Astăzi a fost miercuri și, pentru că a fost miercuri, am făcut lucruri. Am făcut lucruri și înainte, și după ce am mers o oră și șapte minute pe jos până la atelier. Până se face frig de tot, o să merg mai des cu picioarele mele.
***
Curge puțin cer pe mine, niște picături se chinuie să fie ploaie dar nu prea le iese. Calc prin aburi și băltoace, trec pe lângă porți ștampilate cu Atenție! Garaj, dar pun pariu că nu ascund nici un garaj adevărat, ci doar curți în care există câte-un Atenție! Câine Rău.
E o lume acolo în spatele porților, la care nu te gândești pentru că n-ai cum s-o vezi din tramvai sau din mașină. Dar dacă pășești pe lângă ea, poți s-o miroși: și azi miroase doar a Atenție! Stăpân Rău. A animal nespălat cu lunile, a cușcă necurățată cu anii, a of, of, of, numai câine paznic de curte să nu fii.
***
La opt jumate, stau pe scaunul din dreapta și mă uit insistent la fetița din mașina care așteaptă împreună cu noi la semafor. Tace și urmărește mașinile din jur și poate le citește și ea numerele-n gând (înainte să fie oficial nevoie să știe să citească) și le inventează povești din 3 cuvinte:
bî – zece – mî bî vî = Marcel Băiat Voinic
pî hî – zero doi – a mî zî = Ancuța Mănâncă Zăpadă
Sau poate nu. Dar îmi face cu mâna când răsare verdele.
***
La raionul de paste și supe la plic, un băiat mă atenționează să nu cumpăr nimic de la Nestle, că folosesc substanțe care-au fost pe vremuri combustibil pentru avioane. Mmbine, hai să ne luăm repede doar niște fusilli à la Kramer și să-mpingem căruciorul pe culoarul următor.
O fetiță cu cozi de Rapunzel tot încearcă să-și desprindă părinții de ouăle de la puicuțe vesele și de laptele de la văcuțe fericite. „Vreți să vă spun o glumă? Acum încep, fiți atenți:
Într-o clasă cu mulți copii care desenează, doamna se oprește în dreptul unei fetițe care face un înger cu trei aripi.
– Unde-ai mai văzut tu înger cu trei aripi?, o întreabă pe fetiță.
Și ea-i răspunde: Dar dumneavoastră unde-ați mai văzut înger cu două aripi?
Asta a fost. V-a plăcut?”
Ne împingem greutățile mai departe și-ajungem într-un final acasă. În fața oglinzii, îmi măsor cearcănele și-mi număr alunițele de pe obrazul drept, cred că am una nouă. Părul meu are lungimea perfectă azi, abia după patru luni și douăzeci de zile de când l-am tuns plâns.
