„Alice (din Țara Minunilor) se plictisește lângă sora ei care citește, trage cu ochiul în cartea ei, dar pentru că nu vede imagini sau linii de dialog, se-ntreabă înainte s-adoarmă: ce rost are o carte fără poze sau dialoguri?”
Într-o cameră cu fereastră arcuită se infiltrează prietena mea, lumina călduță, complicele fidel, prezent în fiecare toamnă printre degete și coperte.
Pentru un pic de echilibru măcar pe lumea cealaltă, azi o să defileze pe catwalk (ha!) pisicile unui antisemit lângă pisicile unui evreu genial.
Zilele trecute, ca să-mi amintesc că sunt, totuși, un om destul de norocos pe această planetă, am primit cu împrumut cea mai frumoasă carte care s-a tipărit vreodată în România. Știu că de obicei exagerez cu entuziasmul și complimentele, dar de data asta nu.

Naftalina