Cercetând situația consumului de semințe de pe la noi ca temă pentru unul dintre cursurile de la Master, am dat peste câteva bucurii notabile. O să las și aici 7 dintre ele:
1. Un concurs organizat pe pagina oficială de Facebook a celui mai cunoscut brand local de semințe. Dintr-un lan digital de emoji cu floarea-soarelui a răsărit o Gioconda desenată din semințe. Concursul îi îmbie pe consumatorii fideli să creeze și ei opere de artă din semințe și să posteze fotografii cu rezultatele, pentru a câștiga cele trei premii în valoare de 113,4 lei.
Lupta e aprigă, unii încearcă să trișeze cu fotografii furate de pe net, dar majoritatea își dau silința să răspundă conștiincios acestui challenge artistic, trimițând câteva zeci de fotografii cu portrete feminine, case, sori, buchete de flori, pisici, iepuri, fluturi, inimi sau cai – opere făcute din semințe.
Preferatele mele:
2. Favoritele consumatorilor mai experimentați rămân, totuși, semințele Djili Soy. Prezența Djili pe web e modestă: există doar un site de prezentare, cu o estetică similară site-urilor de la facerea lumii online. Chiar și așa, concursul „Caută în pungă! Sămânța de Aur Djili Soy” a ajuns în toamna anului 2017 la ediția cu numărul 8, având sute de participanți din toată țara și zeci de premii constând în lănțișoare de aur, coliere de argint și tricouri. Regulamentul promoției este disponibil, cu nenumărate greșeli de exprimare, pe site. În final, ascunsă într-unul dintre cotloanele acestui mic Babilon vizual, poate fi vizionată și o reclamă video cu buget redus.
Filmul de 35 de secunde debutează cu introducerea Tarafului Lăutarii din Teleorman (în urma unor investigații succinte, taraful nu pare să fie fictiv), de către un prezentator surprins de absența artiștilor, pe care-i găsește ulterior în backstage ronțăind semințe Djili (împrăștiate pe masă) și care se scuză instant pe trei voci:
„Mâncăm Djili! Semințe de bun gust, frate! Bune rău!”.
Prezentatorul revine pe scenă mărturisind publicului motivul irezistibil al întârzierii artiștilor, începe spectacolul și, la final, în locul aplauzelor, auzim sunetul satisfăcut al semințelor sparte între dinți: spectatorii mănâncă semințe Djili din pungi individuale.
3. Denumirea de „bomboane agricole” a apărut, probabil, din aceeași sursă de umor negru autoironic necesar supraviețuirii în regimul dictatorial, de unde s-au născut și celebrități precum „Frații Petreuș” (perechile de pui mici și vineți pentru care membrii familiilor stăteau cu orele la coadă prin rotație) sau „Adidașii de Porc” (părțile inferioare ale piciorului de porc vândute în magazinele alimentare). Cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu, numit, în beția apelativelor folosite de vocile elogioase din presă – „soare” (Alexandru Andrițoiu), s-a extins și asupra soției acestuia – Elena – o adevărată „floarea-soarelui” despre care legendele urbane spun că „mânca semințe și scuipa cojile elegant în pumn”.
4. În 2015, Utopia Balcanică a remixat cea mai cunoscută memă tematică din cultura urbană cu citate atribuite celor mai mari gânditori din toate timpurile. În Scurtă istorie a filosofiei în seminţe de floarea soarelui, marii gânditori explică pe limba lor relația dintre gustul semințelor și examenul de Bacalaureat.
5. În vara anului 2016, în Piața Revoluției din București răsare o coajă de sămânță monumentală: lucrarea realizată de Ana Petrovici-Popescu pentru expoziția DADA 100 by Kulturama este denumită „Monumentul cojii de sămânță de la daci până în prezentˮ.
Sculptura – coajă de sămânță „întruchipează tocarea și consumarea oricărui subiect personal, care ne afectează sau nu, lipsa de solidaritate și „aflarea în treabăˮ în privința oricărei probleme”.
Semințenia Pământului via Reddit:
6. La câteva zile și câteva sute de kilometri distanță, artista Alina Andrei, organizează una din obișnuitele ei expoziții virtuale cu oameni de hârtie. Ca de obicei, publicul s-a adunat pe pagina evenimentului, fiecare în fața ecranului propriu și cu paharul de vernisaj aproape, bulgărele s-a rostogolit și s-au adunat povești suplimentare.
Iar netalentații în arta decojitului profesionist au fost arătați cu degetul:
Laura Leonte – „Văr-miu din Germania nu știe să spargă semințe și are 30 de ani. Nu poate fără să scoată sâmburele cu mâna. În rest e super ok.”
Ionuț Tata – „E ca mersul. Te nasti cu picioare, dar nu stii ca trebuie sa mergi. La fel te nasti si cu maini si gura, dar nu stii ca sunt destinate crontanitului.”
7. În poezia „Provincialii” de Adela Greceanu, un cineva posibil mănâncă semințe:
Dacă m-ar privi cineva din spate,
cum stau acum la fereastră
și mi-ar vedea coama brună
atîrnînd pe spinarea de femeie sau de fetiță,
s-ar putea gîndi:
Iată imaginea singurătății!
Și, într-o oarecare măsură, ar avea dreptate.
Dar numai pînă cînd cuvîntul lui,
singurătate,
s-ar întîlni cu cuvîntul meu,
provincială.
Atunci aș începe să am eu dreptate.
Deși nu întru totul.
Și i-aș putea vorbi despre cum
toți sîntem, mai tot timpul,
niște provinciali.
Față de cele văzute și
față de cele nevăzute,
față de ce se poate spune și
mai ales față de ce nu se poate spune.
Cum se face seară.
Și cum se vede asta de la etajul opt.
Cum a deschis vîntul geamul de la bucătărie și
un bărbat îi spune femeii sale pitulice.
Cum, la Florăria Mariana, Mariana se uită la televizor
și mănîncă semințe.
Mai bine să nu încerci să povestești toate astea cuiva.
Mai bine să privești numai și să asculți.
Și ascultînd, să te trezești
în rînd cu înserarea, cu Mariana și semințele ei,
cu vîntul care a deschis geamul,
cu pitulicea.
Acestui obicei comun îi sunt atașate, de regulă, conotații vulgare și comportamente nedezirabile, mulți dintre consumatori ajungând să-și autoimpună astfel o abstinență de la afișarea cu / lângă o pungă de semințe în văzul lumii. Totodată, pe parcursul discuțiilor din cadrul cercetării, am observat că aura fals-inocentă a trecutului pare să învăluie obiceiurile care în prezent ar fi dezaprobate instant. Atunci și acolo, semințele erau întotdeauna ok, acum și aici sunt supuse contestațiilor.
“Eat. Spit. Be happy!”, vorba fratelui nostru sămânțar de peste Ocean.
