Despre povești mici care cresc oameni mari

 

„Alice (din Țara Minunilor) se plictisește lângă sora ei care citește, trage cu ochiul în cartea ei, dar pentru că nu vede imagini sau linii de dialog, se-ntreabă înainte s-adoarmă: ce rost are o carte fără poze sau dialoguri?”

Așa a început ieri Florin Bican (cred că e traducătorul meu preferat acum și, totodată, unul dintre scriitorii de care-mi place mult) moderarea unei discuții despre cărțile ilustrate pentru copii care au mai puțin de 1000 de cuvinte și pot fi citite de la un capăt la altul în mai puțin de 20 de minute.

***

Mini-Doza de Grandoare a adus împreună editori de carte (au fost prezenți reprezentanți ai editurilor Art / Arthur, Nemira / Nemi, TREI / Pandora M, Vellant, Cartea Copiilor), alături de scriitori de carte pentru copii (printre speakeri: Adina Rosetti), ilustratori (speaker: Livia Coloji), designeri (Dinu Dumbrăvician și Adelina Butnaru de la Faber Studio / Tzim Tzum Books), în fața unui public format din artiști, scriitori, redactori, activiști pentru alfabetizare și educație și alte câteva persoane semi-off-topic, interesate de publishing-ul pentru copii, printre care hop și subsemnata.

***

Un exercițiu un pic dificil pentru personalitatea mea single-tasking a fost ascultarea conferinței în română – de la o oarecare depărtare, și în engleză – de la o oarecare apropiere (din politețe pentru oaspetele din SUA). Dar chiar și-așa am reușit să notez câteva lucruri receptate dinspre masa invitaților, le las aici ca food for thought:

 

Brandi Bates (fondatoare Citim Împreună România, de 4 ani citește săptămânal copiilor care vin de bună voie și nesiliți de nimeni să asculte povești la biblioteca comunitară pe care a crescut-o în Lupeni, un orășel de pe Valea Jiului):

● 80% din piața de carte pentru copii din România e reprezentată de cărțile traduse.
Foarte multe cărți au traduceri foarte slabe: traducerile proaste nu respectă inteligența copiilor.

● E ideală o dietă echilibrată: povești crescute și publicate local, consumate alături de cele din cărțile importate.

Raising readers: Dacă vrei să crești un cititor, trebuie să începi prin a-i citi cel puțin 20 de minute pe zi, în fiecare zi, din prima lui zi de viață. Citește-i din cărți de bucate, de pe bloguri sau de pe site-urile cu știri oribile, dar pe un ton pozitiv :)) (în primii 3 ani). Apoi, din cărți de povești. Pentru un copil care știe deja că iubește cărțile (ascultate), cititul și mersul la școală vor fi activități mai ușor de adoptat (deși ce citește un copil când învață să citească în sistemul nostru de învățământ e o cu totul altă poveste…).

Adina Rosetti (scriitoare):

● Ca autor pentru copii, nu scrii pentru tine, clar scrii pentru alții: scrii cu copilul în minte, scrii cu copilul în tine, scrii cu gândul să-l apropii pe copil de carte, de cărți, de literatură, în general.

Catch-22: Nu știu dacă în țara noastră nu sunt cititori pentru că nu sunt librării sau nu sunt librării pentru că nu sunt cititori.

● Mie-mi place foarte mult o frază pe care o găsim de multe ori în descrierile scriitorilor: după o lungă enumerare de joburi dintre cele mai diverse, la un moment dat apare și mă termină – „și din anul cutare s-a dedicat definitiv scrisului”. Și eu mă întreb: care e secretul? Cum a reușit să facă switch-ul și să se dedice definitiv scrisului?

Livia Coloji (ilustratoare):

● Nu avem școli pregătite pentru a educa ilustratori de carte. În Facultățile de Arte, ilustrația e văzută ca „artă minoră”, iar când termini o astfel de facultate, te trezești că ții în mână o cheie franceză pentru lucrul în mecanică fină. Așa c-o mai iei o dată de la capăt cu învățatul, peste ce-ai învățat la școală.

***

Scurt, la obiect și nesurprinzător: aproape tot ce se trimite pentru grupa de vârstă 0-6 ani e de nepublicat (Florin Bican e și membru al juriului Trofeului Arthur).

Un exemplu scos din buzunarele povestitorului nostru moderator nu are nevoie de introducere sau de alte explicații, poate doar de-un litru de agheasmă de la dumnezeul scrisului, fiți atenți, poezie:

 

Cucu și Păsărica

de Cristina Mariana Bălășoiu

Cântă cucu în livadă,
Păsărica vrea s-o vadă.
Cântă cucu, n-ai ce-i face,
Păsărica nu-i dă pace.

Cântă cucu pe-o rămurea,
Păsărica enerva,
Razele soarelui, în cuibul ei da,
Locul îl încălzea.

Sta încinsă zi de zi,
Și-apoi cucu-și aminti
Un cântecel de la sate –
Păsărica da din coate.

A apucat-o un jucat
Și de cuib a uitat.
Cântă cucu mai cu zor,
Păsărica o luă-n zbor.

 

Am mai găsit una aici.

***

Cătălina Ulrich, conferențiar la Facultatea de Științe ale Educației, Universitatea din București

● În drum spre întâlnire, am intrat în librăriile din centru care erau deschise (două aveau program până la ora 13:00) și am răsfoit câteva cărți noi de pe rafturile dedicate copiilor. Există o neutralitate a subiectelor abordate de cărțile pentru copii mici: toate par să fie în continuare doar despre numere, culori și animale, mama și puiul. Ori ar trebui să mai discutăm cu ei și despre lumea pe care o văd zi de zi, despre gen, despre viața în familie și-n afara ei, despre lumea în care cresc, de fapt.

Multe titluri sunt respingătoare prin sofisticare, prin complexitate inutilă, atât ca grafică, cât și ca text. Am descoperit că există inclusiv un ghid al bunelor maniere pentru copii foarte mici…

***

Părinți în fața cărților ilustrate:

„De banii ăștia iau o carte sau chiar două cu mai multe cuvinte.”

Florin Bican: O carte cu mai multe ilustrații se poate citi de mai multe ori decât una cu mai mult text. E refolosibilă. 

***

Dinu Dumbrăvician (designer de carte, Faber Studio; creatură creatoare creativă la Tzim Tzum Books)

● Despre Tzim Tzum Books: nu cred că suntem o editură adevărată, avem doar o carte.  Ne propunem oricum să fim mici și subversivi, cu speranța că lucrul ăsta n-o să ni se dovedească fatal.

● O precizare importantă: o carte nu e alcătuită doar din text și ilustrație. E nevoie de profesioniști care să aibă o viziune închegată, integrată asupra obiectului-carte. Fiecare are limbajul lui – autorul comunică prin cuvinte, ilustratorul vorbește prin imagini, iar un designer stăpânește limba materialelor, a literei, a tiparului, a tuturor detaliilor care transformă povestea într-o carte propriu-zisă (… frumoasă). Un specialist în DTP nu ia decizii, treaba lui e să aplice decizii, dar pentru ca acestea să existe și să fie asumate, editurile trebuie să colaboreze cu designeri de carte pricepuți.

Livia a adunat autografe de la toată echipa care-a adus pe lume Sfaturi pentru fetițe 

***

 

You may also like

2 Comments

  1. De ce oare o carte trebuie sa se numeasca Sfaturi pentru fetite si nu fete? De ce suferim de aceasta diminutivare absurda in cartile pentru copii? Daca sunt mici si lumea lor trebuie sa fie mica? En contraire. Nu facem decat sa le jignim inteligenta – la nivel profund, ii tratam si ii punem in coltul micilor – ce stiu ei, ce pricep ei – trebuie sa folosim cuvinte mici ca na, ei sunt asa gingasi si inocenti. Si pentru ca a venit vorba de ilustratie – cartile made in Ro – sunt hidos ilustrate, iar cele care au macar un dram de artisticaraie in ele – par toate trase dupa acelasi tipar. Depre texte – Dumnezeu cu mila! Nu vorbim de timpuri ale verbelor alese aiurea, care nu ilustreaza adecvat momentul actiunii sau de alte subtilitati – exista enorme sincope de logica in modul in care se innoada o poveste, lipsesc momentele alea de expozitiune, intriga samd – alea de le invatam toti in scoala. Povestile nu se leaga – autorii sar de la un moment la altul, omit sa construiasca lumea narativa. Si asta e foarte prezent in cartile editurilor mari, in carti semnate de asa zisi autori celebri!

    1. Ana, mulțumesc pentru vizită!
      În primul rând, sunt de acord cu câh-ul față de diminutivizarea vieții, fie ea a copiilor, fie ea a adulților care primesc bănuți la salariu și punguțe de la Mega.
      În al doilea rând, nu sunt deloc de acord cu reprimările și epurările lingvistice/artistice/literare, doar pentru că nu se asortează cu preferințele noastre, iar în cazul de față, mai ales, titlul original al cărții lui Mark Twain este “Advice to little girls”, deci interpretarea e cât se poate de fair și de cum trebuie.
      “Sfaturi pentru fete mici” nu cred c-ar fi sunat deloc super. Pe lângă asta, titlul este, desigur, și ironic, o capcană pentru mulți pudici cu bujori în obrăjori, s-o răsfoiești cu prima ocazie, please, please, eu cred c-o să-ți placă.
      Apoi, tot ce-ai zis despre cărțile made in Ro e absolut trist și absolut adevărat. Sinceră să fiu, speranța mea nu se cuibărește pe-acasă pe la editurile mari (deși poate-poate, dacă se bâzâie mai mult și mai mult și mai mult pe tema asta, o să se schimbe lucruri și acolo), ci în fotoliile editurilor mici și-ale self-publishing-ului. Mi-am propus recent să-mi mai încarc viața cu un scop: să corup cât mai mulți ilustratori mișto și scriitori cool și vii să coacă literatură pentru copii. Deocamdată, mă autocitez: la noi, cu rarisime excepții, nu se publică cărți pentru copii, ci pentru molii (plictisitoare, inestetice și bătrânicioase).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *