Finding relatable behaviours and characters and situations always strike me with an oxymoronic mix of relief, sadness, and humour. A phew, I’m not the only one. An oh, boy, this world is screwed.
A flower without a name is a weed; a flower with a Latin name is somehow raised to a state of dignity. If a nettle grows on your bed, label it ‟Urtica dioica,” and you will respect it; you will even loosen the soil for it, and manure it with saltpetre.”
Înainte să-l cunosc pe Vali Petridean, am citit un text descriptiv (despre el) de vreo 3 ori, învârtindu-mă în jurul poveștii lui ca țăranul lui Preda în jurul girafei: așa ceva nu există!
Prietenii mei super pasionați și talentați, Bianca Dumitrașcu și Sorin Trăistaru, și-au unit puterile și încep propăvăduirea sfintelor taine ale Lettering-ului și Caligrafiei printre pământeni.
I'm in a very complicated relationship with time. I was not born a digital citizen, but I've grown into one, as all my peers have, inevitably (those born in the '80s & '90s).
Într-un an și ceva mi i-a pus în brațe pe William Steig, Hannah Arendt, Lynda Barry, John Berger, William Grill, Dominique Goblet, Beatrice Alemagna, Raschka & Radunsky, Simon Hanselmann, Nora Krug, Sempé, Emil Ferris, Russell Hoban, Sophie Calle, David Wojnarowicz, Saul Leiter, Giuliana Bruno, Paddy & Joan Leigh Fermor, Nick Drnaso, Nicole Hollander, Agnès Varda, Zhu Yingchun, Edward Gorey și nici nu mai știu pe câți alții, pe ei i-am luat repede de pe cotoarele din teancul preferatelor recente.
"Well, sir, there was an old woman up in her years whose only companion was a beautiful pear tree. It grew at the door to her cabin. But when the pears were ripe, the neighborhood boys came and taunted her and stole the fruit. They were driving her to the end of her wits.
Dominique's memoir, "Pretending is lying", happened to be on the shelves of the bookshop a couple of days ago. Vlad put it in my arms.
I was feeling tired and worried and not-in-the-mood and I-don't-have-time-for-anything-right-now. But I opened it and then I couldn't leave without it.
Zilele trecute mi-a bătut moartea la ușă
cu o bucată de fier alb.
Nu i-am deschis, am tremurat un pic și-am zis:
nu e nimeni acasă!
Cum le strigam nevăzuților care sunau la ușă
când îmi scriam temele pe covor.
Mai aveam două drafturi în așteptare, dar o să pun foto-rezumatul de la Friends mai întâi, că iar rămân prea în urmă cu inventarul de bucurii din librărie.
Sâmbăta începe de obicei cu mine ajungând pe Quinet 9 între 12 și 2 după-masa, cu planuri de făcut etichete pentru expoziție, întrebări pentru interviuri, poze pentru Insta sau selecție de poezii pentru 5 poems.