„Spitalul Veterinar e locul unde văd în sfârșit doctori care se poartă frumos cu pacienții. Ce-i drept, pacienții ăștia sunt mai civilizați.”
Scriam asta pe Twitter, pe 3 septembrie, pe la 11 noaptea. O pisică mică-mică și neagră-neagră s-a ascuns în seara aia sub mașina lui C. Am ajuns cu ea la spital și, după tratament, a locuit o vreme la atelier. Până și-a revenit complet și-a început să răstoarne lucrări de artă pe parchet. Negrúți.
***
Vecinii noștri de la studio au venit marți la birou c-o mâță-n poșetă. Mititică, tărcată și soprană de neoprit. Îi zic Tequila.
Problema cu numele ăsta e că nu cred c-o să mă obișnuiesc s-o aud pe Sofi-cea-de-6-ani șoptind sau strigând din 5 în 5 minute „Tequila!” după Tequila.
Ieri a desenat-o dormind, poftim:
