Pentru un pic de echilibru măcar pe lumea cealaltă, azi o să defileze pe catwalk (ha!) pisicile unui antisemit lângă pisicile unui evreu genial.
Am văzut-o prima dată pe Tara în una din rarele prea-dimineți din 2016le meu. Stăteam pe scaunul de la Elvira Popescu și, în timp ce-o ascultam și nu reușeam să-mi notez în capul adormit toate chestiile mișto cu care ne împușca, îmi mușcam buza de jos repetându-mi: de ce n-am avut și eu noroc să am un profesor așa la facultate.
„Alice (din Țara Minunilor) se plictisește lângă sora ei care citește, trage cu ochiul în cartea ei, dar pentru că nu vede imagini sau linii de dialog, se-ntreabă înainte s-adoarmă: ce rost are o carte fără poze sau dialoguri?”
Pe la 11 m-am cocoțat pe scaunul meu înalt, învelită ca un burrito în pătura de răsărit (asta cu pătura...
Când nici nu știi că-ți cauți niște sens și dai peste el la colțul străzii:
Finding relatable behaviours and characters and situations always strike me with an oxymoronic mix of relief, sadness, and humour. A phew, I’m not the only one. An oh, boy, this world is screwed.
Back in September, I was part of an audience interested in listening to the most cherished Dutch graphic designer - Irma Boom, discuss about books with a couple of wonderful guests.
O înjurătură preferată extrasă dintr-o postare despre găuri negre: “You count for less than nothing and nothing is preferable to...
Ieri am publicat ilustrațiile pentru poeziile lunii, azi trimit newsletterul pe care-l termin imediat, dar imediat după ce mai citesc o dată cel mai frumos poeseu peste care-am dat în ultima vreme.
Probabil nu sunt singura care a primit spam-uri de la femeia aia care corectează internetul de la a la z....

Naftalina