Ghirri, Ghirri


Am subestimat mereu importanța cărților pentru măsuța de cafea, dar, într-o jumătate de an petrecut înăuntru, am ajuns să mi le doresc mai mult ca oricând pe-aproape. Bine, nu chiar coffee table books clasice, cu topuri diverse, dar orice album de artă, catalog de expoziție sau carte de artist la care visez e o extra-fereastră binevenită în casa asta.

Pe Luigi Ghirri l-am eliberat dintr-o cutie cu retururi din spatele librăriei – Vlad mi-a dat voie să-mi aleg unul dintre albumele prețioase de la MACK Books care nu și-au găsit aripile în timpul limitat de stat la raft. Cărțile de la editura asta sunt bijuterii absolute, nu cred că au unde să mai urce pe scara perfecțiunii – design, tipăritură, materiale. Multe sunt ciudățenii abstracte, fițoșenii și playground-uri experimentale pentru artiști și tipografi. Dar prezența lor fizică e o picătură de speranță că, oricât de greu accesibil sau nesustenabil pare să devină domeniul ăsta, că oricât se jelește digital incompatibilitatea cu viața a hârtiei imprimate, printul se ține cu dinții de propria existență.

Colazione sull’Erba (Mic dejun pe iarbă – adiere de referință la tabloul lui Manet) cuprinde fotografii expuse pentru prima dată la începutul anilor ’70.
Ghirri ochește prin vizorul aparatului marcări și demarcări ale coabitării oamenilor cu plantele și, în plimbările lui prin suburbiile orașului adoptiv Modena, reușește să-și crească o colecție măreață de răvașe antropogene.
Am rezonat cu ea din prima, ce m-a atras e fix familiaritatea voyeurului de simetrii, a observatorului „ironic și anxios” al straturilor urbane – care, recunosc, (#itme) sunt și eu de fiecare dată când îmi împing picioarele de colo-colo prin cartierele și orașele din România.

Câteva pagini preferate pozate cu telefonul:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Naftalina

More Stories
Eeny, meeny, miny, moe