Zilele trecute mi-a bătut moartea la ușă
cu o bucată de fier alb.
Nu i-am deschis, am tremurat un pic și-am zis:
nu e nimeni acasă!
Cum le strigam nevăzuților care sunau la ușă
când îmi scriam temele pe covor.
***
La Universitate, m-a oprit o doamnă cu pulovăr verde cu cerbi.
M-a întrebat dacă acolo e Facultatea de Stomatologie.
Nu chiar, aici e Geografia, dincolo Literele.
Dar tu înveți aici?
Am terminat de 9 ani aici, aș fi vrut dincolo,
dar n-am vrut destul.
Ei, nu mă-nnebuni. De 9 ani?
Soțul meu a venit din Armenia, a făcut facultatea în București,
eu am fost studentă la Iași. Acum m-am întors la copii
și vreau să fac
drumurile pe care le făcea el. Tu ai nevoie de ceai de urzică,
ai rinichii blocați.
(De obicei fac pași în spate, dar am stat pe loc, era soare.)
Da, așa-mi zice și mama. Nu-mi plac urzicile. Și nici ceaiul.
Normal că nu-ți plac. Eu am 90 de ani și sunt tare singură.
Am vrut să termin cu mine, dar bine că m-am apucat de yoga.
Mă mai plimb prin oraș. Am învățat să mă uit pe internet.
Nu mă pot obișnui cu telefoane așa mari. Mi-ar prinde bine.
Ia zi-mi: tu scrii, așa-i că scrii? Acum s-au așezat culorile, asta era.
Ești un copil bun. Ești din București?
De 12 ani, da, de când am venit la facultatea asta. Din Roman.
Ei, nu mă-nnebuni!
Acolo am locuit cu soțul meu, a lucrat la Laminorul.
Ia uite, domnule, cum ne-am găsit noi două tocmai aici, în mijlocul lumii.
La Roman, ai învățat la Roman-Vodă, nu-i așa? Câte amintiri și vieți am adunat acolo.
Așa, deci iau troleul până la Drept și ajung aproape de Stomatologie.
Mulțumesc din inimă, ce bucurie mi-ai făcut că exiști
și iartă-mă că te-am ținut pe loc, ești ocupată,
dar să bei ceai de urzici chiar dacă nu-ți place. Și să scrii.
Mă cheamă Miriam, să știi, Miriam.
***
Uneori întârzii la întâlniri pentru că
mă mai oprește câte-o Sfânta Miercuri la Universitate.
Alteori, nu mai ajung deloc.
