Intro:
Probabil că semnele au fost acolo încă de la început. Îmi plăceau pixurile. Îmi puneam costumul de om mare când țineam unul în mână, chiar dacă încă dădeam cu capul de colțul mesei. Preferatele mele erau pixurile sustrase de pe bordul camionului de lapte cu care mă mai plimba bunicu-meu din când în când. Avea MULTE.
Scriam (cu ele) povești în limba rotocoalelor prin dulapuri și pe sub masă. Mai ales sub masă: peretele ferit, proaspăt văruit de mamaia cu rolele ei înflorate sau geometrice era perfect.
Vizualurile rupestre minimaliste, repetitive, și-au încheiat existența clandestină odată cu învățarea primelor litere. Probabil, primul cuvânt pe care l-am scris a fost:
Copiat de pe pachetele de țigări cu care vecinii mei mai mari își construiau roboți.
Fanzin:
MUZEUL ROTOCOALELOR
August 2018, print A5 (scris de mână), 60 de pagini, alb-negru, cusut.
Muzeul Rotocoalelor adună bucăți din lumea mea mică de altădată, repovestite cu priceperea mea de-atunci. Subtitrare în limba română inclusă pentru claritate.
PS: în vacanța asta de vară, mi-am propus să-ncerc să printez (aproape în fiecare săptămână sau măcar de 2 ori pe lună) câte o fanzină cu ce-mi mai trece prin cap. Exerciții de stat și jucat mai mult pe-afară, până mă strigă mama internetului în casă.
