Nu e numai despre poezii, dar ar putea fi

 

Am văzut-o prima dată pe Tara în una din rarele prea-dimineți din 2016le meu. Stăteam pe scaunul de la Elvira Popescu și, în timp ce-o ascultam și nu reușeam să-mi notez în capul adormit toate chestiile mișto cu care ne împușca, îmi mușcam buza de jos repetându-mi: de ce n-am avut și eu noroc să am un profesor așa la facultate. De ce de ce de ce. N-am întâlnit nici măcar unul în 5 ani de facultate care să iasă din tiparele plicticos / malefic / superficial / sictirit / răzbunător / indiferent.

Poate proful de meteorologie de la seminar să fi avut vreo șansă, dar nu era suficientă poezie în paginile lui despre nori și fronturi atmosferice. Then again, ce-am căutat eu la acea facultate? Nu știu, că n-am găsit.

Revin la Tara. CE BINE că există o înregistrare, sunt foarte fericită-n cap că pot să ascult din nou ce-a povestit atunci. Poate toată lumea:

Transcriu puțin din intro-ul ei, să rămână și scris, nu doar vorbit:

“Talking about language (…) is interesting because I’m about to describe something that describes something that can’t be described. And talking about the language of poetry is even trickier because poetry uses language to describe something that can’t possibly be said in words.”

 

“I think poetry has a logic of memory, I think it’s also like dreams and I think it’s a lot like calculus.”

 

“I think everyone likes poetry. Poetry is just a form of storytelling.”

Recunosc: până pe la 25 de ani, poezie însemna pentru mine fie o prețioșenie îmbrăcată-n rime boring, de recitat cu intonație la o serbare de sfârșit de trimestru-semestru-an (serbare? pff, ce iz de naftalină metafizică s-a împrăștiat pe-aici), fie chinul de-a învăța pe de rost ideile regurgitate de prin cărțile de comentarii, fie o asociere automată cu o jenă fizică față de profunzimi și sensibilități lame (aici e posibil să fi avut o contribuție semnificativă băiatul de care nu-mi plăcea în clasa a 7-a: tot insista să-mi strecoare în buzunarul lateral de la ghiozdan poezii copiate caligrafic pe pagini rupte de la mijlocul caietelor de matematică ― acum mi se pare aww, atunci era eww).

În fine, înapoi în zilele noastre, am lăsat-o mai moale cu hatereala când am dat peste câteva exemplare care mi-au pus la colț pfff-urile și eww-urile: pentru că da, despre asta era vorba ― “Poetry is just a form of storytelling”.

Și m-am bucurat cu țopăieli când am reușit să prind un loc la cursul de scris pe care l-a ținut Tara la sfârșitul lui august în redacția DoR. Curs la care, deși nu-s vreo spontană (doar car de-o viață l’esprit de l’escalier pe umeri), am reușit s-alerg câteva maratoane de idei și cuvinte, non-stop, timp de vreo 4-5 ore pe zi, fără să-mi dau duhul.

Câteva notițe:

“You can’t pass by something written in your language and not read it. Your brain reads it before you decide not to. You cannot forget reading.”

 

“Writing begins with taking in information. We are writing in our heads all the time.”

 

“I always write by hand. A new draft in Word is like a white frame, it looks too much like a finished product. Writing on paper just feels like taking notes. I don’t force myself into finishing it. It’s like playing around, it’s like a puzzle.”

 

“We recognize ourselves in the pictures where we’re babies, even if we don’t actually remember ourselves looking like that. But we believe we’re in them because we’re told so.”

 

“Open endings are good. Detailed doesn’t necessarily mean more words.”

 

“You can’t be objective, but you can look at language.”

 

“Translating is like baking. If you give the same piece to 5 different people, you’ll get 5 different results.”

E minunată Tara, nu scrie niciodată cu albastru și ascultă doar muzică fără cuvinte când are foaia în față (mai exact: Christopher Tignor – Meeting in a colored shadow), îi place mult Elizabeth Bishop, scrie des pe Twitter și prin ea am descoperit-o pe Andrea Cohen, las aici o poezie la care revin cel puțin o dată pe lună.

The Commitee weighs in

Și-ncă una (Silence), și-ncă una (Cloud Study).

 

Din fericire, o să mai țină chiar în weekendul 10-11 septembrie un curs de Writing from Memory la DoR (nu știu dacă mai sunt locuri, dar încercați) și tot ea o să fie unul dintre speakerii a-ma-zing de la Power of Storytelling, în octombrie (cea mai frumoasă conferință la care am fost vreodată).

 

Continue Reading

Firimituri – Iulie 2016

***

Lectura de sâmbătă:
Codurile CAEN Clasa 9609 – Alte activităţi de servicii n.c.a. Include: – activităţi de astrologie şi spiritism.
CAEN Clasa 9602 – Coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare
Include: bărbierit şi aranjarea bărbii; Exclude: confecţionarea de peruci.

CAEN Clasa 9603 – Activităţi de pompe funebre şi similare
Include: înhumarea corpurilor umane sau de animale; Exclude: grădinărit în cimitire.

***

Omul, cât trăiește, învață. Am trăit și azi, deci am învățat ceva: “butt pepsi: Extreme liquid diarrhea. Sometimes carbonated.”

***

Înainte să moară într-un accident rutier, un băiat i-a scris unei prietene: „am să mă întorc sub formă de kefir”.

***

I need a week off. 60 years of Paris Review interviews:
theparisreview.org/interviews

***

O copertă de casetă audio cu Cher pe trotuar la Romană. O copertă de casetă audio cu Julio Iglesias pe trotuar la Muncii. În aceeași zi.

***

r/Showerthoughts Wish I were a little kid so I could take a long nap and everyone would just be proud of me.

***

De 2 ore la Registrul Comerțului. Stomacul meu nu e de acord cu acest nou început de adulthood.
Dar cel mai mult îmi place cum știu ei să numere: 1, 2, 3, 4, 5, 9, 7. Eu sunt 6 și mai aștept un pic.

***

Apucături de almost-breakdown: 8 cărți comandate cu banii pe care trebuia să-i păstrez pentru contabil. Acu’ să mă văd.

***

Cineva ascultă Pentru ea de la Animal X. Mor încet la refren: „Vreau decât să mă asculți”.

***

 

Continue Reading

Povești din taxi #3

Cel mai politicos taximetrist pe care l-am nimerit vreodată îmi cere voie să răspundă în timpul cursei la telefonul care-i cântă Tubular Bells înfundat, în buzunarul de la piept, ‘nțeles că puteți, nicio problemă. Îmi mulțumește și asist la o serie de incredibil, domnule, incredibil, apoi la primul semafor roșu mă-ntreabă brusc dacă-s credincioasă. Cel mai frumos răspuns care-mi iese e „nu neapărat”, așa că-ncepe să-mi povestească despre prietenul lui de la telefon care era la mormântul lui Arsenie Boca, unde a cărat după el o cutie cu un guguștiuc orb și nezburător, rămas în grija lui de-o lună. După ce s-a-nchinat și s-a aghezmuit, prietenul a revenit la mașină și, când s-o ia din loc, haț, îi zboară guguștiucul. După atâta timp, e ceva acolo, sigur e ceva.

 

Continue Reading

Corectori

Prima greșeală pe care mi-o amintesc e una pe care-o tot repetam pe la 3-4 ani și tata încerca să mă corecteze:
„A lu’ cine-i ciocolata?”
„A ta, dacă întrebi cum trebuie: a cui e ciocolata.”

Deși l-am acceptat cu greu în limba mea pe noul „cui”, mai întâi în formula de tranziție „a lu’ cui?”, am scăpat repede de apucăturile greșite și-am început să-i corectez și eu pe copiii și pe bunicii din jur.

În primii ani de școală, româna, engleza și franceza m-au amețit și m-au încântat cu toate regulile lor de scriere și pronunție mai mult sau mai puțin logice. Apoi, într-a X-a, am luat -9 la economie doar pentru că-ntr-o înșirare de proprietăți cu liniuță de la capăt turnasem puncte în loc de punct și virgulă.

Abia când am ajuns la facultate m-am ciocnit pentru prima dată de ceva ce nu întâlnisem în anii precedenți, pe băncile școlilor de-acasă: kilometri, tone, râuri și galaxii de greșeli de toate tipurile chiar în cărțile noilor mei profesori și pe foile cu notițe de la cursuri, xeroxate după originalele vreunui coleg conștiincios. Când învățam pentru examene, rețineam paragrafe întregi după dezacordurile pe care le înroșeam c-un marker gros.
Știu că-n anul 2 la Facultatea de Geografie făcusem și o hartă a greșelilor în funcție de originile practicanților:
– „decât” în loc de „doar” – folosit mai ales în sudul țării (epicentru: București);
– „a fii”, „a știi” etc. – număr problematic de i-uri, de obicei regăsit în comunicarea persoanelor din vestul țării;
– cratime alandala (lipsă, în plus, poziționate aiurea) – est;
– dezacorduri (ex. „ce-s cu astea”) – nord-est;
– acuzativ șchiop („care” în loc de „pe care”) – sud, vest, est, nord-est.

M-am angajat la un moment dat și, deși n-a fost prea bine pentru mine să-mi corectez șefii și colegii, nu m-am lăsat. Le-am încercuit, le-am tăiat, le-am subliniat, le-am deconspirat în timp real sau cu întârziere, apoi mi-am scris în CV „grammar aficionada” și m-am făcut copywriter, am fost antipatică pe termen scurt și pe termen lung, m-am despărțit de băieți doar pentru că nu știau să-mi scrie corect sms-uri. Dar, cu cât am corectat mai multe, cu atât s-au mobilizat și m-au invadat din mai multe direcții: cărți traduse în ultimii 10 ani, subtitrări (Veveriţa_bc, mă-nclin, te-am apreciat cu adevărat abia după ce m-au zgâriat pe ochi succesorii tăi), mail-uri de la clienți și oameni de comunicare, articole, afișe, pliante, firme luminoase, tag-uri și graffiti, burtiere TV, tooooot internetul.

Acum m-am r̶e̶s̶e̶m̶n̶a̶t̶ ̶liniștit, deși încă tocesc creioane pe paginile cărților cu care mă bag în pat. Mi-am dat seama că nici eu nu le știu pe toate și mai bine tac și-nvăț în continuare. Și, din când în când, dau un ochi de ajutor pe unde e nevoie și-s invitată: săptămâna trecută am ocupat un scaun de CorecDoR în redacția Decât o Revistă. N-am apucat să citesc toate cele 240 de pagini, dar sper să puneți mâna pe numărul 24 zilele viitoare, e preferatul meu de pân-acum.

PS: După corectura din redacție, mă-ntorceam spre casă și-am văzut-o în viteză pe Mihai Bravu, mare, colorată, izbitoare: PATSIERIE (panou de semnalizare de 6×1 m).

Referință: Newletterul Decât o Revistă, 27 mai 2016

Continue Reading

Niște Malta

Am fost în Malta (în februarie) și promit că n-o să-mi mai plâng de milă că stau acasă când alții se distrează în timp ce eu am de lucru. Am luat biletele încă de anul trecut, prin octombrie. Ce m-am mai bucurat – hahaha, mergem la 20 de grade când în România o să fie minus 10, hahaha, ce inundație cu poze frumoase o să fie pe timeline-ul meu, să le-o fac și eu ăstora care tot pleacă și se lăfăie pe sub soare străinez când noi stăm și dârdâim cu laptopul în brațe lângă calorifer.

Dar nu: în țară oamenii se pozau în tricouri pe-afară, iar mailurile curgeau unul după altul, frecându-și mâinile și certându-se la coadă, așteptând să le deschid ușa ca și când. (Prin urmare, au trecut 38 de zile până am reușit să le rezolv aproape pe toate, ca să pot să aleg câteva poze să le pun aici).

Scirocco-ul călduț mediteranean s-a tot luat la harță cu frate-su mai rece, Gregale, iar noi am fost prinși la mijloc. Șapte zile. La fiecare încercare de poză cu moaca-mi, unul dintre ei era pe fază și-mi băga un pic de nisip în ochi sau un pic de păr în gură. Așadar, o să păstrez în album doar poze cu uși, ferestre, balcoane, mașini, bărci, faruri, valuri și alte lucruri care în general sunt fotogenice indiferent de condițiile meteo.

Mi-au plăcut: străzile pustii (în primele zile), obloanele colorate, pisicile de la colțuri, Mediterana văzută dimineața de la fereastră, faleza din Sliema, câinii care ne salutau de la balcon, wi-fi-ul de pe vaporul spre Gozo și valurile care spumegau pe lângă Fungus Rock, politețea șoferilor de autobuz (atunci când opreau în stație), logica sistemului de transport în comun, grădinile din Valletta, restaurantul Ta’ Kris din Sliema, bărcile, soarele și mandarinele din Marsaxlokk și prăjiturile de la Fontanella, cofetăria din vârful Rabatului.

Ce n-aș mai face? N-aș mai merge în Malta pentru mai mult de 2-3 zile și deloc în extrasezon. E frig și totul e închis, pe străzi nu sunt decât pisici, și oricât de asocial ai crede că ești, te cam lovește nevoia să mai vezi un biped din când în când. Nu ai cum să observi viața oamenilor de acolo când oamenii de acolo nu există. Muzee plictisitoare și repetitive, câteva temple și situri arheologice, cetăți și biserici – toate închise. După 3 zile, peisajul devine monoton, oricât de frumos și colorat ar fi. Nu există galerii sau vreo urmă de artă contemporană sau cultură urbană, oh, oh, dar ce vorbesc, doar ne-a fost recomandat satul de meșteșugari și artizani locali Ta’ Dbiegi. Un fel de bazar civilizat cu căsuțe în loc de tarabe, ateliere de sticlari, pielari și olari care fac lucruri cu drag, dar fără nici un fel de simț estetic, plin de kitschoșenii supreme overpriced, capcane pentru turiști gură-cască.

Hasta never!

Poze multe aici. 

Continue Reading

Scurtmetraj monocrom

 

Funeraliile erau programate pentru ora 11:00.
Am ajuns la timp, dar nu pot să intru în camera mortului, n-aș rezista să-l văd cu ochii mei, așa că-l văd prin ochii celor care se mișcă-ncoace și-ncolo, punând la punct aranjamentele de tip așa-se-face. Stau în bucătărie și mă uit la ochii plânși din jurul meu; când se uită ei la mine, îmi îndrept instant privirea spre o cutie goală de Tofu în saramură, păstrată pentru viitoare pachete de trimis nepoților. Ochi-tofu, ochi-tofu, bărbaților li se agață prosoape de spate, femeilor li se pun eșarfe la gât. Câteva băbuțe îmbrobodite o bârfesc pe baba care trebuia să se ocupe de tămâiere, că nu-i serioasă, n-a venit la timp, ce treabă mai importantă are ea azi decât să se țină de cuvânt. O femeie de-a casei spală repede o găină albă pe picioarele legate, o șterge și o-ndeasă-ntr-o pungă, cu capul pe-afară. Vine popa și murmurul se oprește ascultător, încep să bat ritmul cu piciorul drept pe Doamne mi-lu-iee-eeș-teee, dar mă opresc înainte să observe cineva, of, sper că n-a observat cineva.

Se pornește spre biserică, mai întâi găinaaa, măăăi, găina se trece pe sub sicriu, înaintea mortului, să-i deschidă drumul! N-au nimerit-o, dar nimeni nu știe ce se întâmplă dacă iese găina după sicriu și nu înaintea lui, ei, hai să mergem mai departe, că-i târziu. Convoiul funerar oftează și suspină și merge încet, în jurul lui viața pufnește cu nerăbdare la volan, iese curioasă la fereastră, se înjură în fața blocului sau se pupă cu foc în stația de autobuz. Doi școlari de pe trotuar fac întrecere de descifrat-silabisit numele de pe coroane, pac!, o monedă de 50 de bani mi-e propulsată-n frunte și sunetul ăla de ceva spart nu a fost de la capul meu, ffiiu, s-au împrăștiat monedele printre picioarele noastre și câțiva necăjiți le culeg bucuroși. Trecem pe lângă un camion plin cu pui albi sfrijiți, care se-nghesuie speriați unii în alții, ce urât miroase a găinaț.

Ajungem repede la biserică, unde-mi țin privirea-n jos, nu pot să mă uit la recitatorii în rochii maxi, mi-e foame și mi-e rău de la supradoza de tămâie, număr cinci perechi de picioare cu adidași de alergat, sunt băbuțele îmbrobodite. Una dintre ele se-ntoarce cu arătătorul amenințător spre doi bărbați care șușotesc mai vocal decât se cuvine.

Nu se bocește, dar oamenii-s îndurerați, mă gândesc la depersonalizarea bunicului, tatălui, soțului, care de două zile a devenit mortul, și asta mă-ntristează mai tare decât bolboroselile arhaice ale domnilor de pe scenă – ceva cu robul tău care a suferit o alunecare prin pizma și prin lucrarea diavolului, altceva cu urmașii lui Adam, veniți șă-l vedem topit în mormânt, putrejune viermilor, de întuneric stricat” sau precum tatăl are viaţă în sine, aşa i‑a dat şi fiului să aibă viaţă în sine.

Plecăm spre cimitir, de data asta am fentat o monedă amenințătoare, fețele bisericești conduc convoiul, sunt cu câțiva metri mai în față, popa se oprește și dă noroc cu o mână ieșită pe portiera unui Duster negru, îl ajungem din urmă, se văd porțile cimitirului, un telefon începe să sune Down down down down în tandem cu întrebarea preotului – Unde e groapa?.

Pe banca de la intrare stau o femeie bătrână și un bebeluș de jucărie îmbrăcat în haine de bebeluș adevărat, mergem încet pe aleea înconjurată de morminte și flori, miroase a narcise, o albină se înfige într-o coroană, fără să vreau (sau nu) încep să număr greșelile inscripționate pe lemn sau marmură: Aici odihnesc Ion”, Aici se odihnese Elena”, Loc de veci: Gheorgee Popescu, familia și copii.

Când se termină, bunica mă ia de mână și-mi zice:
Gata, nu mai aveți tataie.

 

Merg pe jos singură, pe strada Florilor, plină de magnolii, corcoduși și alți înfloriți neidentificați, niște câini se întind și cască la soare. Ajung într-un final la praznic, oamenii-s așezați la mese în toate camerele, vorbesc tare despre țigări și băutură în timp ce-și toarnă țuică și vin în pahare, Dumnezeu să-l ierte!”, gâl-gâl-gâl. Rudele-și amintesc cum era când erau toți tineri, te-ntreabă de toate, se discută casual despre seriale, despre animale și acvarii, șah și barbut, dacă n-am fi toți îmbrăcați în negru, ai zice că-i o zi obișnuită. Ba chiar un verișor îl poreclește Darth Vader pe omul necunoscut care folosește o proteză fonatorie și izbucnim toți într-un râs nerușinat în jurul farfuriilor cu mâncare de post și colivă.

La plecare, popa spune proactiv:
„Eu nu cer, dar, dacă-mi oferiți, primesc.

 

 

Continue Reading

Scrisoare din Malta

După 5 zile de observații, cred că Malta e o bunicuță amabilă, cuminte și cochetă. Se trezește dimineața devreme-devreme și le dă de mâncare miilor (?) de pisici, la prânz trage un pui de somn, iar seara iese puțin la plimbare pe malul mării, parfumată și îmbrăcată frumos. Toți copiii adoptați de ea învață din prima zi că autobuzele pline nu opresc în stații și că toată lumea spune “hello” și “thank you” la urcarea în 13, 14, 16, 21, X2, 222, 310 etc. Bunicuța le-a dat voie copiilor să-și picteze doar bărcile și ferestrele, dar le-a ordonat să păstreze ordinea și curățenia.
Problema cu liniștea, curățenia și cumințenia e că nu prea-ți arată ce e-n sufletul oamenilor de fapt. E frumos aici, probabil o să mă întorc la ea când o să fiu și eu bunicuță și-o să avem despre ce nevorbi.

oras-letters-1

Continue Reading

Firimituri – Ianuarie 2016

***

La dentist am ajuns eu si copiii de clasa 0. Nu raspundea la interfon, asa ca o fetita ne-a salvat c-o strigatura: ‘Ceciliaaa, noi sunteem!’

***

“Infinite scroll is my cardio.”

***

mi-a lipit gumă-n păr când m-a pupat apoi mi-am tăiat șuvița și m-am îmbătat cu un pic de ‘rosé de la violeta’ dintr-o sticlă de borsec 1,5l

***

Testează-ți răbdarea: curăță o răzătoare și o strecurătoare în aceeași tură de spălat vasele.

***

L-am găsit pe profu’ de psihologie și filosofie pe Fb. Își face selfies cu webcam-ul, share-uiește muzică și conspirații cu extratereștri.

***

Snapshots from ‘The Art of Looking Sideways’, by Alan Fletcher

***

În 01.2016, din totalul de 1.244.049 apeluri la 112, 486.142 (39,08 %) au fost reale și 757.907 (60,92 %) false.

***

Angry to the right ► ( •̀ω•́ )σ ༼ つ ͠° ͟ ͟ʖ ͡° ༽つ =͟͟͞͞( •̀д•́)))

***

☜(`o´) ┌(▀Ĺ̯ ▀-͠ )┐ (눈_눈) ◄ Angry to the left

***

The complete original stories of of H.P. Lovecraft in a free, clean, and easy to read collection: lovecraft-stories.com

***

“Humans are made up of 70% water and 30% looking for a parking spot.”

***

Secret (cum construiești un argument): Ⓢtatement Ⓔxplanation eⓍample Ⓘmpact

***

⚠ howdoeshomeopathywork.com

***

Azi:
O doamnă cu broboane de transpirație volante pe cărarea care-i despărțea părul permanent m-a împins în altă doamnă, în 311.
Din discuția unor neni 50+ așezați la mesele de plastic de la bodega de lângă atelier, am auzit doar: “Da, băăă, Seth Goudin era!”
Am ascultat în taxi cuvântul lui dumnezeu, în timp ce cuvântul șoferului era marșmăînpizdamătiicutancultăupeinterzis.
Cea mai grasă pisică din lume a-ncercat să se strecoare pe sub gardul din spatele fetei care cânta la flaut în fața Cărtureștiului.

***

Mă bântuie Sfânta Treime: nu știu dacă am încuiat ușa, dacă am scos fierul de călcat din priză, dacă am mutat placa încinsă de pe parchet.

***

Tată: Hai s-o vedem pe doamna Elena!
Copil: Am văzut-o anul trecut, nu mai trebuie s-o văd înc-o dată!!

***

 

Continue Reading