Dăm, dăm, să-nălțăm

 

În clasicul lui Essai sur le don (Eseu despre dar, 1923), antropologul Marcel Mauss nota:

„Vechii indieni numeau pe cel care nu a oferit niciodată un dar – Quelsem, adică Față Putredă. Se fereau cât puteau de mirosul acestui cadavru viu aflat în descompunere, dăruind și primind daruri.”

Recunosc, eu nu prea știu cum să reacționez la primirea unui cadou, pentru că de cele mai multe ori îmi derulez în cap corvoada, oboseala și anxietățile din care-a rezultat prezența lui în mâinile mele. Mă stresează aniversările și sărbătorile, scormonelile darheologice obligatorii, întoarcerile din concedii fără magneți de frigider, chetele incognito și universul datoriei, în general. Nu-mi place să primesc cadouri de ziua mea, de 8 martie sau de Crăciun, pentru simplul fapt că pe fundița lor văd scris apăsat „trebuia”.

Vai, dar
chiar
nu
trebuia
.

***

Trei sferturi dintre cadourile primite nu mi se potrivesc, din cauza incompatibilităților estetice sau a simplei necunoașteri dintre noi, așa că mă simt prost știind că urmează să le îngrop undeva unde nu o să le văd niciodată și că-s, evident, o risipă pentru toată lumea.
20% îmi plac și mă bucură, dar știu c-au dus în spate un efort foarte mare, pentru care iar mă simt prost și datoare să returnez cumva gestul.
Și, în sfârșit, vreo 5% îmi plac fără procese de conștiință: costă puțin sau nimic, mi se potrivesc și le păstrez la vedere full time (pietre, cutii, creioane, ziare locale, fanzine, postcarduri, desene sau mâzgălituri, morcovi adevărați cu picioare încrucișate, fotografii anonime sau kitsch-uri mici din târguri de vechituri).

Și sunt absolut sigură că procentele-s la fel și-n cazul celor care au primit ceva de la mine, când am fost stresată, grăbită, obligată. Îmi pare rău.

***

Trăim încă într-o societate în care nemulțumitului i se ia darul, într-un sat în care calului de dar nu i se fac controale stomatologice și unde, mai ales, GESTUL CONTEAZĂ. Adică viața merge mai departe pe cărări bătătorite, noi mulțumim politicos și oferim conștiincios, nu contează ce, bine că avem cui, până la urmă.

Visam mai demult să fac o expoziție cu cadouri nedorite, dar probabil m-ar omorî logistica și sistemul de clasificare; sunt tot felul de statistici, se pare că vreo 54% dintre cadourile primite de Crăciun sunt returnate sau schimbate, și sunt sigură că mulți sunt încă prea politicoși și preferă să le-arunce mai aproape, în pod, garaj sau debara. În fiecare an, lumea noastră returnează cadouri în valoare de zeci de miliarde de dolari și milioane de tone de nimicuri cu fundiță ajung la groapa de gunoi, dar nimeni nu pare să aibă curaj să oprească ciclul risipei, oameni suntem.

***

Of, creier cu dor de ducă, cum am ajuns aici, când voiam să zic fix de cadourile alea mici care mă bucură fără să mă-ndatoreze (cea mai inhalabilă bucurie din câte există, cred). A venit Livia la București și mi-a adus ceva mic și prețios, păstrat din decembrie, când ea și Răzvan au vizitat Porto (Răzvan a avut o expoziție de colaje volumetrice minunate la galeria Objectos Misturados).

Rezumat despre cadoul primit: magazin mic portughez cu artă mică asiatică, mini-fanzine (4,5 x 5,5 cm) la borcan, amintit de Ramona, plătit + băgat mâna-n borcanul plin + ales fanzin misterios + pus deoparte + adus Ramonei la București peste 3 luni.

Arată cum arată, are o poveste, spune o poveste, o iubesc, noi când facem un festival de fanzine? :))

 

PS: Și nu uitați, copii: when in doubt, go small, get a gift card or an honest box of nothing. Nu vă luați după ce ziceau indienii lui Mauss, n-o să fiți Quelsemi. 

 

Continue Reading

Despre povești mici care cresc oameni mari

 

„Alice (din Țara Minunilor) se plictisește lângă sora ei care citește, trage cu ochiul în cartea ei, dar pentru că nu vede imagini sau linii de dialog, se-ntreabă înainte s-adoarmă: ce rost are o carte fără poze sau dialoguri?”

Așa a început ieri Florin Bican (cred că e traducătorul meu preferat acum și, totodată, unul dintre scriitorii de care-mi place mult) moderarea unei discuții despre cărțile ilustrate pentru copii care au mai puțin de 1000 de cuvinte și pot fi citite de la un capăt la altul în mai puțin de 20 de minute.

***

Mini-Doza de Grandoare a adus împreună editori de carte (au fost prezenți reprezentanți ai editurilor Art / Arthur, Nemira / Nemi, TREI / Pandora M, Vellant, Cartea Copiilor), alături de scriitori de carte pentru copii (printre speakeri: Adina Rosetti), ilustratori (speaker: Livia Coloji), designeri (Dinu Dumbrăvician și Adelina Butnaru de la Faber Studio / Tzim Tzum Books), în fața unui public format din artiști, scriitori, redactori, activiști pentru alfabetizare și educație și alte câteva persoane semi-off-topic, interesate de publishing-ul pentru copii, printre care hop și subsemnata.

***

Un exercițiu un pic dificil pentru personalitatea mea single-tasking a fost ascultarea conferinței în română – de la o oarecare depărtare, și în engleză – de la o oarecare apropiere (din politețe pentru oaspetele din SUA). Dar chiar și-așa am reușit să notez câteva lucruri receptate dinspre masa invitaților, le las aici ca food for thought:

 

Brandi Bates (fondatoare Citim Împreună România, de 4 ani citește săptămânal copiilor care vin de bună voie și nesiliți de nimeni să asculte povești la biblioteca comunitară pe care a crescut-o în Lupeni, un orășel de pe Valea Jiului):

● 80% din piața de carte pentru copii din România e reprezentată de cărțile traduse.
Foarte multe cărți au traduceri foarte slabe: traducerile proaste nu respectă inteligența copiilor.

● E ideală o dietă echilibrată: povești crescute și publicate local, consumate alături de cele din cărțile importate.

Raising readers: Dacă vrei să crești un cititor, trebuie să începi prin a-i citi cel puțin 20 de minute pe zi, în fiecare zi, din prima lui zi de viață. Citește-i din cărți de bucate, de pe bloguri sau de pe site-urile cu știri oribile, dar pe un ton pozitiv :)) (în primii 3 ani). Apoi, din cărți de povești. Pentru un copil care știe deja că iubește cărțile (ascultate), cititul și mersul la școală vor fi activități mai ușor de adoptat (deși ce citește un copil când învață să citească în sistemul nostru de învățământ e o cu totul altă poveste…).

Adina Rosetti (scriitoare):

● Ca autor pentru copii, nu scrii pentru tine, clar scrii pentru alții: scrii cu copilul în minte, scrii cu copilul în tine, scrii cu gândul să-l apropii pe copil de carte, de cărți, de literatură, în general.

Catch-22: Nu știu dacă în țara noastră nu sunt cititori pentru că nu sunt librării sau nu sunt librării pentru că nu sunt cititori.

● Mie-mi place foarte mult o frază pe care o găsim de multe ori în descrierile scriitorilor: după o lungă enumerare de joburi dintre cele mai diverse, la un moment dat apare și mă termină – „și din anul cutare s-a dedicat definitiv scrisului”. Și eu mă întreb: care e secretul? Cum a reușit să facă switch-ul și să se dedice definitiv scrisului?

Livia Coloji (ilustratoare):

● Nu avem școli pregătite pentru a educa ilustratori de carte. În Facultățile de Arte, ilustrația e văzută ca „artă minoră”, iar când termini o astfel de facultate, te trezești că ții în mână o cheie franceză pentru lucrul în mecanică fină. Așa c-o mai iei o dată de la capăt cu învățatul, peste ce-ai învățat la școală.

***

Scurt, la obiect și nesurprinzător: aproape tot ce se trimite pentru grupa de vârstă 0-6 ani e de nepublicat (Florin Bican e și membru al juriului Trofeului Arthur).

Un exemplu scos din buzunarele povestitorului nostru moderator nu are nevoie de introducere sau de alte explicații, poate doar de-un litru de agheasmă de la dumnezeul scrisului, fiți atenți, poezie:

 

Cucu și Păsărica

de Cristina Mariana Bălășoiu

Cântă cucu în livadă,
Păsărica vrea s-o vadă.
Cântă cucu, n-ai ce-i face,
Păsărica nu-i dă pace.

Cântă cucu pe-o rămurea,
Păsărica enerva,
Razele soarelui, în cuibul ei da,
Locul îl încălzea.

Sta încinsă zi de zi,
Și-apoi cucu-și aminti
Un cântecel de la sate –
Păsărica da din coate.

A apucat-o un jucat
Și de cuib a uitat.
Cântă cucu mai cu zor,
Păsărica o luă-n zbor.

 

Am mai găsit una aici.

***

Cătălina Ulrich, conferențiar la Facultatea de Științe ale Educației, Universitatea din București

● În drum spre întâlnire, am intrat în librăriile din centru care erau deschise (două aveau program până la ora 13:00) și am răsfoit câteva cărți noi de pe rafturile dedicate copiilor. Există o neutralitate a subiectelor abordate de cărțile pentru copii mici: toate par să fie în continuare doar despre numere, culori și animale, mama și puiul. Ori ar trebui să mai discutăm cu ei și despre lumea pe care o văd zi de zi, despre gen, despre viața în familie și-n afara ei, despre lumea în care cresc, de fapt.

Multe titluri sunt respingătoare prin sofisticare, prin complexitate inutilă, atât ca grafică, cât și ca text. Am descoperit că există inclusiv un ghid al bunelor maniere pentru copii foarte mici…

***

Părinți în fața cărților ilustrate:

„De banii ăștia iau o carte sau chiar două cu mai multe cuvinte.”

Florin Bican: O carte cu mai multe ilustrații se poate citi de mai multe ori decât una cu mai mult text. E refolosibilă. 

***

Dinu Dumbrăvician (designer de carte, Faber Studio; creatură creatoare creativă la Tzim Tzum Books)

● Despre Tzim Tzum Books: nu cred că suntem o editură adevărată, avem doar o carte.  Ne propunem oricum să fim mici și subversivi, cu speranța că lucrul ăsta n-o să ni se dovedească fatal.

● O precizare importantă: o carte nu e alcătuită doar din text și ilustrație. E nevoie de profesioniști care să aibă o viziune închegată, integrată asupra obiectului-carte. Fiecare are limbajul lui – autorul comunică prin cuvinte, ilustratorul vorbește prin imagini, iar un designer stăpânește limba materialelor, a literei, a tiparului, a tuturor detaliilor care transformă povestea într-o carte propriu-zisă (… frumoasă). Un specialist în DTP nu ia decizii, treaba lui e să aplice decizii, dar pentru ca acestea să existe și să fie asumate, editurile trebuie să colaboreze cu designeri de carte pricepuți.

Livia a adunat autografe de la toată echipa care-a adus pe lume Sfaturi pentru fetițe 

***

 

Continue Reading

Bucurii de dat mai departe

 

Vineri, la librărie, Vlad (vesel):

– Azi iar am făcut un client să plângă!

– Dacă nu tu, atunci cine…

– I-am arătat Lupii!

Și anume The Wolves of Currumpaw, de William Grill, care-a luat Bologna Ragazzi Award anul trecut și e, practic, o sugativă de dragoste și lacrimi.

 

Cum zicea cineva pe internet: uneori găsești cărți care umplu goluri din tine despre care habar n-aveai că le porți. Vlad e genul ăsta de om care te ajută să găsești cărțile de care nici nu știi că ai nevoie-n viața ta, e spiritistul perfect, pentru că practicile lui (o)culte intermediază povești de dragoste nemuritoare între oameni și secretele dintre coperte.

O să tot pun firimituri din întâlnirile noastre pe aici, dar, până la următoarea, recomand ascultarea episodului Pe Bune #22, în care Andreea vorbește cu Vlad despre vocația de librar, despre bucuria de-a da descoperirile mai departe, despre Anthony Frost, durerea renunțărilor și emoțiile (re)începutului. Dac-am avea câte-un Vlad în fiecare oraș din țară, camerele din casele și inimile noastre ar fi mai luminoase, dar, cum nu avem decât unul, să ne bucurăm de el cât putem:

 

Dacă vreți să-l vizitați, îl găsiți povestind despre cărți de luni până sâmbătă la Cărturești & Friends, pe Edgar Quinet 9, în București.

 

 

Continue Reading

Doza zilnică: Sens

 

Când nici nu știi că-ți cauți niște sens și dai peste el la colțul străzii:

 

Și tot azi am dat și peste bookmarkul ăsta motivațional, la colț de browser:

“You’re a depressing assemblage of pop culture influences and cancelled emotions, driven by the sputtering engine of only the most banal form of capitalism. You spend your life feeling as you’re perpetually on the brink of being obsolete – whether it’s labour market obsolence or cultural unhipness.”

JPod, Douglas Coupland

 

 

Continue Reading

Doza zilnică: pisici, căței, dragoste tradițională și alte bucate

 

Azi am ieșit la plimbare prin cartier și-am văzut:

O doamnă care hrănea 20+ de pisici grăsane la intrarea în Parcul Național ↓

Un cățel cu roți (și mi-am dat seama că o nouă categorie de cei-mai-buni-oameni ar fi și asta – a persoanelor care au grijă de animale imperfecte) ↓

Un băiat a aruncat un buchet de lalele pe gheața murdară ↓

Cel mai mare cuplu tradițional din pâine: el are un buchet de spice, ea are gâtul rupt ↓

Hello, is it me you’re looking for? ↓

În sfârșit, un roman printre toți dacii. A trecut prin Britannia și s-a oprit aici, să facă mici ↓

Ne-am așezat la masă lângă o familie necunoscută. Bunicul lor a tras cu ochiu’-n caserola mea și m-a mustrat șoptit că arunc jumate din banii dați pe ei, dacă nu le mănânc capul. Bunica a făcut un dezacord și fata a corectat-o apăsat. A fost liniște un minut și-am putut să-nțelegem versurile unei lăutărești scurse din boxele afumate din spate: foaie verde, solzi de pește / un părinte poate crește / 7, 8 copii sau 10 / unu’ pe altu’ se lasă / și de părinți nu le pasă ↓

Sfânta Treime cu porc ↓

Am sorbit zmeurată din păhărele atinse pe gură de multe degete străine și-a durat un pic până m-am prins că murata nu e zeamă de murături, ci de mure ↓

Daea ar fi fost fericit aici ↓

M-am mai uitat o dată-n jos, pe sub fum ↓

Și o dată-n sus, peste fum ↓

 

Și gata.

 

Continue Reading

Liberté, égalité, 8 Martié

 

Anul trecut scriam:

De câteva zile circulă hashtag-ul #multumescpentruflori, dar eu îl tot citesc #multumescpentrufiori. Pentru că, 8 martie sau nu, iarnă sau vară, miez de zi sau seară, de la 7 ani (de când am început să merg singură la școala din fața blocului și de când a fost de acord Biserica Ortodoxă că, gata, am devenit ființă conștientă, deci mi-a fost introdusă spovedania pe ordinea de zi a sărbătorilor anuale) până la (cei aproape) 30 de ani, de fiecare dată când am ieșit pe stradă neînsoțită și au trecut pe lângă mine băieți sau bărbați, mi-a fost frică. Și nu știu dac-o să vină vreodată o zi în care să nu-mi fie.

La mulți ani, mamelor, să vă creșteți băieții buni de-adevăratelea, buni oricând și oriunde, nu doar la ocazii speciale sau de ochii lumii.

***

Rămân cu gândul ăsta etern, doar că-n ultima frază aș lipi lângă „mamelor” și „taților, bunicilor, mătușilor, unchilor și oricine mai crește copii pe lumea asta”. We’re all in this together.

„What’s love got to do with it, asked Tina Turner, whose ex-husband Ike once said, “Yeah, I hit her, but I didn’t hit her more than the average guy beats his wife.” A woman is beaten every nine seconds in this country. Just to be clear: not nine minutes, but nine seconds. It’s the number one cause of injury to American women; one of the two million injured annually, more than half a million of those injuries require medical attention while about 145,000 require overnight hospitalizations, according to the Center for Disease Control, and you don’t want to know about the dentistry needed afterwards. Spouses are also the leading cause of death for pregnant women in the United States.

Women worldwide ages 15 through 44 are more likely to die or be maimed because of male violence than because of cancer, malaria, war and traffic accidents combined,” writes Nicholas D. Kristof, one of the few prominent figures to address the issue regularly.”

 

„What’s the matter with manhood? There’s something about how masculinity is imagined, about what’s praised and encouraged, about the way violence is passed on to boys that needs to be addressed. There are lovely and wonderful men out there, and one of the things that’s encouraging in this round of war against women is how many men I’ve seen who get it, who think it’s their issue too, who stand up for us in everyday life, online and in the marches from New Delhi to San Francisco this winter. Increasingly men are becoming good allies – and there always have been some. Kindness and gentleness never had a gender, and neither did empathy.

***

Rebecca Solnit nu răstoarnă lumi, doar pune degetul pe rană și-ți umple ușor to do list-ul c-o mână de referințe care merită căutate și citite. Eseurile ei nu sunt radicale, spun doar lucruri de bun-simț, un bun-simț pe care l-am ignorat atât de mult încât am ajuns azi să ridicăm în slăvi firescul. Ceea ce nu poate însemna decât că standardele pentru „extraordinar” sunt încă atât de low încât toți putem să-l apucăm de coadă. Hai să.

PS: Da, aia e vaza mea preferată și e goală azi. Îmi plac și mie florile moarte, la fel cum îmi plac și alea vii, dar mai mult îmi place să am aproape un om care mă-ntreabă ce vreau, dacă vreau și pe care să-l întreb și eu ce vrea, dacă vrea.

PS2: How to raise a feminist son (We raise our girls to fight stereotypes and pursue their dreams, but we don’t do the same for our boys.)

 

 

Continue Reading

Firimituri – Februarie 2018

***

dormi dormi somnul te duce de pe lume
te spală şi te piaptănă şi te împarte
copiilor săraci te-am şi uitat
(Virgil Mazilescu – Prima poveste pentru Ştefana)

***

Epuizare & Insomnie. Ce cuplu dubios.

***

Un site și-o expoziție de-acu’ 10 ani: NU (găsit de 110 de ori pe pereții orașului și fotografiat de Ștefan Tuchilă)

http://www.archiphotos.com/nu/

***

Although I hate it when people use their babies to hoard likes on the internet, this little girl and her 3 huge poodles are way too addictive:

www.instagram.com/tamanegi.qoo.riku

Their friendship is also featured in Beck’s latest video: Beck – Fix Me

***

“Happiness is when your life on the outside matches your life on the inside.”
The Ficus That Crossed an Ocean 

***

Ceața mea romantică are o aromă adormitoare de hidrogen sulfurat. Orașul ăsta ne bagă somnul de veci pe gât cu polonicul.

***

Away. Liana Finck

***

Advice of the day:

“1. Copy somebody’s style. 2. Fuck it up. 3. Keep fucking it up. 4. Keep really, really fucking it up. 5. Look: you’ve got your own.”

***

Sper ca toți oamenii de care nu-mi place (dar cu care trebuie să țin legătura) să facă copii mai repede. Ca să am și eu cu cine vorbi lucruri mai interesante, dacă tot.

*adică să vorbesc cu copiii, nu cu ei despre copii, doamnefereșteîncazcănuseînțelege.

***

Putin’s portrait made by kids in Russia (via Marius):

***

Uneori sunt obligată să mă uit la filme japoneze care durează 4 ore. Lui Love Exposure (r. Shion Sono, 2008) i-aș pune-n cârcă o descriere monomembră: prăjeală. Miss Scorpion (drag boss lady) și Tag Yuji intră clar în top 20 de personaje preferate ever.

***

Today in micro-loving: Timothée Chalamet.

***

Yes. YES. Mi se pare perfect. (dintr-un anunț pentru promovarea unui curs de scriere)

***

3:30 AM:
– Ce faci acolo?
– Mă gândesc la un titlu pentru expoziție.
– Hai că-ți zic eu: “Nu mă mai dezveli iarna”. Sau “Să dormim, că deja trebuie să ne trezim”.

***

7:00 AM:
– Ăsta nu e un oraș în care să vrei să te trezești dimineața.
– Ăsta nu e un oraș în care să vrei să te trezești.

***

#truestory

***

Dar “Nu mă atinge-mă” trebuie să fie cel mai prost titlu din lume, din istorie.

***

“Numărul afacerilor care şi-au suspendat activitatea în acest an s-a dublat. Rata de supraviețuire a unei afaceri în România este de 52,7%.” e-Estonia, here we come.

***

Aerisiri compulsive
Mirosurile de mâncare impregnate în paltoane mă distrug. Una dintre cele mai mari frici care-mi bântuie iernile e asta: să nu cumva să miroasă și haina mea a ceva neplăcut și eu să nu simt pentru că m-am obișnuit (cum m-am obișnuit cu mirosul casei).

***

Cred că printre cele mai frumoase urme pe care le lasă oamenii pe planetă se numără și urmele de sanie prin zăpadă.

***

În taxi: șoferul e sunat de o tanti super agresivă, recuperatoare de taxe de la cetățenii care au lucrat în afara țării. Îi spune calm că n-a lucrat în străinătate niciodată și că-l deranjează în timpul serviciului. Închide și-mi zice că după 5 ani în care s-a chinuit cu o firmă mică, cu nopți nedormite, trăit de pe o zi pe alta și din împrumuturi, a hotărât să renunțe și să se facă taximetrist. Acum poate să doarmă și e liniștit că nu mai are de-a face cu statul. Ăsta-i antreprenoriatul românesc, nu visele glam din reviste.

***

 

Continue Reading

Firimituri – Ianuarie 2018

***

La mulți ani, dar să nu cumva să vă calce pragul o femeie prima, că vă ia mama ghinionului. #idiotseverywhere

***

David Thewlis in Naked, woah. The sorrows of young V. M. Varga.

***

Cartoonist David Sipress, who has had 502 cartoons in the New Yorker, says his work was rejected for 25 years (❗) before he got his first yes in 1998. “In fact, everybody is rejected much more than they’re accepted,” Mankoff says.

***

A reminder of Crimson and Clover might be the best I could get out of The Battle of The Sexes. I love Emma, approve of the message, but all the relationship drama bored me to death.

***

‘There’s only three things you can be certain of in life: taxes, death and some randomer yelling ‘what about men?’ every time you talk about women’s issues.’ >> Stop asking me ‘what about men?’ 

***

Cred că o scuză acceptabilă pentru refuzarea invitațiilor la nunți în 2018 ar fi că 2 perechi la ale căror nunți am fost invitată în ultimii 5 ani au divorțat deja.

***

Dear 2̶0̶1̶1̶ ̶ ̶2̶0̶1̶2̶ ̶ ̶2̶0̶1̶3̶ ̶ ̶2̶0̶1̶4̶ ̶ ̶2̶0̶1̶5̶ ̶ ̶2̶0̶1̶6̶ ̶ ̶2̶0̶1̶7̶ ̶ ̶2018, I hope the world will finally stop citing Google, Pinterest, Instagram, Facebook & co as sources and give proper credit to the creators of all “borrowed” work.

***

The Marvelous Mrs. Maisel (2017)
Liked:
– the outfits & the interior design
– the social/cultural references
– Midge’s spontaneous combustions
Disliked:
– Joel
– Joel
– everything related to Joel

***

Viscol, pms și I, Daniel Blake: plâng de 2 ore.

***

Loved them. The End of the F***ing World (2017)
⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️/5

***

Bedtime stories. #gothefucktosleep

***

Amazing graphics. And #whoa. Love. Pain. Regret. Six Stories About Becoming a Mother.

***

Bookmarks, via Andreea Bota.

***

Love is in the air © Miranda Tacchia

***

Great cover by Roz Chast:

***

Artist Emily Spivack invites visitors to @MuseumModernArt to contribute to An archive of everything worn to MoMA from Nov. 1, 2017, to January 28, 2018 by sending a text message listing the clothing they or their companions are wearing during their visit: everythingworn.moma.org

***

 

Continue Reading

Firimituri – Decembrie 2017

***

„Acasă” pentru Domnu’ Mișu. București, 2017. #romaniateiubesc #visurilacheie

***

“Most of life is one long waiting room where you don’t want your name to be called.”

***

✅ „Incultocrație”
✅ „guvernanții noștri sunt proști — în sens științific. (…) hipofreni.”
✅ „Profii noștri sunt de o obediență îngrozitoare.”
Prof. Gabriel Săndoiu: „O singură metodă are efect în educație: predarea prin fascinație

***

De pe 15 noiembrie puteți vedea cum încape o micro-galerie într-o micro-librărie: primul vernisaj Receptor pe Quinet 9, alături de Anthony Frost, la Cărturești & Friends. Iar Sorina Vazelina ne-a făcut acest afiș:

***

There’s nothing like the smell of “Factură încasată” in the morning.

***

https://peopletouchingartworks.tumblr.com/

***

“There are many qualities one must possess to be a working writer or artist. Talent, brains, tenacity. Wealthy parents are good. You should definitely try to have those. But first among equals, when it comes to necessary ingredients, is selfishness.”

What Do We Do with the Art of Monstrous Men?

***

Lara Vychuzhanina. “The life of Barbie and Ken in a Soviet communal apartment.”

***

(Tim Barnes) “The bird did it on purpose. #tearsofbirdpoo

***

Monday.  (There, I fixed it.) © hillergoodspeed

***

“I Decided I Will Skip the Bad Days” © Kelly Puissegur

***

Când îl visezi pe Putin care-ți scrie nervos în palma dreaptă “Hell!” (cu un pix cu gel auriu) și pe Trump care te terorizează prin mall-uri după un cadou pentru nevastă-sa, e clar că ai o infecție cam mare (+ febră). #diagnosticdesine

***

Saddest bio of the day belongs to some blogger girl who says she’s a: “WRITTER”

***

 

Continue Reading