Firimituri – Ianuarie 2018

***

La mulți ani, dar să nu cumva să vă calce pragul o femeie prima, că vă ia mama ghinionului. #idiotseverywhere

***

David Thewlis in Naked, woah. The sorrows of young V. M. Varga.

***

Cartoonist David Sipress, who has had 502 cartoons in the New Yorker, says his work was rejected for 25 years (❗) before he got his first yes in 1998. “In fact, everybody is rejected much more than they’re accepted,” Mankoff says.

***

A reminder of Crimson and Clover might be the best I could get out of The Battle of The Sexes. I love Emma, approve of the message, but all the relationship drama bored me to death.

***

‘There’s only three things you can be certain of in life: taxes, death and some randomer yelling ‘what about men?’ every time you talk about women’s issues.’ >> Stop asking me ‘what about men?’ 

***

Cred că o scuză acceptabilă pentru refuzarea invitațiilor la nunți în 2018 ar fi că 2 perechi la ale căror nunți am fost invitată în ultimii 5 ani au divorțat deja.

***

Dear 2̶0̶1̶1̶ ̶ ̶2̶0̶1̶2̶ ̶ ̶2̶0̶1̶3̶ ̶ ̶2̶0̶1̶4̶ ̶ ̶2̶0̶1̶5̶ ̶ ̶2̶0̶1̶6̶ ̶ ̶2̶0̶1̶7̶ ̶ ̶2018, I hope the world will finally stop citing Google, Pinterest, Instagram, Facebook & co as sources and give proper credit to the creators of all “borrowed” work.

***

The Marvelous Mrs. Maisel (2017)
Liked:
– the outfits & the interior design
– the social/cultural references
– Midge’s spontaneous combustions
Disliked:
– Joel
– Joel
– everything related to Joel

***

Viscol, pms și I, Daniel Blake: plâng de 2 ore.

***

Loved them. The End of the F***ing World (2017)
⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️/5

***

Bedtime stories. #gothefucktosleep

***

Amazing graphics. And #whoa. Love. Pain. Regret. Six Stories About Becoming a Mother.

***

Bookmarks, via Andreea Bota.

***

Love is in the air © Miranda Tacchia

***

Great cover by Roz Chast:

***

Artist Emily Spivack invites visitors to @MuseumModernArt to contribute to An archive of everything worn to MoMA from Nov. 1, 2017, to January 28, 2018 by sending a text message listing the clothing they or their companions are wearing during their visit: everythingworn.moma.org

***

 

Continue Reading

Firimituri – Decembrie 2017

***

„Acasă” pentru Domnu’ Mișu. București, 2017. #romaniateiubesc #visurilacheie

***

“Most of life is one long waiting room where you don’t want your name to be called.”

***

✅ „Incultocrație”
✅ „guvernanții noștri sunt proști — în sens științific. (…) hipofreni.”
✅ „Profii noștri sunt de o obediență îngrozitoare.”
Prof. Gabriel Săndoiu: „O singură metodă are efect în educație: predarea prin fascinație

***

De pe 15 noiembrie puteți vedea cum încape o micro-galerie într-o micro-librărie: primul vernisaj Receptor pe Quinet 9, alături de Anthony Frost, la Cărturești & Friends. Iar Sorina Vazelina ne-a făcut acest afiș:

***

There’s nothing like the smell of “Factură încasată” in the morning.

***

https://peopletouchingartworks.tumblr.com/

***

“There are many qualities one must possess to be a working writer or artist. Talent, brains, tenacity. Wealthy parents are good. You should definitely try to have those. But first among equals, when it comes to necessary ingredients, is selfishness.”

What Do We Do with the Art of Monstrous Men?

***

Lara Vychuzhanina. “The life of Barbie and Ken in a Soviet communal apartment.”

***

(Tim Barnes) “The bird did it on purpose. #tearsofbirdpoo

***

Monday.  (There, I fixed it.) © hillergoodspeed

***

“I Decided I Will Skip the Bad Days” © Kelly Puissegur

***

Când îl visezi pe Putin care-ți scrie nervos în palma dreaptă “Hell!” (cu un pix cu gel auriu) și pe Trump care te terorizează prin mall-uri după un cadou pentru nevastă-sa, e clar că ai o infecție cam mare (+ febră). #diagnosticdesine

***

Saddest bio of the day belongs to some blogger girl who says she’s a: “WRITTER”

***

 

Continue Reading

Firimituri – Iulie 2017

***

Supermega bucuroasă să fac parte din juriul Cele mai frumoase cărți din România.

***

When humanity failed.

***

Me neither.

***

Loved this: A look inside the home of Ramdane Touhami.

***

Oh boy, Twitter really is infested with white supremashits.

***

“căci bărbatul este cap pentru femeie, cum hristos este cap pentru biserică” mă ustură la feminism slujba asta de nuntă, brrr.
“mărit să fii tu mire ca avraam, iar tu, mireasă, să te înmulțești ca rahela” – 2017, unde ești tu?

***

“Imagine being so famous you could have a shitty Instagram.”

***

Dar ce avem noi aici?

***

Sunt zombie și cineva m-a sunat (!!) să-mi spună că sunt nepoliticoasă că nu i-am răspuns la un mail (la care ei mi-au răspuns după 2 luni).

***

“When did we forget that we are human beings, not human doings?”

***

#radiotaxi “Un nou studiu ne arată că furnicile dau din cap în semn de salut când trec unele pe lângă altele.”

***

There’s a special place in hell for people who call me before 10 a.m.

***

Sunt dimineți în care mă uit la cer printre norișorii gri-cancer pârțâiți de mașinile Bucureștiului și mă întreb: de ce Facebook Stories?

***

E a 3-a oară luna asta când o mamă stă cu bebele la coada de la aprozar și aud vocea mică rostind: “Fac caca. Dar mă mai țin un pic.”

***

Ce nu învață românii nicăieri (acasă, la școală, la biserici, în fața blocului, la televizor): empatia.

***

Vagonul ăsta este vis, miroase tot a Micul P̶a̶r̶i̶s̶ Parizer.

***

“Fiind un pârț, vagoane #cfr cutreieram,
Mă-ndepărtam ușor de-al meu izvor
Și nasuri delicate surprindeam.”
#șiunmirosveneaadormitor

***

<*Password looks at itself in the mirror* “Don’t listen to Google. You are a strong, confident password.”>

***

 

Continue Reading

Firimituri – Februarie 2017

***

Și pe fetele astea le-am convins să strige ce trebuie:

***

http://psdinvaders.com/

***

Discuții pe grupul de la școală, înainte de ultimul examen din sesiune. Ce ne mai plac cărțile.

***

Vis: examen oral cu Trump. Bilețel extras: Climate change. Am picat.

***

Little girls meeting “The Little Fourteen-Year-Old Dancer” (c. 1881 sculpture by Edgar Degas)

***

Lipsesc și eu un pic de pe internet și, când mă-ntorc, gata, se închide Anthony Frost 🙁

***

On minimalism:

***

Vis: o pisică tremură de frig în pat. Miaună, se ridică, aleargă săltat până la ușa camerei, o închide cu lăbuțele și se-ntoarce-n culcuș.

***

Melodia asta, ascultată pentru prima oară-ntr-un colț de Berlin, nu-mi mai iese din cap: Serge Gainsbourg – I’m the boy.

***

Sorry for the delayed response:

***

Tocmai am primit un reply cu “scuze de întârziere” după 3 luni. N-am ce să zic, îl înțeleg :))

***

Îmi plac și mie hatereala și pesimismul, dar așa, ca sarea și piperul, nu ca apa și aerul.

***

Mi se pare normal să mă laud c-au venit 400+ de oameni la expoziția 🌿Fete de Fete🌿 & c-a fost atât de mișto încât cineva a furat și afișele.

***

Chiar există oameni pe planeta asta care mănâncă tawful (tofu) de bună voie și nesiliți? Și praful de pe noptiera bunică-mii e mai gustos.

***

I am 76% Liberal Feminist, 56% Cultural Feminist, 60% Marxist Feminist, 28% Traditionalist and 51% Radical Feminist.

***

Hello there, Pipilans! Iată cum se ceartă latinienii pe Wikipedia în latină, cu privire la traducerea “Twitter”: https://la.wikipedia.org/wiki/Disputatio:Tela_totius_terrae 

***

“Look, wondering if you’re happy… it’s a great shortcut to just being depressed.” 20th Century Women (2016)

***

Cel mai drăgălaș lucru peste care am dat azi pe internet. În galeria Cartoon Network. Cu pârț sulfuros.

***

 

Continue Reading

Firimituri – Ianuarie 2017

***

Chiar nu mă așteptam să-mi placă. Dar Florinul ăsta palid mă face să vreau să-nvăț să dansez: https://www.nowness.com/series/directors-cuts/florins-act-of-bravery-marie-schuller

***

Citesc Casa Veselă de 15 minute. Mă distruge.

***

Ce aere funerare-și dă vântul ăsta pe trotuarele-ngropate în zăpadă neagră, printre coroane sepulcrale, rămășițe de brazi schingiuiți.

***

🎙hewillnotdivide.us 🎥 Shia LaBeouf creates an anti-Trump video that will stream live for the next 4 years.

***

Am găsit de vânzare pe internet: “Băiețel și fetiță din plastic. Haioși.”

***

Halvaua tre’ să fie cel mai groaznic dulce inventat vreodată.

***

 

Continue Reading

O carte de povești din anii ’90


Prima carte ilustrată pe care mi-o amintesc, din vremurile în care îmi exersam răposatele-mi talente artistice prin rația zilnică de tatuat pereți (preferatele mele erau rotocoalele făcute cu pixul pe sub masă, prin șifonier, pe după ușă, o înclinație precoce mai degrabă spre caligrafii enigmatice decât spre desen), e o carte cât un sfert din ceea ce era fizic o Ramona de 5 ani. Cartonată, plină de povești de Frații Grimm care-mi pompau cele mai ciudate vise. 

gif-fratii-grim

Am mai răsfoit-o prin gimnaziu, când n-aveam chef de teoreme și formule chimice, dar, cu timpul, am lăsat-o să se umple de praf pe raft, că doar eram „prea mare pentru citit povești”. Hm.

Apoi am plecat la facultate și a avut mama grijă să doneze ce a considerat că nu-mi mai trebuie. Bineînțeles că o carte de povești nu mi-ar mai fi trebuit. Bineînțeles. (S-ar putea s-o învinovățesc degeaba pentru dispariția cărții, dar există precedente, așa că rămâne suspectul principal în acest caz.)

Nu-mi dau seama nici acum dacă motivele pentru care am reținut cu precizie firul narativ al poveștilor din cartea asta se ascund în bizarul tipic Fraților Grimm sau în detaliile ilustrațiilor bântuitoare de pe paginile cu litere zimțate.  

Fratii Grimm

Am căutat-o câțiva ani pe net, dar ce rezultate câștigătoare poți să ai când alăturarea termenilor e așa vagă – „carte fratii grimm ilustratii groaza”, „carte povesti fratii grimm ilustratii anii 90”. Dar am găsit-o. Acum vreo lună, pe site-ul unui anticariat.

Mi-am dorit mult să aflu cine a ilustrat-o, dar atenta traducătoare de la Chișinău a avut grijă să „tălmăcească” și numele artistului (groaznic obicei), ca să-l facă de negăsit. Dar l-am găsit: 

Ilustrațiile au ieșit din mâna artistului estonian Jaan Tammsar (n. 1949), în 1981. 
10 ani mai târziu, au ajuns și în România, publicate de editura Hyperion din Chișinău. 

fratii-grimm-poveste2

Acum, la revedere, aș fi zis că ilustrațiile lui Tammsar seamănă cu arta lui Hieronymus Bosch, dar am citit un pic despre el și nu. Ilustratorul estonian s-a inspirat, de fapt, din decorațiunile populare rusești – Lubki. Decorațiuni care erau la modă pe meleagurile slave încă din secolul al XVII-lea, sub forma gravurilor ușor de replicat și de achiziționat, care reprezentau sfinți și scene biblice, legende și eroi din folclor, virtuți și năravuri femeiești (ahem), calendare și almanahuri, episoade despre beții și dansuri, satire și glume despre țari (mai ales despre Ivan cel Groaznic și Petru cel Mare) și tot felul de preocupări cotidiene în care se regăseau oamenii în vremurile alea. Printre cele mai des întâlnite personaje în Lubki se numără și Baba Yaga, o prezență ambivalentă: uneori bună, alteori răul întruchipat, practic un fel de Muma Pădurii din folclorul mioritic.

Închid paranteza și revin la ilustratorul nostru, acum c-am aflat și unde-și are rădăcinile.

45 de povești se-ntind pe 200 și un pic de pagini, dintre care cea pe care mi-o amintesc cel mai bine nu e Albă ca Zăpada, nici Cenușăreasa, nici Hansel și Gretel, ci:  

Povestea unuia care nu știa ce-i spaima

Îmi era frică s-o citesc, închideam ochii când era pericol să se deschidă cartea fix la paginile alea, dar personajul din poveste nu se panica indiferent de ce pățea? Cum să nu te sperie sicrie și monștri fără jumătăți de corp, întunericul și fiarele sălbatice posedate, patul care zboară printre fantome și schelete sau capetele de morți folosite ca bile pentru popice? Să nu mai zic că horror mi se pare și condiția tatălui care-și alungă fiul de acasă, să nu-l mai vadă-n fața ochilor, de terchea-berchea neînțeles ce e. Când e mai mult decât evident că băiatul suferă de Asperger’s, simptomele bat la ochi: interacțiuni sociale limitate sau inadecvate, empatie scăzută, dificultăți în înțelegerea normelor sociale convenționale și, mai ales, susținerea unui discurs repetitiv, a monologului „Vai, de m-ar prinde spaima! De m-ar prinde odată spaima!”. 

fratii-grimm-spaima

 

 

 Vouă ce cărți v-au marcat copilăria?

 

Continue Reading

Cum am trecut prin 2016

 

Am citit o grămadă de articole despre 2016le din viețile altora, cu succese și eșecuri, cu laude și confesiuni, lecții și regrete, na, cu ce-a rămas fiecare după încă 12 luni de trăit pe fața Pământului. Și-am început și eu să-mi fac recensământul în gând, să-mi amintesc cum a trecut anul peste și pe sub și prin mine (ca Iisusul scris pe peretele din spatele Teatrului Odeon).

Trăgând linie (nu ca Mutu), estimez că pentru mine ăsta a fost anul cu cea mai mare poftă de-nvățat dintre toți de pân-acum. Mi-am zis c-o fi comportament de ajun de 30 de ani, să îndes tot ce n-am făcut, n-am citit, n-am văzut, n-am ascultat, pe ultima sută de metri, ca să nu miros a naftalină când pășesc pe-acolo, prin deceniul meu nou.

Pe scurt (haha, n-o să credeți, dar se poate și mai lung de-atât), cu de toate:

În ianuarie, mi-a plăcut mult speech-ul Tarei Skurtu de la Creative Mornings, un eveniment global organizat lunar și în București, de 3 ani încoace, de o mână de oameni dragi (gazdele-s Andreea Vrabie și Cristi Lupșa). M-a făcut să vreau să citesc mai multă poezie.
Tot în ianuarie, ședințele Asociației Visual Playground (al cărei membru co-fondator je suis) se încărcau cu planuri de plănuit și lucruri de lucrat, dar măreția lor încă nu era conștientizată pe bune de nici unul dintre noi.

În februarie am făcut stânga-dreapta-mprejur prin Malta. O săptămână care m-a bucurat, dar nu de tot, cam așa.


În martie am răspuns la prea multe mail-uri ca să pot să-mi amintesc și altceva. Pentru că la începutul lunii am lansat înscrierile la Visual Playground 2016 (școală alternativă de graphic design și ilustrație). Echipa noastră a evaluat 120 de aplicații cu ajutorul unui sistem de notare complex, pus la punct de Rareș, maestrul Excelului, iar pentru jurizarea finală (selectarea celor 24 de participanți) l-am avut lângă noi pe Ovidiu Hrin. Extraordinar om.
În campania de promovare am trimis chiar și scrisori personalizate șefilor de agenții, să-și trimită arții și graphic designerii la cele 10 zile de școală.

În aprilie mi-am zis că am nevoie să învăț cum să nu mai fac implozie când nu pot să demonstrez că am dreptate. Așa că m-am înscris la Atelierul de Argumentare ținut de debaterul David Moscovici. 5 duminici petrecute cu oameni din afara bulei mele, cu luptat cu frica de penibil și vorbit în public, total în afara zonei de confort, dar hei, am încheiat ședințele cu mai mult curaj. Și, bineînțeles, cu ocazia asta, mi-am dat seama cât de mult ne-au lipsit / ne lipsesc dezbaterile din școli (de ce nu înlocuim temele pentru acasă cu dezbateri nici în 2016?).

Între 7 și 17 aprilie, am trăit cumva afară din corpul meu. Pentru că lucrurile alea nu mi se puteau întâmpla mie. Să-i văd și să-i ascult pe câțiva dintre cei mai mișto artiști din țară și din lume la cele 2 conferințe organizate de noi la care au asistat sute de oameni, la 10 zile de workshop-uri intense, cu desenat și plâns la workshop-ul și speech-ul lui Dan Perjovschi, dorit reconversie profesională la workshop-ul despre fonturi și typography al lui Ray Bobar, revelații la prezentarea lui Hrin, observat și bucurat de prieteniile proaspete dintre participanți la workshop-ul super interactiv al băieților de la BLAU, tăvălit pe jos (la propriu) de râs la experimentele lui Jonathan Calugi, minunat la inside joke-urile răsărite între studenți și Guillermo Ortego, povești în Energiea și Control cu Timothy, Lauren Hom, Karolis Strautniekas, fredonat „Unde dragoste nu e, nimic nu e” și împărțit vin din damigiană cu ei (dovadă), murdărit teniși cu cerneală tipografică la Fabrik, atașat foarte tare de echipa mea. Ce vis.

În mai i-am cunoscut în sfârșit pe Balamuci: Răzvan Cornici, Livia Coloji și Ana Kun. Care-mi erau deja dragi după ani de discuții pe mail și la telefon.
Tot în mai am mers și la reuniunea de 10 ani de la terminarea liceului, care, deși n-aș fi crezut vreodată, a fost chiar cu emoții.


Apoi am primit niște șuturi serioase de la ANAF, cu care Cristi s-a luptat toată vara, până s-a făcut dreptate. Pentru că nu credeam c-o să se rezolve vreodată, am început să mă gândesc cu disperare la soluții și singura pe care am găsit-o a fost să încerc să-mi deschid eu o firmă pe care să funcționăm în continuare. To be continued.

A urmat singura vară în care n-am ajuns la mare din ultimii ani.

În iunie, David Sedaris a venit să vorbește drăguț la București și am fost să-l ascult, la invitația editurii Publica.
Apoi am urcat într-o zi pe Jepii Mari, unde era să mor căzând în prăpastie, rupându-mi picioarele, mâncată de urs sau într-un accident de mașină condusă de cineva care ne-a luat la autostop să coborâm serpentinele cu viteză prin cea mai deasă ceață.

În iulie am început frumos, cu o supărare: n-am putut să recuperăm 11 pânze mari cu lucrările lui Vali Petridean de la Terasa Monteoru. N-o să uit niciodată cât de agresivi și ignoranți au fost angajații de acolo.
Apoi am fost pentru prima dată la Slănic Prahova și a fost așa. Și-am mai plecat încă 5 zile și mai departe, prin țară, să ne mai aerisim Bucureștiul din noi. Am dormit în prima noapte la Turda într-o pensiune în care ne-am scărpinat pân-a-nceput să cânte cocoșul la fereastra noastră, apoi ne-am dat cu barca prin salină. Am ajuns la Electric Castle, unde țintisem doar concertul Sigur Ros, pe care nu l-am simțit deloc cum mă așteptam, așa că am decis că m-a dezamăgit. A doua zi ne-am oprit prin Grădina Botanică din Cluj, apoi am plecat spre Padiș și, după cel mai bolovănos-distrugător drum din Univers, am reușit să ne cazăm la o pensiune pustie, fără semnal, unde, pentru câteva ore, am avut senzația că locuiește însuși Norman Bates. Am supraviețuit și-am continuat traseul cu vizite la cascade, ghețari, peșteri și gata, acasă.


În august, după zbateri și drumuri și bătăi de cap, după învățat un pic de contabilitate primară, citit romane despre legi fiscale și taxe și finanțări (semi)rambursabile, am primit certificatul de înregistrare pentru prima mea firmă. 16 august 2016, a day to remember.

La sfârșitul lunii, mi-am petrecut un weekend la cursul de creative writing al Tarei, în redacția DoR, unde a fost așa.
Și am vizitat și Castelul Cantacuzino, într-o excursie de-o zi la Bușteni. Expoziția Van Gogh era o făcătură, n-aș mai crede nimic din ce se organizează acolo.


Am început septembrie cu încă o tură de frică de urși și lupi și șerpi și gângănii și tot ce mai umblă sau se târăște pe un munte. Am urcat la cabana Piatra Mare prin Canionul 7 Scări, unde mi-a fost un pic răuț de înălțime și de trepte umede și de oamenii care puteau să-mi cadă-n cap să mă strivească în cascadă printre stânci kaput. Am reușit s-ajung vie să mă joc cu măgarii prăfuiți adorabili, să mă hlizesc în paturile foșnitoare din camera comună, ascultând bancurile munțomanilor, să mănânc ouă ochiuri și la cină și la micul dejun, să mă uit la lume de sus și-apoi să mă plâng tooooot drumul la întoarcere că nu mai vreau și nu mai pot. S-ar putea să mai vreau și să mai pot, ce să zic acum.

La mijlocul lunii mi s-a pus pata pe singurul program masteral la care mă tot gândeam de câteva luni, dar nu îndrăznisem. Am aplicat, am tremurat la interviul de admitere cu viitorii profesori, am intrat și în seara aia m-am plimbat cu metroul plângând puțin de bucurie. Apoi le-am ademenit pe calea mea pe încă două ființe dragi care-mi sunt acum colege. Ea și ea.

Ultimul weekend din lună mi l-am petrecut cu echipa Visual Playground și 21 de participanți, la sediul Fabrik, unde s-a lăsat iar cu un pachet de revelații despre cum se fac cele mai frumoase cărți și nu numai.
Și-n ultima joi din lună am organizat un mic event de caligrafie cu cretă la Expirat, cu Sorin și cu Mura, un cuplu artistic super hardworking și mișto.

În octombrie, cursuri în 4 seri din săptămână. Iar facem o mișcare extrem de mișto cu Visual Playground: workshop-uri cu ilustratoarele americane Wendy MacNaughton și Carson Ellis. Iar am senzația că eu nu-s eu, ce se întâmplă aici, cum am reușit asta. Cu ajutorul DoR și Power of Storytelling, normal. La mijlocul lunii chiulesc de la un curs (sorry, Bogdan; merci, Mimo) ca să-l ascult pe Colin Meloy de la Decemberists la Power of Story. Piele de găină all over. A doua zi, obișnuitul râs cu plâns, dragoste eternă pentru Jon Mooallem (vai, cum povestește băiatul ăsta, citiți-l pe oriunde-l găsiți), Chris Jones (zeul care m-a lăsat cu un nod în gât), Caroline Paul, Carson din nou.


Noiembrie-mi mai aduce o admitere-n spate, la un curs de graphic și web design (oare nu era normal să mă molipsesc, după lunile de dinainte?), la Dev Academy.

Pe 9, primul eveniment la care am participat ca artist rep / agent de ilustratori. Titulatură asumată odată cu firma proprie, firmă transformată în agenție de ilustratori: Studio RECEPTOR se numește și în 2017 o să mă concentrez destul de mult pe el. Pe www.studioreceptor.ro am publicat și primii artiști al căror agent încep să fiu (work in progress, mai adaug). Am și pagină de Facebook și Insta, urmează să fie populate de conținut artistic, desigur.

Pe 16 am reluat obiceiul apreciat de cei care mi-au făcut observație că am făcut o pauză prea mare (de 8 luni): newsletterul despre artă și artiști și chestii bune de pe internetul meu. Puteți să vedeți scrisorile trecute aici și, dacă vă plac, să apăsați pe butonul ăla de sus: join our mailing list.

În decembrie s-a confirmat: Visual Playground a primit finanțare AFCN. Ne-am bucurat iar ca și când ar fi ireal, dar sperăm să fie totuși foarte real și să facem un VP 2017 like no other.
Luna asta a fost epuizantă până la sânge, am început noi proiecte (dar le povestesc după ce se termină cu bine), Colorhood.com a depășit 500 de ilustrații de la artiști români (curatoriate de mine și de Cristi), am livrat cele mai multe printuri din toată existența galeriei, am participat la Made in RO, încă am energie și bucurie să povestesc despre fiecare în parte (și cred că mă mai ține ceva), urmează să fac rapoartele și să văd cum stăm pe hârtie, că sustenabili tot nu suntem, nici după atâția ani.


Pe 12 decembrie i-am cerut internetului să mă ajute la o temă pentru facultate, pe care îmi propun s-o concretizez într-o cercetare / expoziție / publicație la un moment dat. Pe contul de Instagram @artadinscara, adun fotografii cu tablouri și instalații pseudo-artistice din scările de bloc din România. Pe mail (artadinscara@gmail.com) am primit o mulțime de fotografii, cele mai multe totuși nu se încadrează, că-s cu plante și icoane, dar aleg dintre ele și le public pe cele mai relevante. Mi-am propus să depășesc 200 de followers la împlinirea primei luni de postări, mă apropii.


Nu, n-am terminat.
Doar câteva mini-liste cu ce mi-a plăcut mai mult și mai mult în 2016 și nu vreau să uit:

7 Seriale (din mai multe decât aș fi vrut): Horace and Pete (Buscemi și Louis CK – incredibil de deprimanți și minunați), Black Mirror (episoadele 4, 5, 6 încă mă bântuie), Stranger Things (neașteptat de drăguț), The Night Of (anatomia unei transformări, foarte bun), Westworld (iarăși dileme morale), Mr. Robot (hackeri și paranoia), Master of None (m-a convins să-mi placă de Aziz).

7 Filme (din mai puține decât aș fi vrut): Hunt for the wilderpeople (majestical, Skux life, adorabil), The Lobster (iarăși distopie, mi-a plăcut, nu mai ziceți că-i de hipsteri), Zootopia (excelentă animație, cu niște referințe discrete mișto), Fuocoammare (mi-a rupt inima), Sieranevada (o Românie într-un apartament de bloc), The Big Short (Christian Bale, geniu desculț), Mary and Max (animația e din 2009, dar aș zice că e filmul meu preferat din toate timpurile).

7 Cărți (din vreo 25 terminate): „Umilirea publică în epoca internetului, de Jon Ronson (context is king, m-am făcut cu o mare fobie în timp ce-o citeam); „Eu o să vorbește drăguț cândva, de David Sedaris (funny și adorabil); „Medgidia, orașul de apoi, de Cristian Teodorescu (mi-a făcut poftă de istorie, ce povestitor); „Trado/Gravitație/Floarea de Menghină, de Svetlana Cârstean (poezii cu nod în gât); „Interior Zero, de Lavinia Braniște (în rând cu lumea cititoare); „Nu cred în sfârșitul lumii, de Antoaneta Ralian (antologie de Marius Chivu, memorii culese, notițe ale traducătoarei care a murit în 2016 și de care eu m-am atașat subiectiv – pentru că a trăit în orașul meu natal și pentru că într-o altă viață aș fi putut fi ea); „Feminist(ă), feminiști”, de Chimamanda Ngozi Adichie (în 2016 am început să conștientizez mai bine niște tradiții autohtone revoltătoare; e o carte mică, dar ar trebui s-ajungă în buzunarele tuturor. Sau măcar să-i ascultați Ted Talk-ul).

7 Albume: Moderat – III | M83 – Junk | Justice – Woman | The Kills – Ash and Ice | Glass Animals – How to be a human being | Metronomy – Summer 08 | Haelos – Full Circle

La muzică mai fac o oprire. Pentru că de câțiva ani tot pigulesc piesă cu piesă pentru playlist-urile sezoniere ascultate la Origo (și din 2016 sunt chiar selector cu contract), de sărbători am făcut și un mixtape cu cele mai ascultate (de mine) 215 din 2016 (bine, am trișat cu 10 dintre ele, care apăruseră la final de 2015, n-am putut să mă abțin).

Doar pe primele 50 le-am aranjat într-un fel de top, după cât de des am apăsat repeat.
Observații:
– există 4 intrări românești, care mi-au plăcut prea mult (Karpov not Kasparov, Golan, Omelette, Moonlight Breakfast);
– doi artiști și-au schimbat numele de scenă în 2016 (Chet Faker a devenit Nick Murphy, Chinawoman a devenit Michelle Gurevich);
– sunt și câteva coveruri minunate (SOS de la Abba cântat de Portishead, Stand by me – Florence + The Machine, Everybody’s got to learn sometime – Beach House, The Moth – Les Deux Love Orchestra);
– am inclus mai multe piese de la aceleași trupe / aceiași artiști (pentru că n-ai cum să alegi una singură de pe albumele Moderat sau M83, marile obsesii ale anului);
– playlist-ul e o salată de boeuf cu multe stiluri, treceri bruște de la dansuri electrocutate la melancolii profunde și-napoi, ca-n veață.

Enjoy și dați mai departe:

 

Continue Reading

Leandru și mușcate

 

Pentru că am ajuns la acest master care-mi place chiar foarte mult, e posibil să mai vizitez din când în când și blogul ăsta cu pânză de păianjen pe la colțuri.

Zilele trecute, citind despre Muzeul Țăranului Român, unde se ține cursul de Politici și Discursuri Muzeale în fiecare seară de joi, am dat peste turul virtual al unei expoziții din 2012:

„Cei din lume fără nume”

Expoziția, curatoriată de Lila Passima și Cosmin Manolache, a fost (și rămâne încă, prin turul virtual) „un exercițiu de rememorare dedicat femeilor epocii Ceaușescu, experiențelor, traumelor şi durerii lor, luptei, victoriei şi înfrângerii, libertăţii lor de decizie asupra propriei vieţi.”

Intru pe site – politicapronatalista.iiccr.ro – și încep să mă uit în jur, în spațiul de locuit mă zgâiesc la mileuri și bibelouri, apoi pornesc televizorul Telecolor și începe „Decrețeii”, de Florin Iepan.

Mă ascund într-o pătură pe scaunul de birou și, după 67 de minute, văd monitorul în ceață.

Beau un pahar cu apă.

Mă plimb prin zona celor 23 de ani de politică pronatalistă, ajung la materialele de propagandă, cărți și reviste (pot fi răsfoite online), și rezum un iad ai cărui fani se bat pe umăr chiar zilele astea, printre inițiatorii și susținătorii Coaliției pentru Familie, printre membrii asociațiilor pro-vita și în rândul credincioșilor habotnici: interzicerea avortului, sabotarea inițiativelor de educație sexuală, refuzul promovării mijloacelor de contracepție modernă, știți voi. Alte vremuri, alte interese, aceeași ignoranță malefică.

Trag cu ochiul prin cabinetul medical, la masa de ginecologie, citesc un document care descrie oficial moartea unei femei de 32 de ani, una dintre cele 10.000 care și-au pierdut viața în urma avorturilor provocate prin disperatele metode DIY. Văd un ghiveci și ajung în spațiul unde sunt expuse câteva simboluri ale metodelor abortive:

„agenţi chimici în irigații intrauterine sau vaginale, sonde prin care se introducea ser fiziologic, oţet, spirt sau direct tulpini sau frunze de leandru, de muşcată, băi fierbinţi prin care se caută ca o vasodilatație loco-regională să producă hemoragie şi decolarea oului, eforturi fizice sau traumatisme, manopere directe pentru decolarea sau perforarea uterului cu fusuri şi andrele de diverse dimensiuni”.

Documentul în care sunt descrise metodele e cel mai dificil de parcurs.

Închei turul expoziției cu: unde erau toți soții și nesoții, când femeile pe care le fecundaseră treceau prin chinuri groaznice? De ce istoria predată la școală pune accent pe povești idealiste antice și medievale, pe domnitori viteji și pe bătălii cu săbii, și nu pe istoria apropiată, ale cărei urmări se resimt și azi?  (Îmi amintesc cum erau tratate ultimele capitole din manualul de istorie în liceu, știu cum speram cu toții să ne pice ceva de dinainte de 1945 la teze și la Bac. Pentru că nici măcar nu citiserăm ce-a fost după, ne mulțumeam cu lasă, că doar am mai auzit povești de pe la bunici, oricum nu-s subiecte de examen.) Cum e posibil să existe nostalgie pentru perioada aia? (Nu e posibil, știu, e nostalgia pentru copilărie și tinerețe interpretată și transmisă greșit de consumatorii de member berries.)

_
Featured photo: © Caterina Neri
Și o recomandare: prima platformă de educație sexuală în format video din România – Sexul vs Barza.

Continue Reading

Firimituri – Octombrie 2016

***

Cina de luni: dilemele morale ale lui Piaget, decentralizare și esențialism. I love this man și abia am început.

***

“Q: What is poetry? 5yo: Taking pictures.” Yes, a poem can be as simple as a picture. (Tara @ POS)

***

Ziua în care: am luat primul meu 10 la negocieri irl, mi-a plăcut o postare de pe pagina lui Fuego, mi-am luat 3 paltoane noi.

***

“the gender neutral term for sugar daddy is glucose guardian”

***

“Feel like no one says “This is why we can’t have nice things” anymore. It’s been that long since we had nice things, I guess.” – Jon Mooallem

***

Un test de 6 ore, o noapte care s-a autoinvitat la prânz, o triplă ruptură de inimă cu Fuocoammare.

***

Tocmai am emis prima factură cu datele primei mele firme. Adulthood, here I am.

***

“The oleander is the official flower of Hiroshima because it was the first to bloom again after the explosion of the atomic bomb in 1945.”

***

I’m like the worst mother of plants in the world, I guess. But if they don’t cry out when they’re thirsty, what am I to do.

***

“Trenul staționează în direcția Preciziei.” He made a funny, sunt singura care a râs în tot metroul, ce ciudată.

***

Medgidia, orașul de apoi:

***

Young children are terrible at hiding and psychologists have a new theory why.

***

Aproape am ațipit, dar mă gândeam la gânduri și mi-am dat seama că duminică l-am încurcat pe Salinger cu Cortazar.

***

Mi se pare normal ca noua mea trupă preferată să se intituleze Death and Vanilla.

***

“Parmezanul e singurul care nu m-a dezamăgit în viața asta.” Overheard in our kitchen.

***

Débarrasseur-ul din barul de cartier de lângă facultate:

***

Mezinul familiei P., supărat, către fratele lui mai mare: „David, ești un urât și un sexy!”

***

Să explice cineva conjugarea verbului „a lua” unui străin. Și unui român.

***

 

Continue Reading

După blocurile gri…

…stă Șerban Savu și pictează.

Serban Savu
Șerban Savu (b. 1978), ‘Pleasant Chat’, 2010, oil on canvas, 35 x 45 cm

 

Foto © Galeria Plan B

Din când în când, trag cu ochiul din balcon, peste stradă, în curtea vecinilor, spre stația de autobuz sau în spatele blocului: adevărurile și adevărații pictați de Serban Savu au puteri sinestezice, uneori te-amețesc cu miros de mici arși pe-un grătar improvizat, cu iz de carburanți sau de iarbă verde, proaspăt tăiată, alteori nu știi de unde se-aud brusc râsete și muzici, zaruri, tunete sau motoare.

Îmi place mult ‘Pleasant Chat’, încă mai există garaje din astea ascunse prin cartiere, deși nu știu câte-și mai îndeplinesc funcția inițială – cele pe care le mai văd deschise au fost reconvertite-n magazii cu de toate, boxe supraterane cu tot ce nu le mai încape oamenilor prin balcoane: cauciucuri de iarnă, borcane, truse de scule, bormașini și fierăstraie, mobilier cu abțibilduri din Beverly Hills pe care nu-l mai vor nici bunicile, săniuțe și biciclete, jucăriile copiilor crescuți mari și plecați de-acasă, găini-vampiri (Protecția Păsărilor ar fi trebuit să intervină în cazul ăla) și alte piese mai mult sau mai puțin vii din tezaurul familial, păstrate una lângă alta, una peste alta, pentru că cine știe.

 

Continue Reading