I did everything for you

 

Dominique Goblet takes your heart in her hands and turns it into a tennis ball. One second you’re up in the air, feeling nothing at all, almost non-existing. The next, you’re hitting the floor at the speed of a peregrine falcon, feeling everything at once.

Dominique’s memoir, “Pretending is lying“, happened to be on the shelves of the bookshop a couple of days ago. Vlad put it in my arms.
I was feeling tired and worried and not-in-the-mood and I-don’t-have-time-for-anything-right-now. But I opened it and then I couldn’t leave without it.

Got home late in the night and started reading. Finished it in tears at 4 am.
Parents, kids, significant others – just people and moments our lives are made of. How we grow apart, while we never really grow up: there’s always a monster under the bed, isn’t there?

The artwork is hauntingly beautiful and the words, man, the words. They just rip you apart and open cuts you’d long thought closed. I needed a whole day after just to sew myself back and be able to get out of the house with actual eyes instead of black holes.

***

Branea called to ask me a few things about a small upcoming show and that’s when I learned he was stuck with the book as well. He visited Vlad and was surprised to find himself facing the graphic memoir of a woman he’d met a while ago. I definitely have to dig this story.

***

A friend of Vlad once told him:

“You’ve offered me the most precious treasure: the books I’d bought from you are friends that are always waiting for me at home.”

 

 

 

 

Continue Reading

Cine se-adună

 

Mai aveam două drafturi în așteptare, dar o să pun foto-rezumatul de la Friends mai întâi, că iar rămân prea în urmă cu inventarul de bucurii din librărie. Sunt deja datoare cu două săptămâni de poze făcute pe semi-furiș, totuși.

O mică parte, proaspăt descărcată din telefon:

Vitrină cu fete în lumină de octombrie.

Coriandrul nu se-ascultă, se simte. La un brunch opulent organizat de regina Anca.

Măsline de la Paradisul Măslinelor.

Antropolog față cu coriandrul.

Occupy trotuarul.

Lui Bogdan i-am promis că termin disertația până-n februarie. Monicăi i-am promis că-mi public tema cu pești într-un loc frumos.

Daniel – când încă credea că mai există scăpare.

Daniel – când nu mai credea că există scăpare.

După atâtea degustări, poți să te trezești cu inelul prizonier în propriul păr.

Sau să te apuci să sfințești librăria cu un covor de lavandă.

Andrei, un muzician din Rusia, s-a oprit pe la noi.

Și a descoperit că ziua lui e în aceeași zi cu-a lui Miloš (Serbia). Și cu două zile înainte de-a lui Gligor (Macedonia). „Brate” era cuvântul-cheie în discuțiile lor în englezo-română-sârbo-macedoneană.

Anca.

Arte și meserii.

Fete și șosete.

Băiat și șosete. Șosete-prototip, s-ar putea să apară în curând în shop-ul lui crazy.

Așa se vine. Așa se pleacă.

Corina și acest zâmbet <3

Gălăgie.

Mimo și acest țuică-râs <3 prevestitor de rele pentru mafia de la putere, hear hear!

Oameni și cărțile lor.

După o analiză socio-filosofică a declarațiilor lui J Lo despre nudul propriu, publicat la 49 de ani (dacă credeți că în librăria asta se vorbește doar despre Ulise și prietenii săi, you are in the wrong, mai frends), s-a decis: Jenny from the block nu știe nimic.
Iar aici o scotea Elena la aer pe Virginia Woolf, proaspăt tradusă de ea și de Anca Dumitrescu. Și cu un design perfect semnat de Ray Bobar. Voi ați văzut ce coperți pufoase și superbe au cărțile pe care le scot fetele de la Black Button Books? Poate ar trebui să vă faceți un wish list.

Elena, pregătită pentru un autograf secret.

Anca. Aproape a rezervat o lucrare neprețuită din galerie.

Peggyța Guggenheim față cu peretele cu artă. A ales ceva doar pentru ea, normal.

Poza 1 pe care nu puteam să n-o pun în jurnal.

Poza 2 pe care nu puteam să n-o pun în jurnal.

Băiat cu pungă plină de cărți.

Băiat cu pungă plină de cărți lângă florile în care și-au îngropat fețele multe trecătoare.

„Mi-a făcut Cristina primul Polaroid aici.”

Când încerci să mai pui mâna pe câte-o carte mică ascunsă.

Dar renunți repede. Pentru că tocmai a intrat o fetiță cu fundiță și s-a așezat pe fotoliu cu Dave the Lonely Monster în brațe.

Și imediat după a ajuns și Teodora.

Care m-a desenat așa.

După ce-am citit vreo 5 cărți împreună, evident.

Pe final, în timp ce răsfoiam rapid cele 50 de literary postcards de Tom Gauld (ultimul exemplar rămas), a venit și prietenul fotograf japonez Tomo, care mi-a povestit despre Paris Photo și Grand Palais și despre Polycopies, un vaporaș care plimbă pe Sena (în timpul festivalului de fotografie) publisheri, galeriști și artiști fotografi din toată lumea, inclusiv din lumea noastră apropiată – participă Mihai Barabancea cu Probably Romania. Wish I were there.
Apoi am mai povestit despre puroaie internaționale și tot felul de horror-uri cotidiene, printre care și despre vecinii lui care fac tărăboi maxim, madama fiind o „totally pițipoanca” care i-a sugerat să se mute-n pădure dacă nu-i convine, oh, such romanian. Și despre o prietenă „a little bit credincioasă” care n-a vrut să-l învețe înjurături în română, și despre morfologia unuia (care e două, știu, pronume + verb auxiliar) dintre cuvintele cel mai des folosite de prietenii lui români: „m-aș”. Nu voi dezvolta, imaginați-vă ascultați-vă. :))

That’s not all folks, not even un sfert, dar tot e ceva.

 

Continue Reading

Încă o sâmbătă pe Quinet 9

 

Sâmbăta începe de obicei cu mine ajungând pe Quinet 9 între 12 și 2 după-masa, cu planuri de făcut etichete pentru expoziție, întrebări pentru interviuri, poze pentru Insta sau selecție de poezii pentru 5 poems. Îi găsesc întinși la soare ca motanii, în fața librăriei, umplând străduța cu chicoteli, și știu că nu e loc de planuri pe-aici, e weekend, să trăim și noi un pic. Vaza cu flori e așezată pe scăunelul care ține ușa deschisă, muzica cântă de una singură în sufragerie (ce bine te-nțeleg, muzico), obișnuiții casei fac vizita de rigoare, răsfoiesc, răscolesc, degustă secrete tari păstrate în spate. Cine știe, cunoaște.


Telefoanele ne trag de mânecă în sincron cu mesajele obișnuite: „veniiiiiiiiim!” și variațiuni pe aceeași nerăbdare.
Și vin cu picnicul la subsuoară: murături, șunculițe, țuiculițe, măsline, atenții. Le-nșirăm pe toate pe mini-masă, să curgă poveștile.


Mă pun pe desenat cu Mișu și iau o pauză mică: îl văd în lumina din fața librăriei pe Marius. Îl știu pe Marius de 9 ani, de când mi-am făcut cont pe Twitter (eu eram @sundaysux și spuneam multe prostii, el era @bluegod și încerca să-mpace pe toată lumea), și azi e singurul om cu steluță de See first pe Facebook-ul meu. Nu ne-am cunoscut irl niciodată, chiar dacă am învățat de la el mai multe decât de la mulți oameni pe lângă care-am stat în carne și oase. Ne-am îmbrățișat tare, sper că nu l-a distrus leneșul meu de porțelan din piept, și l-am poftit pe canapeaua roșie.

M-am bucurat și de Luiza, coechipierul lui de maraton cultural și una dintre persoanele de care-mi place mie mult, și nu doar pentru că suntem suflete pereche hoarders de cărți și ilustrații (ea și Mimo sunt Von Guggenheim-ele mele). Se pare că mai e și tipul de om căruia dacă-i spui cât de mult îți place inelul ei chibrit, vai de mine, ce superb, îl am și eu în wish list-urile de pe Pinterest de ani, îți răspunde: ah, l-am luat dintr-un flea market din Atena, ia-l tu dacă-ți place, eu îl port rar. Și poftim bucurie.

Apoi ne-am scurs toți: despre muzee și expoziții, despre viața aici și acolo și dincolo, despre cărți și desene și oameni.

Apare și Norișorul cu 2 reviste PIF noi, direct de la nenea din Paris, cadou pentru Vlad, pentru cine altcineva.

Nu apucăm să vorbim noi prea multe, dar mă simt cel mai norocos om când scoate un caiet firav și îngălbenit cu desenele tatălui ei, profesor de română. Nu știu dacă mă emoționează ceva mai mult decât jurnalele și desenele sincere ale oamenilor fără pregătire artistică. Îmi permit să expun câteva exemple, sper să nu se supere pe mine, sunt comori și nu vreau să le uit.

În soarele mieros de toamnă apar Teodora și Corina.

Apoi Adriana și Nicu ne recomandă Shoplifters, pe care tocmai l-au văzut la Les Films de Cannes, am notat. Ne petrecem restul serii desenând pe canapea, pe fundal cântă un băiat grec, recomandat de Radu, Vlad vorbește de ore cu doi porumbei, oamenii intră, se plimbă și agață câte-o carte, miroase-a ploaie, Teodora mănâncă măsline și bea suc de portocale, are un inel din ăla magic de la Kinder și îmi dă feedback pozitiv pentru portretele de familie pe care le-a colorat și urmează să le expunem în vitrină pentru poze.

*Poze făcute rapid cu telefonul, ca să nu uităm.

Continue Reading

Bucurii de dat mai departe

 

Vineri, la librărie, Vlad (vesel):

– Azi iar am făcut un client să plângă!

– Dacă nu tu, atunci cine…

– I-am arătat Lupii!

Și anume The Wolves of Currumpaw, de William Grill, care-a luat Bologna Ragazzi Award anul trecut și e, practic, o sugativă de dragoste și lacrimi.

 

Cum zicea cineva pe internet: uneori găsești cărți care umplu goluri din tine despre care habar n-aveai că le porți. Vlad e genul ăsta de om care te ajută să găsești cărțile de care nici nu știi că ai nevoie-n viața ta, e spiritistul perfect, pentru că practicile lui (o)culte intermediază povești de dragoste nemuritoare între oameni și secretele dintre coperte.

O să tot pun firimituri din întâlnirile noastre pe aici, dar, până la următoarea, recomand ascultarea episodului Pe Bune #22, în care Andreea vorbește cu Vlad despre vocația de librar, despre bucuria de-a da descoperirile mai departe, despre Anthony Frost, durerea renunțărilor și emoțiile (re)începutului. Dac-am avea câte-un Vlad în fiecare oraș din țară, camerele din casele și inimile noastre ar fi mai luminoase, dar, cum nu avem decât unul, să ne bucurăm de el cât putem:

 

Dacă vreți să-l vizitați, îl găsiți povestind despre cărți de luni până sâmbătă la Cărturești & Friends, pe Edgar Quinet 9, în București.

 

 

Continue Reading