6 ani cu desenele lui George

 

De ziua mea, îmi pun telefonul pe silent. Normal că-mi place să primesc mesaje, dar tot ce-mi doresc o dată pe an e să nu vorbesc la telefon. Iar despre cadouri am scris asta prin primăvară, încă valabil. Există, totuși, un cadou pe care-l aștept în fiecare an, din 2013 încoace: desenul de la George Roșu. Și în fiecare an îl găsesc în Inbox, neîntârziat:

2013

2014


2015 

 

2016

2017 

2018

 

Bonus: 3 desene primite cu alte ocazii speciale, într-un an oribil (2015) – umăr fracturat, mailuri prea lungi, o iarnă care avea nevoie de buline.

Februarie 2015

Martie 2015 

Mai 2015 

 

Să știi c-o să aștept desenele tale cu inside jokes până când o să crească nivelul mării cu 20 de metri și-o să dispară ultimele urme de daci :)) Adică încă vreo 50 de ani de-acum înainte. Doar prima prevestire nu e pozitivă, să ne-nțelegem.

Dar până atunci, abia aștept să ne revedem.

PS: George vine marțea viitoare (pe 7 august) la București și a acceptat să se întâlnească cu mai mulți oameni pentru o seară de povestit despre artă și viață și câte și mai câte.
E un eveniment public, dar cu doar 30 de locuri disponibile, bine, cel mult 29, că eu am ocupat deja unul: detalii aici, bilete aici.

Hasta la vista!

Continue Reading

Sofi, îmi desenezi ceva?

Are 5 ani. De vreo doi ani încoace tot aude întrebarea asta făcându-și loc printre buze de părinți, de bunici, de unchi și mătuși, de prieteni mici sau mari și, probabil dacă jucăriile ei ar vorbi, tot așa ar porni o discuție.

Sofi, îmi desenezi ceva?”

Vrei să te fac?

Nu, nu numai pe mine, desenează-ne pe noi două, cum facem ceva împreună, ce vrei tu. Și eu o să cumpăr desenul. Vreau să fiu primul om din lume care cumpără un desen semnat de tine.

Stă pe canapeaua cu păsări din atelier, schimbă rapid vreo două creioane colorate și mă strigă după câteva chicoteli. Mă apropii și-mi arată o foaie pe care noi două ne distrăm în timp ce eu termin de făcut un tort mare și ea promite că nu bagă degetul în castronul cu frișcă. Ne pregătim pentru niște musafiri, facem bunătăți sub două lustre uriașe.

CU DRAG SOF

IA”

Ramona și Sofi
Ramona și Sofi, © Sofia Dobrescu. București, mai 2014. Creioane colorate pe hârtie A4. 10 lei.

Continue Reading

Copii şi cuvintele lor desenate compulsiv

Luna asta, Timpul meu s-a rătăcit printre ilustraţii şi oameni şi cuvinte, dar l-am prins la cotitură şi o să mă apuc din nou de povestit.

Probabil o ştiţi mulţi, eu urmăresc de ceva vreme ce face ea pe internet, dar v-o prezint oricum: Laura Leonte Supreme Compulsive Drawer, mama Ilincăi şi om deştept cu zâmbet zânificat care lucrează la Publicis şi e la curent cu tot ce mişcă, pişcă, frişcă.

Pe Ilinca ei am citat-o în postarea extraordilingură de un succes nemaipolonic: Părinţi care ascultă de copii şi nu invers. Laurei i-a plăcut şi s-a pus pe desenat printre şedinţe şi deadline-uri, cot la cot cu girafe de toate înălţimile şi culorile (chiar, girafele au coate?), înainte, în timpul sau după cafelele la ibric sau la neibric, printre promoţii şi aplicaţii, petreceri cu Moş Crăciun şi pisici pe faţă.

Desenatorul Compulsiv din ea a transformat cuvintele copiilor isteţi, care vor conduce lumea, în ilustraţii, şi le-a aşezat frumos de tot într-o cărticică (click pe preview-uri ca s-o răsfoiţi):

Ponei Ilinca

Cu ocazia asta, mi l-a prezentat şi pe Anton, prieten de nădejde al Ilincăi, desenator pasionat de cocoşi şi pui, care are ani puţini şi cuvinte multe. Aproape de „nesfârşitul” cărţii apar şi nişte versuri de-ale lui. Cu sprâncene voioşi.

Eu m-am împrietenit cu Anton pe Facebook şi abia aştept să mai posteze ceva, că ce-am văzut până acum e la înălţime.

(numărătoarea continuă)

6. Anton, de Irina Danielescu şi Radu Pop

Când o să fiu mare, o să-mi iau un cal cu multe locuri, să vă plimb pe toţi!

Vreau să am două mame: o mama capră şi o mamă simplă. Şi un lup. Să mă împrietenesc cu el şi să-i spun: „Hei, prietene, ce mai faci? Bate cuba!”

Vreau şi eu să fiu şmecher! Trebuie să găsesc o soluţie, nu pot să fiu şmecher cu faţa asta simplă, albă… Îmi trebuie şapcă neagră!

Nu tac, pentru că am gură!!!

De câţiva ani, Laura adună desene spontane de-ale ei sau de-ale oamenilor care i le trimit, şi le postează pe CompulsiveDrawer. Schiţe şi maimuţăreli din timpul şedinţelor serioase plicticoase, desene îndemânatice cu sau fără sens în ele, personaje mâzgălite pe margini de agende, toate merită să rămână undeva, la un loc, şi, mai ales, să fie văzute şi de alţii.

Poate vă inspiră şi pe voi vorbele astea delicioase şi vă fac poftă de-un creion şi-o foaie de hârtie. În caz de desen compulsiv, ştiţi ce aveţi de făcut: www.facebook.com/compulsivedrawer.

Zis mei bi ză bighining ov ă biuriful frenşip.

Mulţumesc, Laura!

Continue Reading