Ăsta chiar nu e un review pentru Summer Well

Mă trezesc devreme doar pentru că simt că-mi curge fața și s-ar putea să nu visez urât. Gheața din punga de sub obraz s-a gândit să-mi spele fața de pernă, vorba vine, gheața nu gândește, normal că nu gândește, păi cum să gândească, numai oamenii gândesc, și nici ei chiar tot timpul, gheața-i gheață și doar atât, gata.

Oglinda din baie are două vești pentru mine, una proastă și-una bună, cu care vreau să înceapă, hai cu aia bună, și-mi arată că nu mai am cearcăne deloc la ochiul stâng. Aia proastă e că cearcănele nu mai sunt acasă pentru că s-a urcat obrazul pe locul lor. Asta e, am așteptat festivalul ăsta ca și când, nu mă oprește pe mine o falcă umflată, mă duc, cum să nu mă duc, ba nu, întrebarea corectă e cum să mă duc, am nevoie de un filantrop cu un loc în mașină. Îl găsesc, ajungem la Știrbey și mă izbesc déjà-vu-urile. Vă zic eu, lumea de pe-aici a coborât direct din Tumblr, nu din RATB.

E prea frumos și cald, dă-i cu freșuri, dă-i cu antibiotice, azi și mâine singurul dumnezeu mi-e vezica, să reziste, să reziste, să reziste 9 ore, știu că poate, trebuie să poată, e mai sănătos așa. Inspirație: sută la sută transpirație (să țin minte și pentru anul viitor).

summer well pabadam

Mi-am șters clasicul Ranting Specialist de pe buze, aici nu pot să comentez, n-am chef, nu-mi vine, e prea frumos. Și totuși.
Mi-a pus zenul pe pauză isteria ălora rămași pe-afară care-și agasau non-stop cunoscuții de pe lumea cealaltă să le facă rost de bilete sau brățări. Pentru că la noi nu există dom’le sold-out, ce-i aia sold-out? Pentru că de fiecare dată se găsesc invitații în plus și, dacă nu, oricum se descurcă ei cumva să intre fără să plătească. Mândria românului de-a face rost de chestii gratis ar trebui cântată-n imnul național, de exemplu, în strofa 11:

Bărboși cu steaua-n frunte! duhnind a nicotină,
Deviza-i „moca, frate” și scopul ei preasfânt.
Ne milogim pe Facebook în nopți cu lună plină,
Noroc că și-au luat alții biletele din timp!

În fiiine. Au intrat The National pe Riders on the storm punct.

summer well the national

Continue Reading

Sofi, îmi desenezi ceva?

Are 5 ani. De vreo doi ani încoace tot aude întrebarea asta făcându-și loc printre buze de părinți, de bunici, de unchi și mătuși, de prieteni mici sau mari și, probabil dacă jucăriile ei ar vorbi, tot așa ar porni o discuție.

Sofi, îmi desenezi ceva?”

Vrei să te fac?

Nu, nu numai pe mine, desenează-ne pe noi două, cum facem ceva împreună, ce vrei tu. Și eu o să cumpăr desenul. Vreau să fiu primul om din lume care cumpără un desen semnat de tine.

Stă pe canapeaua cu păsări din atelier, schimbă rapid vreo două creioane colorate și mă strigă după câteva chicoteli. Mă apropii și-mi arată o foaie pe care noi două ne distrăm în timp ce eu termin de făcut un tort mare și ea promite că nu bagă degetul în castronul cu frișcă. Ne pregătim pentru niște musafiri, facem bunătăți sub două lustre uriașe.

CU DRAG SOF

IA”

Ramona și Sofi
Ramona și Sofi, © Sofia Dobrescu. București, mai 2014. Creioane colorate pe hârtie A4. 10 lei.

Continue Reading

Cum stați cu tremuratul? Nu stau. Tremur.

Cu capul în jos, îmi suflă căldură-n păr, în frunte, în creier. Căldura devine flăcări, nu-mi dau seama, dar ce pute-așa a găină friptă? A, deci nu-mi imaginam, am mai stricat un uscător, să-i fie plasticul ușor sau cum s-o mai zice, că-l am din primul an de facultate, bine măcar că nu l-am aruncat în cadă. Îmi flutur pletele în toate punctele cardinale, în x și-n cruce, în da și nu, în hai usucă-te odată, chiar azi trebuia să iei foc?

Ajung în stația de taxiuri încinse de la colț, taxiuri murdare, taxiuri cu icoane și cruci și cu burți de șoferi lăsate să respire sub volan, în fața volanului sau în spatele volanului (chiar, care-i fața și care-i spatele?), afară. Aleg crucile și icoanele și șiragurile de mărgele dese și rău aleg, cel mai rău, să-mi fie învățătură de minte, că acum m-am blocat, nu pot să mă mișc, ba da, mă mișc, că tremur. Îi spun capului de zimbru chel care se-ntoarce spre mine odată cu toate pomelnicele tatuate pe cei mai mari umeri fără tricou pe ei din câți am văzut vreodată, îi spun, îi spun că mergem la Drept, la Facultatea de Drept. Zice că unde-i asta, că el n-a auzit, că abia a ieșit din Egipt și Siria și de pe unde-a mai stat el în ultimii 10 ani, de ce nu sar din mașina asta, că n-a accelerat încă, a, da, vă arăt eu pe unde, nu-i nimic, hai spre Iancului, că ne descurcăm. Vorbește c-un borfaș într-o cască, eu nu exist, nu vreau să exist, nu acum, nu aici, cel puțin, îi zice că ne apropiem de Pache Propescu, oare-și mai amintește el cum stăteau beți morți în mașină p-aicea și Surioarele stăteau pe stradă și le aduceau bani de băutură? Oare-o fi uitat de mine, oare dacă sar la singurul semafor roșu la care-a oprit pân-acum își scoate un cuțit și-l aruncă după mine și mi-l înfige în spate sau în cap sau într-un picior? Se șterge iar cu prosopul gri, sunt 50 de grade înauntru, înăuntrul mașinii poate, că-ntr-al meu fierbe tot, DE CE AM MIȘCAT CAPACUL DE LA STICLA DE APĂ CU BULE, ssssssss acoperirea mea mută s-a dus naibii și naiba s-a-ntors iar la mine c-un rânjet de aur rău. Ce cald mai e, da, fratele meu, îți vine să dai cuiva în cap, nu mai poți să gândești, a, asta-i Universitatea, da’ o știam p-asta, mai ții minte, boss, cum făceam schimbul de tură la vânătoare aicea, hehehe? Casca ține minte, eu număr semafoarele, asta-i, dacă mă lasă să și cobor, o s-o iau la fugă, dar încet, nu prea repede. Îi dau banii, mulțumesc, nu-mi trebuie restul, pa și la revedere taxiurilor din București, sunt vie și am de gând să mai rămân așa un timp.

Continue Reading

De când n-am mai fost profesoară

Mă găseau dormind pe covor cu păpușile pe care-mi băteam capul și gura să le-învăț Alunelu’ și La Oglindă. Îi îngrijora liniștea de după orele de vorbit singură și serioasă cu ușa închisă, ce copil cuminte, cuminte și singur, ce vrei să te faci când o să fii mare? Profesoară, da, profesoară, să-i înveți pe copii să scrie și să citească și să facă așa cum le spui tu, îți place să facă ceilalți cum spui tu, că spui frumos și bine. Îmi făcuse tata tablă de scris cu creta pe ea când aveam vreo 4 ani, de fapt nici nu mai știu dacă asta-i amintirea mea sau a lu’ soră-mea, că am citit acum câteva zile că ne amintim trecutul din ce în ce mai deraiat, că memoria noastră nu e-n stare să se ducă decât până la ultima dată când ne-am amintit o amintire și tot așa. Dar îmi amintesc păpușile, cum stăteau ele nemișcate acolo pe covor, aliniate în ordinea deșteptăciunii imaginate pentru fiecare: Năsoasa era prima, că era cea mai mare, deci știa mai multe (numele i se trăgea de la o supărare de-a mamaie-mii, dar era doar un urs dintr-un material mai tare, cu un nasture în vârful nasului, mare dătător de vânătăi, cu care-mi plăcea să dorm). În scara mâței, urma Scufița Roșie (o păpușă de plastic, cu capul mare și galben), Ticuță (eternul păpuș comunist din cauciuc, cu păr negru și creț), iepurașul galben-pai care cânta când îl apăsam pe piept, cânta o melodie pe care pot s-o aud și-acum dacă-nchid ochii și-i suficient de liniște, penultima era o păpușă tunsă după producția anuală de must (hîc) și-n final o Matrioșka-Hopa-Mitică roșie cu multe Hopa-Mitici (poate-i defectiv de plural, dar ce mai contează) din ce în ce mai mici în ea și pe lângă ea.

Ăștia erau copiii din grădinița mea, pe care, printre cântece și poezii transmise printr-un viu grai obsesiv-compulsiv, îi mai învățam să deseneze rotocoale în rotocoale în rotocoale, să scrie ASSOS (mă fascina cuvântul ăsta de pe roboții construiți din pachete de țigări de vecinul meu de la 3) și să culeagă toate-toate scamele de pe jos (asta învățasem pe plantație la grădinița cu program prelungit, ce mai educatoare). De la păpuși, am înaintat în grad pe la 6 ani, m-am făcut profesoară pentru soră-mea. Profesoară de-nvățat să meargă, de-nvățat să vorbească din fașă și să recite alfabetul în engleză la 3 ani, de-nvățat să scrie și să citească subtitrări de desene la 4 ani. Și tot așa până n-am mai fost.

De când n-am mai fost profesoară, am uitat cum să-i învăț pe alții. Și-am început să-i critic. Critica-i la-ndemână și creează dependență, că-i ușoară și răcoritoare ca un pahar de suc negru cu gheață în mijlocul verii. Doar că, la un moment dat, începe să te doară-n gât sau în stomac sau în inimă de-atâta negru și de-atâta rece. Și vrei să te faci profesoară la loc, chiar dacă ești cam mare, chiar dacă-i cam târziu.

Continue Reading

Firimituri – Mai 2014

***

În IOR se stă la plajă printre păpădii.

***

Rochiță de ocazie cu cristale Scaraoțchi.

***

Drăguţenia zilei: palomitas înseamnă popcorn (în spaniolă).

***

Socata in sticla de Borsec e cel mai bun desert.

***

Biscuiții înmuiați în laptele cu cacao erau varianta noastră a laptelui cu cereale pe care-l mâncau copiii din filme.

***

Jean-Claude Camille François Van Varenberg: professionally known as Jean-Claude Van Damme and abbreviated as JCVD.

***

A study by a film rental company found that 30% of respondents lied about having seen “The Godfather.”

***

Ce să nu spui niciodată de față cu pacientul de pe scaunul de tortură: „Dă-mi bisturiul!” „Excavatorul unde e?” „Vreau un ac de 24!”

***

Bibilicile sunt rele și seamănă cu păpușa aia din Saw.

***

M-am apucat de Agassi. Replica mea preferată din primele 100 de pagini: „Să te fut, Năstase!”

***

A reușit cineva să treacă de primele 5 pagini din Mecanica Inimii? Dar de primele 10? De primele 30?

***

„Uneori mă simțeam atât de singur, încât îmi doream să fi existat un cuvânt mai mare, mai lung pentru singur.” J.R. Moehringer

***

Dumnezeu exista doar daca nu o sa fac eu pipi pana la 6 dimineata. Aici se face pipi cam departe, in bezna.

***

Daniel Funeriu ascultă Barbra Streisand.

***

– Sunt murdară de pepene pe mână! – Da’ ce? Pepenele-i murdar?

***

Continue Reading

Griji

Vineri dimineață, cu ochii semi-lipiți, mă postez în fața ferestrei uriașe din camera rece. Casc și mă zgâiesc în oglinjoara-inimă spartă săptămâna trecută. Încep operațiunea de defrișare, ah, nu nori, nu ploaie, nu azi, trebuie să vină lumea la expoziție, smulg un fir. Da’ Accuweather zicea c-o să fie senin între 5 și 9, fix atunci, da, atunci să fie soare, smulg un fir, sper să reușim să așezăm tot, trebuie să facem și afișul cu Bica, smulg un fir, oare portofelele sunt gata, ce drăguț o să iasă, trebuie să iasă, și creioanele, dar creioanele mai bine le oferim ca amintire, nu-s ascuțite, smulg un fir, dar ce contează, oamenii se bucură și dacă nu-s ascuțite, trebuie să-i stresez să-mi spună titlurile, pentru etichete, smulg un fir, și să aranjăm lista de prețuri, să fie ca la carte.

Sper să ne ajute Cătălin cu poze frumoase, smulg un fir, dacă-l omoară pe Tyrion, eu intru-n grevă lannistereză, nu mă mai joc, închid ochii, smulg un fir, trebuie să cumpărăm lanterne pentru Noaptea Galeriilor, sau mai bine le spunem să vină cu frontale, oare o să ne mai dea cineva bere pe ultima sută de metri, smulg un fir, poate ar fi mai bine să-l întreb pe I. despre site-ul ăla, mi se pare total aiurea să ne copieze așa, ah, dar chiar mă enervează, smulg un fir, iar n-am apucat să ducem ilustrații la Cărturești, asta e urgent, mai bine-mi pun alarmă, s-o urc pe Livia pe site, smulg un fir, să-l sun pe băiatul de la Inima Copiilor, pfai, cât îmi doresc să reușim figura și să-i ajutăm, oricât de puțin, smulg un fir, contează.

Cu ciocolata cum stau, rău, cum să stau, mai bine dau o tură de parc și mă gândesc cu căștile pe urechi, ironic, da, smulg un fir, poate-mi fac și buletinul săptămâna viitoare măcar, m-aș tunde, dar nu mă lasă, smulg un fir, nu știu dacă să mă îmbrac cu rochița care aduce ploaia, Cecilia o să creadă c-am dezertat, dar trebuie să-mi fac programare, nu se mai poate, smulg un fir, sper să meargă cutia aia, poate reușesc să nu-i scot din minți pe toți profii, dacă se strică, asta e, măcar nu am dat un portofoliu uitabil, smulg un fir, păcat că nu am stat mai mult de vorbă cu oamenii ăia. Ia să vedeeeem.

Și-am văzut o prea puțină sprânceană dreaptă. Așa-mi trebuie dacă mă uit în oglinzi sparte și mă gândesc la toate, mai puțin la firelemelelevreauînapoi.

 oglinjoara

Continue Reading

Firimituri – Martie 2014

***

Fericiri mici: Beach House în boxe. La Mega Image-ul de cartier.

***

Sun strămamaia de 8 martie să-i urez ceva frumos:
– Şi ce-ai mai pregătit azi?
– Nişte ciorbă, un pic de acnee de fasole şi mucenici.

***

„Vino să încui uşa, împărăteaso!” Şi m-am târât smiorcăindu-mă până la uşă, înfofolită-n plapumantia mea.

***

– Mă doare în gât şi nu pot să mă gândesc la un innovative pentru Fifa.
– Dar tu gândeşti cu gâtul?

***

Jucărie: my90stv.com

***

„Am făcut jumi-juma un morcov cu iepurele. Își ignoră total jumătatea lui și se uită cu poftă la a mea.”

***

FLORILÉGIU ~i n. Culegere antologică de fragmente literare; antologie.

***

Somn, somn să-nălțăm.

***

Chestii de care te bucuri în timp ce ți se întâmplă și le urăști după: ceapa verde.

***

Nu lăsa pe mine ce poți face tu.

***

„Le-am trimis la cursul de felaţie al lui Satan”. Don’t upset them storytellers. C-o să te trimită în locuri la care nici n-ai visat.

***

Diafanometrie – s.f. Studiul transparenței corpurilor. [< fr. diaphanométrie].

***

Când sunt tristuțe, fetele: ✔ ascultă Michael Bublé ✔ mănâncă Milka Bubbly

***

Continue Reading

Ponei, covrigi şi pleoape verzi

De câteva zile îmi tot creşte minte într-o măsea chinuită şi, odată cu ea, îmi cresc griji noi şi cearcăne puhoi. Şi aveam nevoie mare de o plecare departe, cu tot cu măsea şi minte şi cearcăne după mine. Grijile să mai stea pe-acasă.

Cum buletin n-am de vreo juma’ de an (cel mai probabil, într-un cleaning rush, a aterizat direct la ghenă şi încurcate-s căile Poliţiei Române), am hotărât ca departele să rămână totuşi destul de aproape şi să mă îndrept spre el cu primul tren.

O doamnă din vagonul nostru vorbeşte la telefon într-o italiano-română cu accent moldovenesc. Tragem cu urechea şi suntem informaţi că la Braşov fa caldo şi e soare, sunt 13 grade, că ţin munţii dos, aşa au zis ăia la ştiri.

DSC_8962m

DSC_8965m

N-am mai văzut oraşul ăsta de sus de vreo 2 ani, aşa c-am zis să grăbim pasul până la literele mari. Sus-sus, un băieţel îi face poze unei fete de vreo 14-15 ani cu tricou rock, reflectată în chitara acustică. Dame machiate cu mult verde primăvăratic pe la ochi, cu pantaloni albi sau gălbui şi cu poşeta pe braţ coboară din telecabină să se pozeze lângă musculoşi în trening. Un pic mai jos, un grup de puştani fac poştă un pet de bere şi eu mă gândesc doar la herpes, ce copii prostuţi. Când nu mă gândesc la herpes, mă gândesc la urşi, mi-e la fel de frică şi de ei.

DSC_9009m

Seara ne prinde în Centrul Vechi, în căutarea unei gaufre de Olanda sau măcar a vreunui kurtos călduţ. Nu le găsim pe nicăieri şi ne zgâim prin pungile de hârtie din care tot rup şi duc ceva la gură oamenii care trec pe lângă noi. Covrigi, covrigi ordinari de Bucureşti: Gigi şi Petru-s la tot pasul.

Ne retragem picioarele în pensiunea romantică, unde ne punem pe citit, cu mortăciunea de Eurovision şi nişte comentarii politice anemice pe fundal. Tot ce-mi doresc e să mă trezesc când m-oi sătura de somn, fără alarmă, dar la 8 fără 5 se crizează clopotele bisericii de lângă şi urlă de câteva ori, cât să-mi întrerupă visele cu papuci desperecheaţi şi alte animale.

Am găsit Braşovul mai trist decât mi-l aminteam şi nu pentru că mă dor picioarele, sau mintea, sau măseaua. O pisică slabă scrâşneşte din colţi uitându-se la nişte porumbei umflaţi, oamenii mănâncă îngheţată şi-şi fac poze cu telefonul, un băieţel călăreşte un ponei în ciuda altora ca el care nu călăresc nimic.

DSC_9010m

Ies din Cărtureşti cu o carte pentru copii în mână şi cu sentimentul pe care-l aveam când eram mică şi o convingeam pe mama să intrăm în magazinul cu păpuşi, din care alergam direct afară cu una sustrasă pe furiş, pe care ea, în urma mea, era nevoită s-o plătească. „Măcar dacă-ţi luai o carte utilă, de oameni mari” a fost la fel ca un „măcar dacă-ţi alegeai şi tu o păpuşă mai frumoasă, nu asta de cârpă” de altădată.

Înapoi la gară, îi plătesc 1,50 lei unei tanti cu batic şi unghii roz sidefat, scuipătoare de coji de seminţe mici şi negre care se ridică pe biroul ei într-un fel de Pyramide du Louvre în miniatură. Primesc în schimb 3 pătrăţele de hârtie igienică roz şi permisiunea să folosesc toaleta.

Ne urcăm într-un Regio (Personalul d’antan) şi ne aşezăm unde avem chef. O fată citeşte în dreapta mea Eleganţa Ariciului, un nene din capătul vagonului sforăie suav şi o băbuţă mănâncă pufuleţi cu gura deschisă. Până aproape de Bucureşti, se cam umple vagonul nostru şi, precedat de un parfum de haine spălate şi apretate de o mamă grijulie, un băiat cu ochelari e curios dacă e liber locul de lângă mine. Se aşază şi mă întreabă ce ziar e ăla pe care-l citesc, dacă se găseşte doar la Bucureşti, că el citeşte de toate, dar doar pe internet. E un pic ciudat să încep să-i povestesc despre Dilema, aşa că-l las s-o răsfoiască şi eu continui să citesc despre împunsăturile dintre Bill Gates şi General Motors. Îmi dă ziarul înapoi în câteva secunde şi mai încearcă o replică interesată de cartea din mâna mea, timp în care A. îmi strânge picioarele între ale lui şi urmăreşte amuzat scena care se chinuie să se întâmple în faţa lui. Îmi văd de cartea mea, tăcând strategic, şi pleacă.

DSC_9020m

<Reconstituire>

Se întoarce după câteva minute şi-mi întinde biletul lui de tren pe care scrisese cu litere mari de tipar „E PRIETENUL TĂU?”, întrebându-mă cu voce tare dacă „de obicei ajunge la timp în Bucureşti?”. După cele 2 „mhm”-uri pe care i le mârâi, îşi pune căştile resemnat. La un moment dat, dă volumul foarte tare şi eu mă chinui să-mi reţin un hohot. Din urechile lui urlă Haddaway un “What is love? Baby, don’t hurt me” sfâşietor de amuzant.

Continue Reading

Netelespectatorii de ieri, de azi, de mâine

Se anunţă vremuri grele, hai să returnăm repejor maşina cu cauciucuri văratice. Vine să mă ia şi intră pe uşa atelierului fluturând un portofel îngheţat. „L-am găsit aici, pe stradă”. Buletin, permis de conducere, carduri. „Hai să-i scriem numele pe Facebook.” O găsesc, o cunosc, o contactez. Făcea poze unor case de pe-aici şi o incomoda portofelul în buzunar, l-a transferat în rucsac. Pe alții nu i-a incomodat transferul.

Ajungem la locul de hibernare, ne aşteptau cu masa întinsă. Mâncare de mamă, un bol separat „cu chimen pentru tine, că nu-ţi place verdeaţa”. Ce introducere mare, se vede că mi-era foame, săru’mâna pentru masă.

În mijloc, televizorul. Un puşcăriaş mai face un act de milostenie şi le trimite nişte bani unor salvatori. E plin de înmormântări, catastrofe, ravagii. Rambo III. Anii ’90 nu mor niciodată sau, cel puţin, nu se chinuie nimeni să-i îngroape la televizor. Reclame, abia le aşteptam. Serios, chiar le aşteptam. Dar, pac, se face film cu Eddie Murphy (cineva a fost vigilent şi a scăpat de reclamele plictisitoare, ştim cu toţii că-n pauza de publicitate schimbi postul sau faci pipi).

De 8 ani nu am televizor, dar nu s-a schimbat nimic. Şi mai ziceaţi că nu s-a inventat maşina timpului. 99,99% o aveţi acasă, în mijlocul sufrageriei. Păcat că, pe orice buton ai apăsa, poţi să te îmbarci doar spre trecut.

Vin roşu, desert şi marşarier. Nu mai plecăm, s-a făcut târziu, i-auzi viscolul, hai să dormim aici.

DSC_6909bw

Ne băgăm în pat, avem televizor şi-n dormitorul ăsta. Ţiuie cât să nu adormim, căscăm gura la I know what you did last summer, pe ProTV, cred. Ce cârnăciori erau ăştia, ce breton tristuţ are Jennifer Love (cum de le mai ţin minte numele, oh), stai să vezi cum moare Buffy prima. A murit a doua, ups, greşeală. Filme, emisiuni, ştiri. Toate cu oameni morţi. Ce popor necrofil. Urangutani! Nu poporul, pe un fel de Animal Planet chiar erau nişte urangutani de prin Indonezia care sorbeau seva arborilor de cauciuc şi erau vânaţi de localnicii cărora le ruinau business-urile ilegale. Am plâns uitându-mă la urangutani, jur, am plâns sincer. M-am săturat de plâns şi am dat mai departe. Un cover jalnic după Abba, apoi o filmare cu nişte frecăcioşi, mai departe o gagică întinsă pe jos, în lenjerie intimă, cu dotări extra şi un biberon adevărat cu care-i stropeşte cu lapte pe nişte pitici care se ascund în cupa stângă de la sutienul ei. Mindfuck. Pur. Nişte asiatici se întrec la ceva pe o subtitrare în maghiară. Maraton de South Park pe Comedy Central. Îngeri, carnagiu, viscol. Volumul e la 3 liniuţe, să nu trezesc blocul, dar mă opresc pe un început de film cu Welcome to Jamrock pe fundal. Un set de Curious Cow pe Nickelodeon pentru prăjiţii adevăraţi. Cruci, telenovelă, Dios Mio! Nikita, oh, boy. Sherlock-ul ăla prost, american. Vântul şuşoteşte indecent şi tot împinge pe la colţuri o bucată de tablă. 02:00. A început reluarea lui I know what you did last summer.

Somn uşor.

Oare despre ce vorbesc oamenii care se uită în fiecare zi la televizor? Că nu poţi să vorbeşti 10-20 de ani despre acelaşi rahat, oricât ai fi de fixist. Sau?

Continue Reading

Firimituri – Decembrie 2013

***

“Ce trist e să fii elf!”
“Ba cel mai trist e să fii brad.”
#tuceaifostlaserbare

***

Toată lumea bună e la TNB şi eu cos perdele.

***

Anul ăsta mi-am pierdut diploma de licenţă şi buletinul. A fost un an bun. Ducă-se.

***

Early mornings are like death. They always come too soon.

***

Din scrisoarea unei fetiţe către Moşu’:
MOŞ CRĂCIUN. SUNT EU EMA. (…) VREAU: O MAŞINĂ CU TELECOMANDĂ, GLOBURI GLIŢI, CRANIUL LUI JOHNNY.

***

Nu-nţeleg de ce-l înjuraţi pe Chirilă. Piesele vechi erau bune pentru că eram noi puştani, piesele noi sunt proaste pentru că nu mai suntem.

***

În live texting-ul ăla de la Mediafax nu pot să citesc decât “jandarmii motani”.

***

#pardonmyfrench, dar eu acum am aflat de Operation Rahat: en.wikipedia.org/wiki/Operation…

***

Am visat că băieţii de la Metallica jucau Catan sub patul meu de citit, printre luminiţe de brad. Nu ştiu cum încăpeau acolo.

***

Se pare că munţii mută fete din (b)loc. Fete care s-au îndrăgostit de băieţi care s-au îndrăgostit de munţi.

***

Suflatul pereche.

***

Am visat că mă chinuiam să prind un demon cu plasa de fluturi într-un hotel de la mare şi profa de română din V-VIII mi-a dat 3 inele.

***

Never-ending nipples. Also known as Charlotte Gainsbourg.

***

„(…) ne tragem din ţărani – şi încă nu ne-am tras de tot.” Vintilă Mihăilescu, @dilemaveche nr. 520

***

Continue Reading