5 poems (Vol. 3)


Another round of 5 poems landed in the magic-making hands of 5 local artists:
Ana Bănică, Adelina Butnaru, George Roșu, Ruxandra Șerbănoiu and Yanna Zosmer received the poems via e-mail only a week ago and sent them back to me as heart-warming illustrations.

I love Brâncuși’s words about childhood:
‘When we stop being children, we start being dead.’
So let’s keep our inner child happy and lively for as long as we can. The child who loves playing and laughing and learning and discovering the world. The one who’s curious about anything from tiny navel fluff to huge faraway stars. The one with the never-ending pile of questions. The one who won’t surrender before those rituals of adulthood that strip all life of wonders and magic.

The 5 chosen poems travel back to the much bigger
homes and classrooms and roads in our memories,
to smells and sights and sounds of
casual fears and small-scale lies and jumbo love treats.



by Michael Blumenthal

Perhaps a bird was singing and for it I felt
a tiny affection, the same size as a bird.

Imagine now, an affection the same size
as the thing it’s felt for: for the seed,
seed-like emoluments of liking and,
for the rain, droplets of tenderness
clustered in puddles at your feet.

And now remember how, as a child,
someone is telling you they love you.
How much does daddy love you? they
ask and you, childlike, spread
your arms as wide as a child can.

Little do you know it then, but the rest
of your life will be spent measuring
the distance between “that much”
and what love, in fact, is capable of –
the narrow width of a man or a woman,
their terrible thinness,
their small bones
growing constantly inward
from your spreading arms.

Published in Poetry Magazine (April 1984)
Copyright © Michael Blumenthal.

Illustration by Ana Bănică


by David Berman

Walking through a field with my little brother Seth

I pointed to a place where kids had made angels in the snow.
For some reason, I told him that a troop of angels
had been shot and dissolved when they hit the ground.

He asked who had shot them and I said a farmer.

Then we were on the roof of the lake.
The ice looked like a photograph of water.

Why he asked. Why did he shoot them.

I didn’t know where I was going with this.

They were on his property, I said.

When it’s snowing, the outdoors seem like a room.

Today I traded hellos with my neighbor.
Our voices hung close in the new acoustics.
A room with the walls blasted to shreds and falling.

We returned to our shoveling, working side by side in silence.

But why were they on his property, he asked.

From “Actual Air”, 1999
Grove Press, Open City Books
Copyright © David Berman


Illustration by Adelina Butnaru



by Louis MacNeice

In my childhood trees were green
And there was plenty to be seen.

Come back early or never come.

My father made the walls resound,
He wore his collar the wrong way round.

Come back early or never come.

My mother wore a yellow dress;
Gently, gently, gentleness.

Come back early or never come.

When I was five the black dreams came;
Nothing after was quite the same.

Come back early or never come.

The dark was talking to the dead;
The lamp was dark beside my bed.

Come back early or never come.

When I woke they did not care;
Nobody, nobody was there.

Come back early or never come.

When my silent terror cried,
Nobody, nobody replied.

Come back early or never come.

I got up; the chilly sun
Saw me walk away alone.

Come back early or never come.

© Louis MacNeice, Collected Poems (2013)

Illustration by George Roșu



by Roger McGough

A millionbillionwillion miles from home
Waiting for the bell to go. (To go where?)
Why are they all so big, other children?
So noisy? So much at home they
Must have been born in uniform
Lived all their lives in playgrounds
Spent the years inventing games
That don’t let me in. Games
That are rough, that swallow you up.

And the railings.
All around, the railings.
Are they to keep out wolves and monsters?
Things that carry off and eat children?
Things you don’t take sweets from?
Perhaps they’re to stop us getting out
Running away from the lessins. Lessin.
What does a lessin look like?
Sounds small and slimy.
They keep them in the glassrooms.
Whole rooms made out of glass. Imagine.

I wish I could remember my name
Mummy said it would come in useful.
Like wellies. When there’s puddles.
Yellowwellies. I wish she was here.
I think my name is sewn on somewhere
Perhaps the teacher will read it for me.
Tea-cher. The one who makes the tea.

© McGough, Roger. “First Day at School.”
All the Best: The Selected Poems of Roger McGough.
Illus. Lydia Monks. London: Puffin, 2004.

Illustration by Ruxandra Șerbănoiu


by Phyllis McGinley

The first thing to remember about fathers is, they’re men.
A girl has to keep it in mind.
They are dragon-seekers, bent on impossible rescues.
Scratch any father, you find
Someone chock-full of qualms and romantic terrors,
Believing change is a threat –
Like your first shoes with heel on, like your first bicycle
It took months to get.
Walk in strange woods, they warn you about the snakes there.
Climb and they fear you’ll fall.
Books, angular looks, swimming in deep water –
Fathers mistrust them all.
Men are the worriers. It is difficult for them
To learn what they must learn:
How you have a journey to take and very likely,
For a while, will not return.

Copyright © Phyllis McGinley (1905 – 1978)

Illustration by Yanna Zosmer


I am most grateful to these wonderful creatures for jumping in so fast (they only had 1 week to squeeze the task in their schedules and send me the illustrations) and I’d be really happy around my belly button if you showed off your love by following their work and sharing this piece with a friend.


About 5poems:

I decided to choose 5 poems every month (there is a list, and it’s growing bigger and bigger) and share them with the world. A world that might just come to love them as much as I do. And with a little help from my friends, there will also be yummy custom-made illustrations.
Around each month’s end, the poems and their fresh illustrations will be revealed on a dedicated Instagram account – @5poems (yes, please, do follow us). All goodies will also be printed and exhibited in our pocket bookshop+gallery (Receptor / Cărturești & Friends). And when it’s time for another round, the previous small prints will settle into the family album – a permanent collection gathering all illustrations and poems featured monthly.
Check out: Volume 1 here. Volume 2 here.


Continue Reading

Bookmarks, 8 aprilie


– Se pare că anul trecut m-am întrebat de ce există oglinzi în toate lifturile (și în apropierea lor). Probabil așa am ajuns pe thread-ul ăsta de pe reddit, unde oamenii își dau cu părerea: unii zic că e un artificiu psihologic, oglinzile sunt acolo ca să ai impresia că timpul trece mai repede, oamenilor le plaaace să se uite în oglindă. Alții zic că din motive de securitate sau pentru evitarea unor eventuale atacuri de claustrofobie.

– Ce se întâmplă în creierul unui om când e pe moarte, într-o animație frumoasă de 2 minute. Animația e trailer pentru un longread care investighează experiențele celor care au fost aproape de viațadedupă, articol pe care încă nu am apucat să-l parcurg, dar sigur merită să-l las aici: The Science of Near-Death Experiences.

– Apropo de moarte, vouă cine vă moștenește contul de Facebook?
Screenshot-ul este de pe blogul lui Teo Tiță, de aici.


– Sunt amuzante mămăile care recomandă ceaiuri peste ceaiuri și tratamente naturiste fără număr, dar rețineți totuși că orice-prea-mult ucide, mai ales prostia: The Man Who Almost Died From Drinking Too Much Tea.

– Un comic care bifează o serie de griji trendy cu privire la ce băgăm în noi. Linia de finish rămâne aceeași.

– Încă un comic story, ăsta e foarte mișto ilustrat de Lilli Carré (are și gifuri!), despre cum îi place creierului uman să se joace de-a baba oarba cu amintirile. Unele-s ale noastre, altele s-ar putea să fie ale fraților sau ale copiilor de la bloc: The Bloody Footprint.

– Am ajuns la copilărie, țara mea preferată, de vreo lună țin deschis un tab cu răspunsuri date de copii la o serie de întrebări puse de profesorul lor de desen, în anii comunismului. Ne plac vorbele și desenele lor, că au multă poezie involuntară în ele (pe asta nu mai știu cine-a zis-o, dar mi-a plăcut), aș fi curioasă să răsfoiesc toată cartea, dar nu pare a fi de găsit pe nicăieri. Oricum, entuziasmul mi s-a dezumflat când am dat un search rapid după numele profesorului artist și l-am găsit menționat doar pe site-uri ultra-ortodoxe, bleah.
Răspunsurile rămân totuși o sursă bună de zâmbit (nu dau și întrebările, sunt evidente):

  1. Roboții sunt oameni cu buton, care vorbesc și ei sunt în altă țară, ei nu cresc la noi în țară. (9 ani)
  2. Steagul folosește, că atunci când veneau turcii peste noi, ei nu știau peste ce țară veneau și atunci noi le arătam steagul și după aia ei știau (George Iorga, 7 ani)
  3. Minister înseamnă când scrie ceva și se duce la alt om și omul ăla îl trimite la alt om. (Aurelia Petre, 8ani)
  4. Răscoala înseamnă, când parinții noștri nu găsesc bani și atunci răscolesc ca să găsească. (Daniel Dumitrescu, 8 ani)
  5. La țărani castraveții și roșiile sunt mai bune. La stat sunt mai rele, că statul mai stă, mai se culcă, mai vine câteodată, și după aia iar stă. (Dănuț Gheorghe, 8 ani)
  6. Respect înseamnă să te scoli și să stea babele pe scaun. (9 ani)
  7. Copilăria ține 5 ani și după aia vine școala. (6 ani)
  8. Bărbații nu au voie să poarte cercei, doar femeile au voie să poarte cercei, că așa vrea miliția. Miliția nu vrea ca bărbații să fie frumoși ca femeile. (7 ani)
  9. Igiena este când vin neamurile și vede ce curat e în casă. (7 ani)
  10. Unii păianjeni au cruce, că ei sunt popa la păianjeni. (7 ani)
  11. Noi nu servim mărar cu mere, pentru că nu ne putem bate joc de foame. (14 ani)

Muuult mai multe aici.


Râdem, râdem, dar să mai citim și lucruri serioase: despre râs, pe blogul Soirs.
Am subliniat: Sunt două prejudecăţi generale despre râs. Una, că ar fi semn de inteligenţă şi bunătate, şi a doua că ar fi ceva popular, autentic, anti-elitist, un simptom al căldurii umane a omului simplu. Nu ştiu de ce râsul se plimbă prin lume cu cauţiunea asta universală a bunătăţii, a autenticităţii şi dezgheţului, a relativismului şi comuniunii dezarmante în umanitate, şi celelalte balade. (…)
Cruzimea s-a însoţit întotdeauna, bine-mersi, cu râsul. Nemaivorbind de râsul îngălat (e plin de stupizi veseli).

– Ieri ziceam că Tanănana (cu 3 de n și 3 de a; plus un t și un ă) e urmașul lui Guerrilla. Dar tot ieri, Propaganda a comunicat că Gold FM (96,9 FM sau aici https://radiogoldfm.ro/ ) e și mai urmaș al lui Guerrilla, cu haine noi și tot ce trebuie. Ce bine că avem de unde alege: aseară, în mașină, m-am asigurat că ambele frecvențe au buton de scurtătură; când pe Tanănana a început o urâțenie de melodie, pe Gold FM am prins un pic de Radiohead.

– Ah, ceea ce-mi amintește că recent am dat peste ceva absolut excelent: o gaură neagră unde s-au ascuns toate versiunile vechi ale site-ului Radiohead.com: www.radiohead.com/memoryhole/. Proto-hipsterism vizual de zile mari, îi ador pe viață.

– Și pentru că (nu întrebați) acum ceva timp mi-am pus un reminder – 8 aprilie Draw A Bird Day (povestea din spatele zilei ăsteia e foarte tristă, de fapt), hai să desenăm păsări ușor, după minunatele învățături ale lui Dave Gray: Squiggle Birds.


#Lingvistique + #Artistique 

– Instagram of the day:
Îmi place de Momo la nebunie, aici e pozat cu cea mai înaltă cartotecă din lume (un dulap cu 38 de sertare pe verticală, așezat să ruginească artistic în Burlington, Vermont). Cu ocazia asta am aflat că filing cabinet se traduce printr-un cuvânt foarte frumos, pe care nu l-am mai auzit/ folosit niciodată, așa că-l repet, e dreptul meu – „cartotecă”.

Find Momo at the world’s tallest filing cabinet.

A photo posted by Andrew Knapp (@andrewknapp) on


– Ilustratorul zilei:
Lilli Carré, dacă tot am vorbit de ea mai sus.  http://lillicarre.com/Lill Carre - Morrissey Lilli Carre - HeadsOrTails Lilli Carre - Sunburn


– Gif-ul zilei:
(sunt 2, îmi dau eu voie să nu aleg)
© Lilli Carré http://lillicarre.tumblr.com/Lilli Carre - looplady Lilli Carre - yapyap





De pe 11 ianuarie, am ascultat albumul Springtime Carnivore de 47 de ori (e bun tot, bun de tot). Am o problemă, știu, dar e doar o obsesie cuminte pentru dream pop cu parfum de naftalină și întoarceri repetate într-un colț de vară bună din anii ‘60. Tennis, Cults, Summer Camp, Best Coast – pentru cine i-a ascultat, Springtime Carnivore e o felie din același tort. Cine nu i-a ascultat, ar face bine să.

Continue Reading