Pentru că am ajuns la acest master care-mi place chiar foarte mult, e posibil să mai vizitez din când în când și blogul ăsta cu pânză de păianjen pe la colțuri.
Zilele trecute, citind despre Muzeul Țăranului Român, unde se ține cursul de Politici și Discursuri Muzeale în fiecare seară de joi, am dat peste turul virtual al unei expoziții din 2012:
Expoziția, curatoriată de Lila Passima și Cosmin Manolache, a fost (și rămâne încă, prin turul virtual) „un exercițiu de rememorare dedicat femeilor epocii Ceaușescu, experiențelor, traumelor şi durerii lor, luptei, victoriei şi înfrângerii, libertăţii lor de decizie asupra propriei vieţi.”
Intru pe site – politicapronatalista.iiccr.ro – și încep să mă uit în jur, în spațiul de locuit mă zgâiesc la mileuri și bibelouri, apoi pornesc televizorul Telecolor și începe „Decrețeii”, de Florin Iepan.
Mă ascund într-o pătură pe scaunul de birou și, după 67 de minute, văd monitorul în ceață.
Beau un pahar cu apă.
Mă plimb prin zona celor 23 de ani de politică pronatalistă, ajung la materialele de propagandă, cărți și reviste (pot fi răsfoite online), și rezum un iad ai cărui fani se bat pe umăr chiar zilele astea, printre inițiatorii și susținătorii Coaliției pentru Familie, printre membrii asociațiilor pro-vita și în rândul credincioșilor habotnici: interzicerea avortului, sabotarea inițiativelor de educație sexuală, refuzul promovării mijloacelor de contracepție modernă, știți voi. Alte vremuri, alte interese, aceeași ignoranță malefică.
Trag cu ochiul prin cabinetul medical, la masa de ginecologie, citesc un document care descrie oficial moartea unei femei de 32 de ani, una dintre cele 10.000 care și-au pierdut viața în urma avorturilor provocate prin disperatele metode DIY. Văd un ghiveci și ajung în spațiul unde sunt expuse câteva simboluri ale metodelor abortive:
„agenţi chimici în irigații intrauterine sau vaginale, sonde prin care se introducea ser fiziologic, oţet, spirt sau direct tulpini sau frunze de leandru, de muşcată, băi fierbinţi prin care se caută ca o vasodilatație loco-regională să producă hemoragie şi decolarea oului, eforturi fizice sau traumatisme, manopere directe pentru decolarea sau perforarea uterului cu fusuri şi andrele de diverse dimensiuni”.
Documentul în care sunt descrise metodele e cel mai dificil de parcurs.
Închei turul expoziției cu: unde erau toți soții și nesoții, când femeile pe care le fecundaseră treceau prin chinuri groaznice? De ce istoria predată la școală pune accent pe povești idealiste antice și medievale, pe domnitori viteji și pe bătălii cu săbii, și nu pe istoria apropiată, ale cărei urmări se resimt și azi? (Îmi amintesc cum erau tratate ultimele capitole din manualul de istorie în liceu, știu cum speram cu toții să ne pice ceva de dinainte de 1945 la teze și la Bac. Pentru că nici măcar nu citiserăm ce-a fost după, ne mulțumeam cu lasă, că doar am mai auzit povești de pe la bunici, oricum nu-s subiecte de examen.) Cum e posibil să existe nostalgie pentru perioada aia? (Nu e posibil, știu, e nostalgia pentru copilărie și tinerețe interpretată și transmisă greșit de consumatorii de member berries.)
_
Featured photo: © Caterina Neri
Și o recomandare: prima platformă de educație sexuală în format video din România – Sexul vs Barza.
