Una dintre primele străzi cu care-am făcut cunoștință când am ajuns în București a fost Pătrașcu Vodă. E chiar în centru, paralelă cu Colței, și-i semnalizată de niște chei colorate imense.
După mult timp fără nevoi de chei noi, azi am trecut pe-acolo.
Am intrat în holul strâmt (lat cam de-un metru și-un pic), lung și-ntunecos, și m-am oprit. N-a fost nevoie s-ajung în cămăruța din capătul lui, pe care-o știam. Holul însuși a fost transformat în atelier de lucru de bărbatul care repară orice. Pe 3 sau 4 mese așezate de-a lungul încăperii, câteva ceasuri defecte-și așteptau rândul la consultație, printre tuburi de lipici, șurubelnițe și lupe.
Un puști cu șapcă snapback, pe la vreo 10-11 ani, s-a întors spre taică-său c-o mutră serioasă și a întins mâna după cheile mele. S-a uitat atent la ele, a spus că e nevoie de nu-știu-ce cu denumire prea tehnică pentru capul meu atehnic, și s-a apucat să le potrivească acolo de unul singur.
În 5 minute, mi-a pus cheile noi pe-un inel și mi le-a dat, cu satisfacție de meseriaș.
De fiecare dată când o să le folosesc, o să-mi amintesc de copilul ăla care, în loc să se joace pe calculator sau să sară borduri cu skate-ul, a ales să se joace un pic de-a adultul.
