l-am aruncat în cadă. Îmi flutur pletele în toate punctele cardinale, în x și-n cruce, în da și nu, în hai usucă-te odată, chiar azi trebuia să iei foc?

Ajung în stația de taxiuri încinse de la colț, taxiuri murdare, taxiuri cu icoane și cruci și cu burți de șoferi lăsate să respire sub volan, în fața volanului sau în spatele volanului (chiar, care-i fața și care-i spatele?), afară. Aleg crucile și icoanele și șiragurile de mărgele dese și rău aleg, cel mai rău, să-mi fie învățătură de minte, că acum m-am blocat, nu pot să mă mișc, ba da, mă mișc, că tremur. Îi spun capului de zimbru chel care se-ntoarce spre mine odată cu toate pomelnicele tatuate pe cei mai mari umeri fără tricou pe ei din câți am văzut vreodată, îi spun, îi spun că mergem la Drept, la Facultatea de Drept. Zice că unde-i asta, că el n-a auzit, că abia a ieșit din Egipt și Siria și de pe unde-a mai stat el în ultimii 10 ani, de ce nu sar din mașina asta, că n-a accelerat încă, a, da, vă arăt eu pe unde, nu-i nimic, hai spre Iancului, că ne descurcăm. Vorbește c-un borfaș într-o cască, eu nu exist, nu vreau să exist, nu acum, nu aici, cel puțin, îi zice că ne apropiem de Pache Propescu, oare-și mai amintește el cum stăteau beți morți în mașină p-aicea și Surioarele stăteau pe stradă și le aduceau bani de băutură? Oare-o fi uitat de mine, oare dacă sar la singurul semafor roșu la care-a oprit pân-acum își scoate un cuțit și-l aruncă după mine și mi-l înfige în spate sau în cap sau într-un picior? Se șterge iar cu prosopul gri, sunt 50 de grade înauntru, înăuntrul mașinii poate, că-ntr-al meu fierbe tot, DE CE AM MIȘCAT CAPACUL DE LA STICLA DE APĂ CU BULE, ssssssss acoperirea mea mută s-a dus naibii și naiba s-a-ntors iar la mine c-un rânjet de aur rău. Ce cald mai e, da, fratele meu, îți vine să dai cuiva în cap, nu mai poți să gândești, a, asta-i Universitatea, da’ o știam p-asta, mai ții minte, boss, cum făceam schimbul de tură la vânătoare aicea, hehehe? Casca ține minte, eu număr semafoarele, asta-i, dacă mă lasă să și cobor, o s-o iau la fugă, dar încet, nu prea repede. Îi dau banii, mulțumesc, nu-mi trebuie restul, pa și la revedere taxiurilor din București, sunt vie și am de gând să mai rămân așa un timp.

Continue Reading

De când n-am mai fost profesoară

Mă găseau dormind pe covor cu păpușile pe care-mi băteam capul și gura să le-învăț Alunelu’ și La Oglindă. Îi îngrijora liniștea de după orele de vorbit singură și serioasă cu ușa închisă, ce copil cuminte, cuminte și singur, ce vrei să te faci când o să fii mare? Profesoară, da, profesoară, să-i înveți pe copii să scrie și să citească și să facă așa cum le spui tu, îți place să facă ceilalți cum spui tu, că spui frumos și bine. Îmi făcuse tata tablă de scris cu creta pe ea când aveam vreo 4 ani, de fapt nici nu mai știu dacă asta-i amintirea mea sau a lu’ soră-mea, că am citit acum câteva zile că ne amintim trecutul din ce în ce mai deraiat, că memoria noastră nu e-n stare să se ducă decât până la ultima dată când ne-am amintit o amintire și tot așa. Dar îmi amintesc păpușile, cum stăteau ele nemișcate acolo pe covor, aliniate în ordinea deșteptăciunii imaginate pentru fiecare: Năsoasa era prima, că era cea mai mare, deci știa mai multe (numele i se trăgea de la o supărare de-a mamaie-mii, dar era doar un urs dintr-un material mai tare, cu un nasture în vârful nasului, mare dătător de vânătăi, cu care-mi plăcea să dorm). În scara mâței, urma Scufița Roșie (o păpușă de plastic, cu capul mare și galben), Ticuță (eternul păpuș comunist din cauciuc, cu păr negru și creț), iepurașul galben-pai care cânta când îl apăsam pe piept, cânta o melodie pe care pot s-o aud și-acum dacă-nchid ochii și-i suficient de liniște, penultima era o păpușă tunsă după producția anuală de must (hîc) și-n final o Matrioșka-Hopa-Mitică roșie cu multe Hopa-Mitici (poate-i defectiv de plural, dar ce mai contează) din ce în ce mai mici în ea și pe lângă ea.

Ăștia erau copiii din grădinița mea, pe care, printre cântece și poezii transmise printr-un viu grai obsesiv-compulsiv, îi mai învățam să deseneze rotocoale în rotocoale în rotocoale, să scrie ASSOS (mă fascina cuvântul ăsta de pe roboții construiți din pachete de țigări de vecinul meu de la 3) și să culeagă toate-toate scamele de pe jos (asta învățasem pe plantație la grădinița cu program prelungit, ce mai educatoare). De la păpuși, am înaintat în grad pe la 6 ani, m-am făcut profesoară pentru soră-mea. Profesoară de-nvățat să meargă, de-nvățat să vorbească din fașă și să recite alfabetul în engleză la 3 ani, de-nvățat să scrie și să citească subtitrări de desene la 4 ani. Și tot așa până n-am mai fost.

De când n-am mai fost profesoară, am uitat cum să-i învăț pe alții. Și-am început să-i critic. Critica-i la-ndemână și creează dependență, că-i ușoară și răcoritoare ca un pahar de suc negru cu gheață în mijlocul verii. Doar că, la un moment dat, începe să te doară-n gât sau în stomac sau în inimă de-atâta negru și de-atâta rece. Și vrei să te faci profesoară la loc, chiar dacă ești cam mare, chiar dacă-i cam târziu.

Continue Reading

Firimituri – Mai 2014

***

În IOR se stă la plajă printre păpădii.

***

Rochiță de ocazie cu cristale Scaraoțchi.

***

Drăguţenia zilei: palomitas înseamnă popcorn (în spaniolă).

***

Socata in sticla de Borsec e cel mai bun desert.

***

Biscuiții înmuiați în laptele cu cacao erau varianta noastră a laptelui cu cereale pe care-l mâncau copiii din filme.

***

Jean-Claude Camille François Van Varenberg: professionally known as Jean-Claude Van Damme and abbreviated as JCVD.

***

A study by a film rental company found that 30% of respondents lied about having seen “The Godfather.”

***

Ce să nu spui niciodată de față cu pacientul de pe scaunul de tortură: „Dă-mi bisturiul!” „Excavatorul unde e?” „Vreau un ac de 24!”

***

Bibilicile sunt rele și seamănă cu păpușa aia din Saw.

***

M-am apucat de Agassi. Replica mea preferată din primele 100 de pagini: „Să te fut, Năstase!”

***

A reușit cineva să treacă de primele 5 pagini din Mecanica Inimii? Dar de primele 10? De primele 30?

***

„Uneori mă simțeam atât de singur, încât îmi doream să fi existat un cuvânt mai mare, mai lung pentru singur.” J.R. Moehringer

***

Dumnezeu exista doar daca nu o sa fac eu pipi pana la 6 dimineata. Aici se face pipi cam departe, in bezna.

***

Daniel Funeriu ascultă Barbra Streisand.

***

– Sunt murdară de pepene pe mână! – Da’ ce? Pepenele-i murdar?

***

Continue Reading

Griji

Vineri dimineață, cu ochii semi-lipiți, mă postez în fața ferestrei uriașe din camera rece. Casc și mă zgâiesc în oglinjoara-inimă spartă săptămâna trecută. Încep operațiunea de defrișare, ah, nu nori, nu ploaie, nu azi, trebuie să vină lumea la expoziție, smulg un fir. Da’ Accuweather zicea c-o să fie senin între 5 și 9, fix atunci, da, atunci să fie soare, smulg un fir, sper să reușim să așezăm tot, trebuie să facem și afișul cu Bica, smulg un fir, oare portofelele sunt gata, ce drăguț o să iasă, trebuie să iasă, și creioanele, dar creioanele mai bine le oferim ca amintire, nu-s ascuțite, smulg un fir, dar ce contează, oamenii se bucură și dacă nu-s ascuțite, trebuie să-i stresez să-mi spună titlurile, pentru etichete, smulg un fir, și să aranjăm lista de prețuri, să fie ca la carte.

Sper să ne ajute Cătălin cu poze frumoase, smulg un fir, dacă-l omoară pe Tyrion, eu intru-n grevă lannistereză, nu mă mai joc, închid ochii, smulg un fir, trebuie să cumpărăm lanterne pentru Noaptea Galeriilor, sau mai bine le spunem să vină cu frontale, oare o să ne mai dea cineva bere pe ultima sută de metri, smulg un fir, poate ar fi mai bine să-l întreb pe I. despre site-ul ăla, mi se pare total aiurea să ne copieze așa, ah, dar chiar mă enervează, smulg un fir, iar n-am apucat să ducem ilustrații la Cărturești, asta e urgent, mai bine-mi pun alarmă, s-o urc pe Livia pe site, smulg un fir, să-l sun pe băiatul de la Inima Copiilor, pfai, cât îmi doresc să reușim figura și să-i ajutăm, oricât de puțin, smulg un fir, contează.

Cu ciocolata cum stau, rău, cum să stau, mai bine dau o tură de parc și mă gândesc cu căștile pe urechi, ironic, da, smulg un fir, poate-mi fac și buletinul săptămâna viitoare măcar, m-aș tunde, dar nu mă lasă, smulg un fir, nu știu dacă să mă îmbrac cu rochița care aduce ploaia, Cecilia o să creadă c-am dezertat, dar trebuie să-mi fac programare, nu se mai poate, smulg un fir, sper să meargă cutia aia, poate reușesc să nu-i scot din minți pe toți profii, dacă se strică, asta e, măcar nu am dat un portofoliu uitabil, smulg un fir, păcat că nu am stat mai mult de vorbă cu oamenii ăia. Ia să vedeeeem.

Și-am văzut o prea puțină sprânceană dreaptă. Așa-mi trebuie dacă mă uit în oglinzi sparte și mă gândesc la toate, mai puțin la firelemelelevreauînapoi.

 oglinjoara

Continue Reading

Firimituri – Martie 2014

***

Fericiri mici: Beach House în boxe. La Mega Image-ul de cartier.

***

Sun strămamaia de 8 martie să-i urez ceva frumos:
– Şi ce-ai mai pregătit azi?
– Nişte ciorbă, un pic de acnee de fasole şi mucenici.

***

„Vino să încui uşa, împărăteaso!” Şi m-am târât smiorcăindu-mă până la uşă, înfofolită-n plapumantia mea.

***

– Mă doare în gât şi nu pot să mă gândesc la un innovative pentru Fifa.
– Dar tu gândeşti cu gâtul?

***

Jucărie: my90stv.com

***

„Am făcut jumi-juma un morcov cu iepurele. Își ignoră total jumătatea lui și se uită cu poftă la a mea.”

***

FLORILÉGIU ~i n. Culegere antologică de fragmente literare; antologie.

***

Somn, somn să-nălțăm.

***

Chestii de care te bucuri în timp ce ți se întâmplă și le urăști după: ceapa verde.

***

Nu lăsa pe mine ce poți face tu.

***

„Le-am trimis la cursul de felaţie al lui Satan”. Don’t upset them storytellers. C-o să te trimită în locuri la care nici n-ai visat.

***

Diafanometrie – s.f. Studiul transparenței corpurilor. [< fr. diaphanométrie].

***

Când sunt tristuțe, fetele: ✔ ascultă Michael Bublé ✔ mănâncă Milka Bubbly

***

Continue Reading