Belonging

 

Just before stepping into 2019, two copies of Nora Krug’s memoir made their way into the little bookshop and took my breath away. An illustrated female character embracing the world with her eyes was posing as Caspar David Friedrich’s Wanderer above the Sea of Fog on the cover of what was to become one of my all-time favorite discoveries.

“Seventeen years after leaving Germany for the US, Nora Krug decided she couldn’t know who she was without confronting where she’d come from. In Heimat, she documents her journey investigating the lives of her family members under the Nazi regime, visually charting her way back to a country still tainted by war.” (Particular Books / Penguin Random House)

I did not take it home with me right away. “Please, leave others stumble upon it too, I promise I’ll order more copies after the holidays,” Vlad told me. I only took some pictures of the interior illustrations before both copies vanished (as Christmas presents) and decided to wait until my turn would come.

At last, a few days ago I gifted myself a few hours for reading it and I’m still rumbling around under its spell.

Nora’s intimate wanderings grow into noble gatherings of forgotten histories, building an extensive journey that is quite hard to label.

In this laboratory of self, she takes notes by hand, she inspects and glues together tiny pieces of materialized absence, she exchanges long worn binoculars for a microscope through which she tirelessly digs into the anatomy of memories: “I have to wait to find out if it’s malignant or not,” she marks while looking for US military files on her grandfather.
She’s patient, meticulous, brave, poetic.

“Heimat can only be found again in memory, it is something that only begins to exist once you’ve lost it.”

A letter written by Nora’s 12yo uncle in 1939. The impeccable calligraphy (form) versus the disturbing message (function).
The hatred broke into that world even through the tiniest details: they rejected publishing certain fonts just because they’d been presumably declared “un-German”.

Physically, Heimat is a Cabinet of Wonder. A Wunderkammer. A collection of wonderful drawings, handwritten diary-like entries, old photos, postcards, official documents – all interlaced to give birth to a flawless visual performance. When you open the book, you enter an exhibition designed to keep you hostage (that’s the best kind of exhibition there is, if you ask me): its pages are not numbered. You constantly have to remember. We constantly have to remember where we were, where we are.

It’s an impressive proof of humanity that can find its place on many shelves: memoirs/autobiographies, graphic novels, artist books, history files, investigative journalism. Go read it asap.

 

 

Continue Reading

Copenhaga: Ilustrațiile lui HuskMitNavn

În Copenhaga, o biserică din secolul 13, cu numele sfântului protector al marinarilor și cu haine gotice pe care le poartă de pe vremea recondiționărilor și-a refresh-urilor renascentiste, își trăiește viața de după deghizată în spațiu de artă contemporană. De vreo 60 de ani se tot plimbă artiști și expoziții printre zidurile ei și pe 12 octombrie am văzut-o mai fericită ca niciodată. Bine, n-am mai văzut-o până atunci, dar eu, dac-aș fi o clădire bătrână și elegantă, aș fi preafericită să primesc sub aripi valuri de copii și adulți bucuroși să se zgâiască la subrațele mele, tatuate de unul dintre cei mai mișto artiști cu hanorac din lume.

Îi știam de pe Instagram desenele delicioase și joaca tridimensională țicnită cu și pe hârtie, dar când m-am uitat pe harta Kulturnatten (am prins Noaptea Culturală a orașului în mod absolut neașteptat, exact ca acum 5 ani, în Oslo), eram atât de debusolată de șocul cultural încât am ales punctul ăsta total întâmplător. Mă rog, nu cred în vreun opus al lui Mercur retrograd (Mercur progresist? :)), dar ceva din aerul nostru cel de toate zilele tot m-a tras ca un magnet spre locurile astea fix în momentele potrivite.

Și-am intrat.

TEGN (DRAW) e cea mai mare expoziție solo de până acum a artistului danez HuskMitNavn (nume de scenă care se traduce în “Remember My Name”). E demonstrația în mărime (supra)naturală a situației porno ideale: când ai cu cine, ai cu ce și ai și unde.

Pare că cineva s-a trezit și-a zis într-o dimineață: halløj, domnule artist, poftiți la noi, uitați ce sufragerie mare și frumoasă, faceți-vă comod, jucați-vă oricum vă taie capul ăla briliant și apoi noi o să invităm oameni timp de vreo 4 luni să se tot uite la ce-a ieșit.
Am încercat să fac un pod din picioare și-o flotare imaginară, dar nu pot să-mi dau seama cât i-a luat să umple locul ăla cu cele mai mișto lumi și personaje – prima lui postare de work in progress e de prin iunie, deci cel puțin 3 luni de muncă până pe 30 august, la vernisaj.

Labirintul lui e presărat cu personaje supradimensionate și ultracolorate (murale care-o să dispară după 6 ianuarie 2019, când se închide) surprinse în mijlocul unor acțiuni mai mult sau mai puțin lumești, printre iluzii optice și perspective twisted, și popasuri pentru colorat pagini din cea mai recentă carte a lui (pagini expuse ulterior tot acolo, fiecare colorator devenind așa parte din instalație). Până și coșurile de gunoi au povești de zis în gura mare pe la colțuri. Mă rog, oricât aș încerca să descriu eu ce-am simțit trezindu-mă cu fața la acei pereți, nu pot să traduc nici măcar 10% în cuvinte tastabile.

Am făcut și o sută de poze cu telefonul, că altceva n-am avut la îndemână, dar cât de cât:

Dacă ajungeți în Copenhaga până-n ianuarie, mergeți să vedeți expoziția lui HuskMitNavn. O să vă mulgă sufletul de-o bucurie pe care-ați și uitat c-o țineați la naftalină.

De marți până duminică, la Nikolaj Kunsthal (Nikolaj Plads 10/1067), bilet 70DKK (44 lei).

Continue Reading